Social

HOROSCOP 10 noiembrie. Astăzi, patru zodii îşi cunosc limitele. Dau peste obstacole extrem de mari

Mercur şi Marte realizează azi o conjuncţie în semnul Scorpionului, de unde Mercur îi trimite şi un careu tensionat lui Saturn din Vărsător. Zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) se confruntă azi cu situaţii grele, care le aduc în cale şi unele limitări de ordin personal sau exterior la care nu se aşteptau.

Preţul gazului importat din Rusia lasă România fără aer. Valoarea resurselor din Marea Neagră a explodat

Potrivit informaţiilor pu­blice, zona economică românească a Mării Negre ar avea rezerve de 200 de miliarde de metri cubi, cantitate care ar putea acoperi consumul naţional pentru următorii 20 de ani. Consumul aproximativ de gaze al României este de circa 10 miliarde de metri cubi. Din această pungă de gaze, circa 80 de miliarde de […]

Italia ajută România în criza sanitară. Patru pacienţi COVID-19, transferaţi în stare gravă

Italia a preluat, marţi, patru pacienţi din România diagnosticaţi cu COVID-19, în stare gravă.

Iaşi, în sărbătoare. Sute de brazi în ghivece, ornaţi şi amplasaţi de sărbători în tot oraşul

Potrivit primăriei, aprinderea iluminatului de sărbători va avea loc, ca de obicei, de Ziua Naţională, pe 1 decembrie, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pentru această iarnă au fost cumpăraţi circa 700 de brazi în ghivece, care vor fi ornaţi şi amplasaţi în toate zonele oraşului. De asemenea, 14 brazi mari vor fi decoraţi […]

Achitat de Tribunal, omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel

La instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – Nelu Iordache fusese achitat. Patronul Romstrade se află în prezent în penitenciar, unde execută o altă condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad. În dosarul „Transalpina” au mai fost […]

Schimbări pe Instagram. Reţeaua testează abonamentul plătit pentru urmărirea influencerilor

Reţeaua de socializare Instagram, deţinută de compania Meta, fosta Facebook, testează posibilitatea ca utilizatorii să cumpere un abonament pentru a urmări influenceri şi bloggeri, scrie portalul TechCrunch.

Ţara care introduce în certificatul verde testele de anticorpi

Bulgaria va extinde certificatul verde la toate persoanele cu un anumit nivel de anticorpi neutralizanţi ai SARS-CoV-2 în sânge, a anunţat marţi ministrul bulgar al sănătăţii, Stoycho Katsarov.

Alba-neagra de Black Friday. ANPC a găsit nereguli la reduceri

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit nereguli în ceea ce piveşte reducerile practicate în cadrul campaniei Black Friday. O companie a răspuns că nu poate fi corectă „într-o piaţă în care nimeni nu e”.

Peste 6 milioane de euro pentru reabilitarea Muzeului Naţional „George Enescu”

Lucrările de reabilitare a Muzeului Naţional „George Enescu” au început, a anunţat marţi Ministerul Culturii. Valoarea lucrărilor depăşeşte 6 milioane de euro.

După Germania, Covid bagă în sperieţi şi Franţa. Preşedintele Macron se va adresa naţiunii

Printre subiectele abordate, teme precum reforme, revitalizare economică şi muncă. Pentru a 9-a oară de la începutul crizei COVID, preşedintele francez Emmanuel Macron li se adresează francezilor, în această seară, la ora locală 20.00 (n.r. – 21.00 în România). Subiectul de bază: promovarea vaccinării împotriva Covid-19 în confiţiile creşterii infecţiilor. Macron va evoca priorităţile de […]

Aproape 68.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore. Doar 27.000 au primit prima doză

Potrivit CNCAV, din cei 67.874 de români vaccinaţi în ultimele 24 de ore, 26.762 au primit prima doză, 19.088 pe cea de-a doua, iar 22.024 de persoane au primit a treia doză de vaccin. 7.347.184 de români au fost vaccinaţi până acum cu prima doză, 6.600.104 au schema completă, iar 1.059.943 au primit şi doza […]

Un reputat virolog contestă pilula anti-COVID creată de Merck: Ar putea declanşa variante periculoase ale virusului

Specialistul şi-a exprimat public criticile faţă de noul medicament. Distinsul virolog are îndoieli puternice, deşi autoritatea sanitară din Marea Britanie s-a grăbit să-l aprobe săptămâna trecută. Merck şi Ridgeback Biotherapeutics au dezvoltat medicamentul în Statele Unite ale Americii. Pastila produsă de Merck a primit OK-ul autorităţii sanitare din Marea Britanie, care devine prima ţară din […]

Bullying în şcoală. Ministerul Educaţiei din Italia, condamnat la plata a 95.000 euro unui copil

Bullying la adresa unui copil cu dizabilităţi. Ministerul Educaţiei din Italia şi şcoala, condamnate să plătească despăgubiri în valoare de 95.000 euro familiei.

ANRE, amenzi de milioane de lei distribuitorilor de energie şi gaze naturale. Neregulile de la Distribuţie Oltenia, prezentate de Mediafax

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a dat, în perioada martie-octombrie 2021, amenzi de peste 2,2 milioane de lei operatorilor de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale pentru nerespectarea reglementărilor.

15 moduri de a stimula endorfinele, hormonii fericirii produşi de creier

Te-ai simţit vreodată deosebit de euforic după un antrenament? Acest tip de „high” poate fi cauzat de endorfine, substanţe neurochimice minuscule eliberate de organism care joacă un rol important în multe funcţii ale corpului şi pentru dispoziţia noastră. De exemplu, ne ajută să simţim mai puţină durere sau să scăpăm de anxietate. Vestea bună este […]

Gheorghiţă nu-i iartă pe cei care s-au „vaccinat la chiuvetă”

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, susţine că persoanele care au obţinut în mod fals certificate de vaccinare nu pot fi exonerate de vină.

Anglia va impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul sanitar

Potrivit BBC, anunţul în acest sens urmează să se facă mai târziu. Termenul limită va fi stabilit pentru primăvara anului viitor, în aşa fel încât personalul sanitar nevaccinat să aibă timp să îşi facă ambele doze, au declarat pentru BBC surse de la Whitehall. Între 80.000 şi 100.000 de angajaţi din sănătate din Anglia nu […]

Motivul pentru care un rechin a atacat un bărbat care înota

Rechini care atacă oamenii. Sună ca un film de groază, dar, din păcate, se întâmplă din când în când. Acest preţ scump a fost plătit, în weekend-ul trecut, de un bărbat de 57 de ani de origine britanică. Mutat de ani buni în Australia împreună cu soţia sa, respectivul a fost de fapt victima unui […]

România are un nou obiectiv: 90% din populaţia generală vaccinată

Secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, anunţă că România îşi propune să vaccineze peste 90% din populaţia generală cu vârsta peste 12 ani în 2023.

Preluarea Foodpanda de către Glovo, analizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Glovo în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale identificate în contextul preluării Foodpanda şi Delivery Hero.

Nicuşor Dan: PUZ Sector 6 a fost anulat definitiv de instanţă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că PUZ-ul Sectorului 6 a fost anulat definitiv de instanţă. În paralel, celelalte PUZ-uri de sector sunt contestate în instanţă.

România va cumpăra 12 elicoptere Black Hawk. Raed Arafat: E o zi istorică

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au semnat, marţi, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare. Valoarea contractului este de 270 de milioane de euro, fără TVA.

Surpriză pe piaţa smartphone-urilor din România. Compania care a ajuns pe locul 3

Compania chineză Oppo a urcat pe a treia poziţie pe piaţa de smartphone-uri din România în trimestrul al treilea, după un an şi jumătate de la intrarea pe piaţa locală, conform companiei de cercetare Canalys.

Valeriu Gheorghiţă, revoltat: Nu vom putea fi bine. Virusul este adaptat şi ştie ce are de făcut

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de imunizare, spune, revoltat, că valul 4 nu se duce sub nici o formă. Nu vom putea fi bine, virusul este adaptat, ştie ce are de făcut şi va rămâne în populaţie dacă nu ne apărăm, spune medicul: „nici măcar instinctul de apărare nu îl mai avem”.

Tragediile din pandemie. Medic: mi-au trebuit ore să conving două surori să meargă la spital, una a murit

Medicul Sandra Alexiu a relatat pe Facebook una dintre dramele pandemiei în care două femei de la ţară au refuzat să meargă la spital deşi erau bolnave. „Acum două săptămâni am primit rezultatul testelor lor, două surori pe care nici nu mai ştiu de când nu le-am văzut. Am sunat pe numărul din raport şi […]

România vrea să-i convingă pe americani să renunţe la vizele de intrare

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni, în timpul unei vizite în SUA, că împreună cu omologul american caută soluţii pentru a face progrese în ceea ce priveşte Programul Visa Waiver.

Virusul a făcut ravagii într-un oraş, afectând copii şi adulţi

Cel puţin 89 de oameni, printre care şi 17 copii, s-au infectat cu virusul Zika în oraşul indian Kanpur, a anunţat luni departamentul de sănătate al municipalităţii.

O ţară puternică din nordul Europei se pregăteşte să reintroducă certificatul verde

Guvernul din Danemarca intenţionează să reintroducă utilizarea certificatelor verzi, pentru a verifica dacă titularul este vaccinat sau a fost testat negativ pentru coronavirus, a anunţat luni postul de televiziune TV 2, citând surse, conform Reuters. Numărul de infecţii zilnice în ţara nordică a crescut constant, depăşind 2.000 în ultimele zile, de la un minim de […]

Pedepse pentru angajatorii care îşi contactează angajaţii în afara orelor de lucru

Astfel, angajatorii ar putea fi penalizaţi dacă îşi contactează sau monitorizează angajaţii în afara orelor din programul de muncă. De asemenea, companiile trebuie să plătească pentru cheltuielile pe care le au angajaţii care muncesc de acasă. Pe listă sunt facturile la electricitate şi internet, dar nu şi cele la apă, au stabilit parlamentarii din Portugalia. […]

Pedofilie în Biserică. Episcopii renunţă la mai multe imobile, pentru a despăgubi victimele

Episcopii din Franţa s-au angajat să mărească fondul de despăgubire a victimelor pedofiliei în Biserică „prin renunţarea la mai multe imobile aparţinând Conferinţei Episcopale Franceze şi diecezelor”.

Apele Române au împărţit sancţiuni cu nemiluita în 2021. Amenzi de milioane, după mii de controale

Sancţiuni de aproape 19 milioane de lei au fost aplicate în acest an de Apele Române pentru încălcarea legii, anunţă Ministerul Mediului.

Vaccinare în România 8 noiembrie. Aproape 70.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Aproape 70.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care peste 28.000 cu prima doză, a anunţat luni CNCAV.

Carantină pentru românii care merg în Italia? Un consilier din Peninsulă susţine ideea

Autorităţile sanitare din Italia evaluează toate măsurile defensive care vor fi declanşate între lunile noiembrie şi decembrie. Creşterea numărului de infecţii, apropierea sezonului de iarnă şi sărbătorile de Crăciun, care încep peste exact o lună, au ridicat pragul de alarmă, conform Il Sole24ore. Internările la terapie intensivă şi cele obişnuite sunt încă sub pragurile critice, […]

Câţi români au nevoie de ajutor de încălzire şi supliment de energie, pentru a trece iarna

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că peste 500.000 de cereri au fost depuse deja la primării pentru ajutoarele de încălzire şi pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului.

Noi funcţionalităţi adăugate de STS în platforma de programare la vaccinare

Potrivit CNCAV, începând de luni, persoanelor care au efectuat schema primară cu vaccinul Johnson&Johnson li se poate administra doza de rapel cu unul din produsele pe bază de ARN Messager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna). Opţional, la cerere, beneficiarii vaccinaţi cu acest tip de produs pot efectua doza de rapel tot cu vaccinul Johnson&Johnson. Astfel, în […]

Sorin Cîmpeanu anunţă controale în şcolile în care numărul de vaccinaţi a scăzut în ultima săptămână

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că şcolile în care, potrivit raportărilor, numărul de persoane vaccinate a scăzut într-o săptămână vor fi controlate.

Unde s-a refugiat Alec Baldwin după accidentul de pe platoul de filmare în care a ucis o persoană

Alec Baldwin vrea să se mute în Vermont. „După tragedia de pe platoul de filmare este în stare de şoc”, spun apropiaţii. Încă afectat de accidentul mortal de pe platourile de filmare din western „Rust”, în care a ucis-o din greşeală pe directorul de fotografie, Halyna Hutchins, cu un pistol de recuzită, actorul s-a refugiat în New England şi acum îşi caută o casă.

Fake news sau adevăr? Care este riscul de miocardită şi de pericardită după vaccinarea împotriva COVID-19

Vaccinurile pe bază de ARN mesager împotriva COVID-19 cresc riscul de miocardită şi pericardită. Totodată, acest risc este rar şi nu afectează beneficiul vaccinării, a indicat luni un amplu studiu francez. Nu au fost raportate decese în rândul persoanelor spitalizate pentru aceste afecţiuni în urma vaccinării.

Elevii s-ar putea întoarce la cursuri săptămâna viitoare chiar dacă profesorii nu sunt vaccinaţi

Elevii şi preşcolarii din şcolile şi grădiniţele din localităţile în care rata de infectare este sub 3 la mia de locuitori s-ar putea întoarce la cursurile cu prezenţa fizică începând de săptămâna viitoare chiar dacă rata de vaccinare a profesorilor se află sub pragul de 60%.

Lista restricţiilor. CNSU propune prelungirea stării de alertă în România pentru încă 30 de zile – DOCUMENT

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune prelungirea stării de alertă în România pentru alte 30 de zile, începând de marţi, 9 noiembrie.