Opt judeţe şi Capitala, afectate de ninsori şi viscol

Ninsorile abundente şi viscolul au afectat, începând de miercuri seară, opt judeţe ale ţării şi Capitala, înregistrându-se blocări, circulaţie rutieră îngreunată, precum şi întreruperi ale alimentării cu energie electrică, informează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

2 afișări
Imaginea articolului Opt judeţe şi Capitala, afectate de ninsori şi viscol

Opt judeţe şi Capitala, afectate de ninsori şi viscol

Astfel, joi dimineaţă, în judeţul Mehedinţi erau blocate drumul judeţean 670 Balta-Godeanu şi drumul comunal 50 Izverna. Pentru intervenţie a fost trimis un autocamion, 24 de subofiţeri în rezervă, zece agenţi de poliţie rutieră şi 12 de poliţie rurală, iar în rezervă au fost ţinuţi 20 de jandarmi.

În judeţul Dolj, la ora 6:0, erau blocate 13 drumuri judeţene, respectiv DJ 606 C Argetoaia-Piria – Albuleşti, DJ 643 A Picăturile – Veleşti, DJ 606 A Filiaşi – Melineşti, DJ 606 B Grecşeti – Secu – Argetoaia, DJ 552 B Verbiţa – Verbicioara – Călugărei – Bechet, DJ 542 Amărăştii de Sus – Zvorca, DJ 561 D Pleniţa –Cornu – Vârtop – Corlate – Izvoare – Galicea  Mare, DJ 62 Vârtop – Giubega, DJ 561 A Pleniţa – Oprişor, DJ 561 E Băileşti – Seaca de Câmp, DJ 656 Ghindeni – Coşoveni, DJ 552A Cioroiaşi – Perişor – Mărăcine, DJ 82A Mischii – Vulpeni.

Au intervenit 12 echipaje de poliţie rutieră, iar în rezervă au fost 24 de jandarmi.

În judeţul Olte erau blocate şapte drumuri judeţene şi două comunale, respectiv DJ 642 A  Băbiciu – Traian, DJ 604  Obârşia – Vădastra, DJ 542  Rotunda - Bucinişu, DJ 544  Urzica – Ştefan cel Mare, DJ 546  B  Dăneasa – Sprâncenata, DJ 546  A  Drăgăneşti-Olt – Stoicăneşti-Văleni, DJ 644  Osica de Sus - Şopârliţa, DC 106  Văleni – Seaca – Mihăeşti, DC 123  Gârcov – Ursa.

De asemenea, la aceeaşi oră, erau nouă localităţi fără energie electrică.

Au acţionat 25 de agenţi de poliţie rutieră, 14o0 de la ordine publică, şapte subofiţeri ISU cu trei autospeciale, nouă jandarmi cu trei autovehicule, iar alţi 24 au fost în rezervă.

În judeţul Teleorman era închis un drum naţional şi patru judeţene, respectiv DN 65 A: Turnu Măgurele – Roşiori de Vede, DJ 703: Călineşti – Mavrodin,       DJ 612 Orbeasca – Călineşti – Rădoieşti, DJ 504 Cernetu – Alexandria, DJ 601F  Paru Rotund – Nenciuleşti.

Se circula cu dificultate pe şase drumuri naţionale şi pe un drum judeţean: DN 51 A  Zimnicea – Turnu Măgurele, DN 51 Zimnicea – Alexandria, DN 5C  Pietroşani – Zimnicea, DN 65 E Roşiori de Vede – Piatra, DN 52 Alexandria - Turnu Măgurele, DJ 504 Alexandria – Orbeasca,

O localitate, respectiv Siliştea Gumeşti, era fără energie electrică.

Au acţionat 38 de agenţi poliţie rutieră, 111 agenţi poliţie ordine publică, trei echipe intervenţie ale ISUJ, 29 jandarmi cu zece autovehicule, 14 echipe, 28 lucrători şi 14 autoutilitare de la SC Electrica SA.

În judeţul Giurgiu erau blocate şase drumuri judeţene: DJ 504 Putineiu – Hodiroaia – Vieru, DJ 604 Mihai Bravu – Uzun, DJ 413 Vlad Ţepeş – Comana – Mihai Bravu, DJ 411- DN 5: Crânguri – Singureni, DJ 503 Giurgiu – Toporu, DJ 503 A Chiriacu – Răsuceni  – Toporu.

Totodată, erau două drumuri naţionale cu circulaţie restricţionată, respectiv DN 5: Bucureşti – Giurgiu, km 39-45 şi DN 6: Bucureşti – Alexandria, km 30-33. Vama Giurgiu a fost închisă începând cu ora 05.30.

Au acţionat 65 de echipaje de poliţie (110 poliţişti), iar în rezervă au fost 22 de jandarmi.

În judeţul Călăraşi era blocat un drum naţional, DN 41 Olteniţa  – Giurgiu (km 10-14), localitatea Chirnogi - Căscioarele.

Era restricţionată circulaţia pe DN 31  Olteniţa  – Călăraşi (km 0- 60).

Au acţionat 16 poliţişti (şase de poliţie rutieră şi zece de la posturile rurale).

În judeţul Constanţa, joi dimineaţă erau blocate două drumuri naţionale şi un drum judeţean: DN 38 Agigea - Negru Vodă, DN 3  Basarabi - Ostrov, DJ 391 Mangalia – Negru Vodă.

Totodată, erau fără energie electrică nouă localităţi: Adamclisi, Albeşti, Agigea, Cumpăna, Deleni, Limanu, Independenţa, Dumbrăveni, Chirnogeni.

În judeţul Ialomiţa, din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, vizibilitatea era redusă şi se circula în condiţii de iarnă, fără să fie drumuri blocate.

 Autostrada Soarelui a fost închisă pe tronsoanele Fundulea-Feteşti şi Drajna-Feteşti.

Potrivit raportării MIRA, în Bucureşti se circula în condiţii de iarnă dar, la ora 6:00, nu erau drumuri blocate. 

Ca urmare a căderilor abundente de zăpadă înregistrate pe teritoriul mai multor judeţe, peste 850 de poliţişti, 130 de jandarmi, 30 de echipaje ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au acţionat pentru ameliorarea efectelor meteorologice – ajutorarea unor cetăţeni aflaţi în dificultate, deblocarea unor porţiuni de drum şi a unor intersecţii, fluidizarea traficului rutier etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici