Oprescu vrea bani de la BM pentru reparaţii şi noi corpuri la spitale

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat că s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cu care a discutat despre acordarea de fonduri pentru construirea unor noi corpuri în unităţile medicale sau pentru efectuarea de reparaţii la spitalele preluate de municipalitate.

21 afișări
Imaginea articolului Oprescu vrea bani de la BM pentru reparaţii şi noi corpuri la spitale

Oprescu vrea bani de la BM pentru reparaţii şi noi corpuri la spitale (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Avem discuţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi sper ca, în scurt timp, să vă pot comunica dimensiunile financiare ale acestei discuţii", a spus Sorin Oprescu.

Potrivit edilului şef al Capitalei, discuţiile au în vedere acordarea de fonduri cu care municipalitatea să construiască noi corpuri în unităţile medicale sau să repare spitalele preluate deja.

În afară de discuţiile cu reprezentanţii Băncii Mondiale, Oprescu are în vedere pentru 2010 realizarea mai multor parteneriate public-private, aceasta fiind în opinia sa "singura soluţie ca Bucureştiul să se poată dezvolta, nu doar să supravieţuiască".

Referitor la banii pe care municipalitatea îi are la dispoziţie în 2010, primarul general a precizat că nici în acest an, nici în cel anterior nu a existat un deficit al bugetelor, însă, este necesar ca veniturile municipalităţii să crească.

"Încercăm o schimbare de mentalitate. Toată lumea cere bani de la buget, însă nimeni nu vorbeşte de veniturile primăriei şi nu mă refer aici la taxe şi impozite, ci la zecile de clădiri şi terenuri concesionate pentru care se plătesc taxe nemajorate de acum 10 ani", a mai spus Sorin Oprescu.

În acest context, edilul şef al Capitalei a precizat că municipalitatea are în vedere creşterea taxelor plătite de persoanele fizice sau juridice care au în concesiune terenuri sau clădiri ale municipalităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici