O casă de schimb valutar din centrul oraşului Baia Mare a fost spartă

O casă de schimb valutar din centrul oraşului Baia Mare, aflată lângă sediul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), a fost spartă, în noaptea de miercuri spre joi.

956 afișări
Imaginea articolului O casă de schimb valutar din centrul oraşului Baia Mare a fost spartă

O casă de schimb valutar din centrul oraşului Baia Mare a fost spartă

Reprezentanţi ai Poliţiei Baia Mare se află, la ora transmiterii acestei ştiri, în sediul casei de schimb valutar, de unde ridică probe.

Surse din cadrul casei de schimb valutar au declarat că hoţii au furat întregul seif, dar nu înainte de a distruge apartura de supraveghere aflată în incinta obiectivului. Sursa citată susţine că firul de telefon la care era conectată alarma a fost tăiat sau smuls, iar camera de supraveghere spartă, la fel ca restul aparaturii electronice.

"Toate firele au fost rupte. Camera de supraveghere a fost distrusă. Băieţii de la firma de pază au spus că nu au ştiut nimic. În momentul în care s-a intrat în incintă ar fi trebuit să se declanşeze alarma şi să se transmită apelul de urgenţă în dispecerat la firma de pază. Nu a apărut nicio avarie”, a declarat sursa citată.

Potrivit acesteia, sistemul de alarmă al casei de schimb valutar fusese verificat recent, după spargerea unei case de schimb valutar de la Brasov şi jaful armat de la Banca Transilvania din Cluj-Napoca.

"Chiar acum s-au verificat. A fost un control tematic. Nu s-a găsit nimic în neregulă", a spus sursa citată.

Spargerea a fost descoperită de către femeia de serviciu de la AJVPS Maramureş, care a intrat în sediul asociaţiei, printr-o altă uşă de acces şi a văzut că uşa de la punctul de schimb este întredeschisă. Femeia şi-a anunţat şeful, care a transmis mai departe informaţia şi i-a alertat pe patroni.

Casa de schimb valutar funcţionează într-un spaţiu închiriat de la AJVPS Maramureş.

Nici Poliţia, nici proprietarii casei de schimb valutar nu au făcut declaraţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici