O navă sub pavilion cambogian s-a scufundat în apropiere de Mangalia

O navă sub pavilion cambogian s-a scufundat, joi seară, în jurul orei 21.00, la cinci kilometri travers de Mangalia, în zona Venus-Olimp, cei şapte marinari aflaţi la bord fiind salvaţi, a declarat comisarul şef Adrian Tobă, şeful Poliţiei de Frontieră Constanţa.

9 afișări
Imaginea articolului O navă sub pavilion cambogian s-a scufundat în apropiere de Mangalia

O navă sub pavilion cambogian s-a scufundat în apropiere de Mangalia

Potrivit sursei citate, echipajul a fost salvat de o navă a Poliţiei de Frontieră Constanţa, care s-a deplasat la faţa locului după ce Autoritatea Navală Română a recepţionat SOS-ul lansat de pe navă în urmă cu aproape o oră şi jumătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei şapte marinari de pe nava cambogiană se află, în prezent, în Portul Mangalia, unde au fost duşi de o navă a Poliţiei de Frontieră.

Şeful Poliţiei de Frontieră Constanţa a mai precizat că nava se îndrepta spre Portul Constanţa în momentul naufragiului.

"Nava a avut o gaură de apă la unul din tancurile de balast. Întâi s-a înclinat, comandantul navei cerând ajutor autorităţilor portuare române. Imediat a fost trimis un remorcher la faţa locului, dar nava s-a scufundat până să ajungă acesta. Echipajul s-a salvat, nefiind nicio victimă. Vaporul era încărcat cu materiale de construcţii", a declarat căpitanul şef al Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei.

Mezei susţine că echipajul a fost găsit de navele Poliţiei de Frontieră pe plutele de salvare.

În prezent, se desfăşoară operaţiuni de prevenire a unei poluări care s-ar putea produce ca urmare a scurgerii de combustibil din tancurile navei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici