Potrivit reprezentanţilor instituţiei, femeia a avut, miercuri, o cădere nervoasă şi, cu un cuţit, şi-a provocat răni la încheietura unei dintre mâini. A fost chemat imediat medicul unităţii care i-a acordat primul ajutor, bandajând zona rănită.
Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cadrele medicale constatând că rănile sunt superficiale şi nu îi pun viaţa în pericol, astfel că nu a fost necesară internarea sa.
Aceasta nu lucra direct cu deţinuţii, ci era angajată în sectorul administrativ al penitenciarului şi s-a plâns colegilor că nu mai face faţă volumului de muncă.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, spune că incidentul nu ar avea legătură cu volumul de muncă şi s-ar fi petrecut pe fondul unor probleme de natură emoţională.
”Ea ar fi procurat cuţitul de la unul dintre colegi, dar acesta a spus că nu a ştiut pentru ce i-a fost cerut. Conducerea unităţii a luat măsuri privind consilierea psihologică, recomandând totodată odihnă şi monitorizare”, a declarat Gabriel Botezan.
Femeia este angajată cu vechime a unităţii, lucrează de peste 10 ani la penitenciarul din comuna constănţeană Poarta Albă şi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, până acum nu a mai avut astfel de probleme.
Citeşte şi: Guvern: Neîndeplinirea atribuţiilor în aprovizionarea cu medicamente ar putea duce la plângeri penale/ Tudose: Nu-l schimb pe Bodog
Citeşte şi: Firea dă în judecată un lider politic după ce a acuzat-o că ar reprezenta grupuri de interese
Citeşte şi: Senat: Direcţia Naţională de Probaţiune va desfăşura programe de reintegrare pentru deţinuţi
Citeşte şi: Firea, despre relaţia cu premierul Tudose: A fost una încordată, de azi este una calmă / Ce spune acum despre acuzaţia pe care i-a adus-o referitoare la intenţia acestuia de a prelua PSD
Citeşte şi: Dosar Colectiv | Cauza în care sunt judecaţi pompierii Antonina Radu şi George Matei, trimisă la Tribunalul Bucureşti