O elevă de 14 ani de la un colegiu din Vâlcea a murit călcată de tren. Prima ipoteză, sinuciderea

O elevă de 14 ani de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bâtrân", din Râmnicu Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost călcată de un tren "Săgeata Albastră", primele date ale anchetatorilor indicând că adolescenta s-ar fi sinucis.

1202 afișări
Imaginea articolului O elevă de 14 ani de la un colegiu din Vâlcea a murit călcată de tren. Prima ipoteză, sinuciderea

O elevă de 14 ani de la un colegiu din Vâlcea a murit călcată de tren. Prima ipoteză, sinuciderea (Imagine: Shutterstock)

Poliţiştii spun că adolescenta de 14 ani, din comuna Popeşti, elevă în clasa a IX-a D la Colegiul Naţional "Mircea cel Bâtrân", din Râmnicu Vâlcea, ar fi vorbit la telefon, potrivit martorilor, până când s-a apropiat trenul, moment în care s-a aruncat în faţa garniturii.

"Fata a fost accidentată mortal de un tren în zona staţiei CFR Râmnicu Vâlcea Nord, fiind vorba despre o garnitură feroviară de persoane care circula pe ruta Sibiu - Craiova. O echipă s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări. Din primele date se pare că victima nu avea la ea acte de identitate, a fost ulterior identificată, este o tânără de 14 ani. Nu este exclusă sinuciderea, aceasta este cea mai probabilă variantă. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. Persoana lovită de tren este minoră, elevă la un liceu din Râmnicu Vâlcea", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Martorii spun că minora ar fi vorbit la telefon înainte de tragedie, iar ulterior s-a aruncat în faţa trenului.

Potrivit reprezentanţilor Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân", din Râmnicu Vâlcea, eleva, care locuia la internat şi trebuia să fie prezentă la cursuri joi după-amiază, era o elevă model, care avea medii peste 9.00 şi nu ar fi avut niciun motiv să se sinucidă.

"Nu credem în varianta suicidului. Era un copil bun, a intrat la liceu cu media 9,35, ieri (n.r. - miercuri) fata i-a spus dirigintelui că se simte rău şi a mers la cabinetul medical al şcolii, dar de aici şi până la sinucidere e cale lungă. Repet, nu cred în sinucidere, probabil că a fost un accident", a declarat prof. Adrian Pană, directorul Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii vâlceni continuă ancheta pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc incidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici