Numeroase accidente şi trafic îngreunat, din cauza poleiului, în mai multe judeţe

Mai multe accidente au fost înregistrate, din cauza poleiului, în noaptea de joi spre vineri, în judeţele Hunedoara şi Timiş. Tot din cauza poleiului circulaţia rutieră se desfăşura cu dificultate, vineri, pe mai multe şosele din judeţul Gorj.

15 afișări
Imaginea articolului Numeroase accidente şi trafic îngreunat, din cauza poleiului, în mai multe judeţe

Numeroase accidente şi trafic îngreunat, din cauza poleiului, în mai multe judeţe

Trei accidente s-au produs, în mai puţin de 30 de minute, pe Drumul Naţional 7, în localitatea hunedoreană Sântuhalm, două persoane fiind rănite, în cel mai grav dintre ele fiind implicat un camion care s-a răsturnat pe gardul unei case şi a rupt o conductă de gaze.

Camionul a intrat în derapaj pe şoseaua acoperită cu polei şi s-a răsturnat pe gardul unui imobil. Zona a fost imediat izolată, iar circulaţia rutieră a fost întreruptă până când angajaţii E-ON Gaz au ajuns în zonă şi au oprit alimentarea cu gaze.

În timp ce poliţiştii făceau măsuratori, în acceaşi localitate s-au produs alte două accidente, la o distanţă mai mică de 100 de metri. Un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a oprit în curtea unui imobil, şoferul fiind grav rănit.

Un alt şofer care nu a observat coloana de maşini a lovit din spate un autoturim în care se afla directorul Autorităţii de Sănătate Publică Hunedoara, Dan Magheru. Autoturismul în care se afla acesta a fost împins de pe şosea de către şoferi, iar directorul ASP Huendoara a chemat o altă maşină cu care şi-a continuat drumul spre Bucureşti.

Cele două persoane rănite în urma accidentelor au fost duse la Spitalul Judeţean din Deva.

“Toate cele trei accidente s-au produs din cauza poleiului de pe şosea. Am anunţat angajaţii de la Drumuri Naţionale, însă a trecut mai bine de o oră şi încă nu a apărut nimeni care să împăştie material antiderapant", a declarat suncomisarul Cristian Popşor, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Deva.

Circulaţia pe DN7 a fost blocată timp de aproape două ore în urma celor trei accidente rutiere. Coloanele de maşini care aşteptau să traverseze zona s-au întins pe kilometri întregi în ambele sensuri de mers.

Un şofer a murit, iar altul a fost grav rănit după ce microbuzul în care se aflau a derapat din cauza poleiului, lângă localitatea timişeană Remetea Mare, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un TIR.

Cei doi bărbaţi, cu cetăţenie ungară, mergeau cu un microbuz spre Lugoj, iar TIR-ul, al cărui şofer era polonez, venea spre Timişoara.

Până să ajungă ambulanţa şi pompierii la faţa locului, o altă maşină a derapat şi a intrat în acelaşi TIR, fără ca şoferul să fie rănit. Şi ambulanţa care venea să preia răniţii a lovit un parapet de beton de pe marginea drumului, tot din cauza poleiului, cu aproximativ zece metri înainte de a ajunge la accident, dar pagubele nu sunt mari.

Şoferul mort al microbuzului a fost scos din maşină de un echipaj de la descarcerare. Al doilea pasager al microbuzului a decedat la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Circulaţia rutieră se desfăşura cu dificultate, vineri dimineaţă, pe mai multe şosele din judeţul Gorj, din cauza poleiului, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Probleme de acest fel se înregistrau pe DN67 Polovraci-Târgu Jiu, DN67D Târgu Jiu-Leleşti şi pe DN67B Scoarţa-Cărbuneşti.

Două persoane, printre care şi primarul localităţii Căzăneşti, au fost rănite, vineri dimineaţa, în timp ce se deplasau cu maşina către Drobeta Turnu Severin, pe Drumul Naţional 67, în dreptul localităţii Cocorova din judeţul Mehedinţi.

Potrivit şefului Postului de Poliţie Şişeşti, agentul şef Mihai Vlăduţ, maşina pe care o conducea primarul Constantin Daia a derapat pe un pod din cauza poleiului şi s-a ciocnit cu o autoutilitară care circula din sens opus. Atât primarul, cât şi pasagera din dreapta au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe, medicul Claudia Jianu din cadrul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, a declarat că primarul localităţii Căzăneşti, în vârstă de 63 de ani, are un traumatism cranian cu hematom şi o contuzie toracică şi de coloană, rămânând sub observaţie medicală, la fel ca şi pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de 36 de ani, care are un traumatism facial şi, de asemenea, o contuzie de coloană cervicală şi la nivelul toracelui.

Potrivit aceleiaşi surse, vineri la prânz alte patru persoane au ajuns la spital în urma unui accidet rutier produs pe DN 6, în localitatea Lunca Banului din judeţul Mehedinţi. Aici, şoferul unui ARO ce transporta muncitori pentru efectuarea unei revizii la reţeaua electrică din localitatea Işalniţa, judeţul Dolj a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat în şanţul de pe partea stângă a direcţiei de mers.

Un bărbat de 46 de ani şi altul în vârstă de 50 de ani sunt în stare gravă, cu traumatisme craniene şi multiple contuzii.

Şi în judeţul Arad circulaţia rutieră era afectată, vineri după-amiază, pe unele drumuri, din cauza ninsorilor abundente care au început de la primele ore ale zilei, cele mai mari probleme fiind în zona montată de la graniţa dintre judeţele Arad şi Bihor.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că se circulă cu dificultate, din cauza ninsorii abundente şi a poleiului, pe DE76, între localităţile Lazurile (Arad) şi Criscior (Bihor). Poliţia Rutieră a luat măsuri de restricţionare a traficului greu, până când drumul va fi deblocat, după ce două autotrenuri au rămas înzăpezite.

Poliţiştii reamintesc că, atunci când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă ori când vizibilitatea este sub 100 de metri, din cauza ceţii, ploii torenţiale sau a ninsorii abundente, trebuie, şoferii trebuie să se circule cu cel mult 30 de kilometri pe oră în localităţi şi 50 de kilometri pe oră în afara acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici