POVESTE DE PE FRONT  O femeie a călătorit 17 kilometri cu câinele său bătrân pe umăr: „Nu l-am putut abandona”

O poveste emoţionantă care a răsărit pe reţelele de socializare după o fotografie: ea purtând în spate câinele ei, Pulya, peste 17 kilometri. Câinele este un ciobănesc german de 12 ani şi jumătate, prea bătrân pentru a merge un drum atât de lung.

Alisa şi-a pierdut tatăl în vârstă de 59 de ani pe 23 februarie, cu o zi înaintea invaziei. Nici măcar nu a putut să-şi înmormânteze tatăl, cadavrul rămând la morgă. Aşa că a trebuit să se despartă de soţul ei, care a rămas în Ucraina cu alţi bărbaţi chemaţi la arme pentru a proteja ţara.
„Sunt programator de computere şi lucrez pentru o companie germană - spune femeia pentru The Guardian. M-au ajutat să părăsesc Ucraina, pentru a ajunge în Polonia.

Am plecat de la Kiev cu un Peugeot 307. Eram 9, eu, mama mea, sora mea, cei doi soţi ai noştri, patru copii şi doi câini mari, inclusiv un ciobanesc german în vârstă. Era imposibil să te deplasezi în interiorul maşinii. Am condus timp de 16 ore până într-un sat la aproximativ 140 km de Kiev”.

Refuzată de şoferi

Grupul a decis să se oprească într-o noapte în acel sat. Până la graniţa cu Polonia au decis să plece pe jos: 17 kilometri. «Am plecat la 4 dimineaţa: erau minus şapte grade. A fost o călătorie dificilă între munţi şi râuri. Copiii mei plângeau de frig. Vroiam şi eu să plâng, dar nu puteam să renunţ… a fost ideea mea să mergem spre graniţă”.

Un drum plin de disperare şi de oboseală: câinele său, Pulya, a făcut totul pentru a merge, dar era prea bătrân pentru a continua. După un kilometru, a căzut la pământ şi nu s-a mai putut ridica. „Am oprit câteva maşini şi am cerut ajutor, dar toţi m-au refuzat. Într-adevăr, ne-au sfătuit să lăsăm câinii. Dar ei fac parte din familia noastră. Câinele meu a trăit cu noi toate momentele fericite şi triste. Câinele mamei mele este tot ce i-a mai rămas din viaţa ei anterioară”.

A decis să ia câinele pe umeri, aşa cum îl văzuse pe soţul său că proceda. Au izbutit să ajungă la graniţă, unde au fost primiţi la adăpost, în corturi. „Când am ajuns acolo, am făcut primii paşi în Polonia, ne-am arătat permisele. Atunci mi-am dat seama că vom fi bine, că suntem într-un loc sigur”, încheie Alisa.