OMS: Consumul excesiv de alcool a cauzat pentru peste trei milioane de decese în anul 2016

Peste 3 milioane de persoane au decedat, în anul 2016, în întreaga lume, din cauza consumului excesiv de alcool, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precizând că aproximativ 237 de milioane de bărbaţi şi 46 de milioane de femei se confruntă cu probleme legate de consumul de alcool.

365 afișări
Imaginea articolului OMS: Consumul excesiv de alcool a cauzat pentru peste trei milioane de decese în anul 2016

OMS: Consumul excesiv de alcool, responsabil pentru peste trei milioane de decese în 2016

Noul raport OMS, care a fost prezentat vineri, indică faptul că aproximativ o treime din decesele cauzate de consumul de alcool sunt rezultatul rănirilor, inclusiv accidente rutiere şi automutilare, iar unul din cinci decese este rezultatul bolilor digestive sau cardiovasculare. Diverse tipuri de cancer, boli infecţioase şi probleme mentale sunt alte cauze semnificative de deces asociate consumului excesiv de alcool.

Raportul mai arată că în Europa se înregistrează cea mai ridicată rată de consum de alcool per capita, deşi aceasta a scăzut cu 10% faţă de 2010, informează agenţia The Associated Press.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a mai indicat că estimările indică o creştere a consumului de alcool pe capita la nivel global în următorul deceniu, în mod special în Asia de Sud-Est şi cele două Americi.

Consumul excesiv de alcool este responsabil pentru 5,3% din totalul de decese la nivel global. Mai mult, 13,5% din decesele în rândul persoanelor între 20 şi 39 de ani sunt cauzate de consumul de alcool.

Instituţia internaţională propune şi o serie de metode pentru reducerea consumului excesiv de alcool, inclusiv reglementarea şi restricţionarea accesului la alcool, în special în cazul tinerilor, reducerea cererii prin taxare şi mecanisme de preţ, campanii de informare a publicului în legătură cu efectele dăunătoare ale consumului excesiv de alcool, oferirea de tratamente accesibile persoanelor cu probleme asociate consumului de alcool.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici