Social

Sistemul de garanţie-returnare va conduce la o pondere mai mare a ambalajelor de plastic

Consumatorii din România vor prefera sticlele de plastic de volum mai mare în schimbul dozelor de aluminiu pentru aceeasi cantitate de băutură, în cazul în care ţara noastră va opta pentru un sistem de garanţie-returnare (SGR) bazat pe o garanţie în cuantum fix, arată un studiu.

Studenţii şi poliţiştii nu stau în carantină la revenirea în ţară. Decizia luată de CNSU

Modificările vizează introducerea testului RT-PCR pentru exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenţilor, cetăţenilor români sau cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în afara României care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, […]

Declaraţiile ÎPS Teodosie nu au rămas fără ecou. Ce mesaj i-a transmis Valeriu Gheorghiţă

Coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a reacţionat după ce ÎPS Teodosie a făcut noi declaraţii despre vaccinare. „Să încetăm cu astfel de declaraţii pentru că suntem responsabili moral de moartea oamenilor”, a spus Gheorghiţă.

Au fost adoptate o serie de excepţii referitoare la introducerea carantinei în cazul persoanelor care intră în România. Ce a stabilit CNSU

Modificările vizează introducerea testului RT-PCR pentru exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenţilor, cetăţenilor români sau cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în afara României care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, […]

Cum poţi prelungi durata de viaţă a unei maşini second-hand? Sfaturi pentru o achiziţie sigură

Concret, spre deosebire de un automobil nou, o maşină rulată va avea nevoie de o atenţie sporită din partea viitorului proprietar. Mai mult, etapa de căutare este vitală, iar pentru o decizie mai uşoară, trebuie ţinut cont de sfaturile profesioniştilor.  Sfaturi pentru persoanele care vor să achiziţioneze o maşină second-hand   Verificarea dealerilor auto şi […]

Alertă la Maternitatea Polizu. Au fost raportate degajări de fum

Este alertă, vineri seara, la Maternitatea Polizu din Bucureşti după ce s-a sesizat degajare de fum. Pompierii au aflat că a fost vorba, de fapt, de abur de la o centrală termică folosită necorespunzător, la o locuinţă din vecinătate. Pompierii din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov au fost solicitaţi prin apel la 112 la Maternitatea […]

Testele de salivă pentru şcoli ar putea fi livrate în weekend. Ce a declarat Arafat

Dacă lotul va ajunge zilele următoare în România, va fi distribuit de urgenţă în teritoriu, a spus Raed Arafat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. „Colegii noştri au luat contact cu firmele care au de livrat mai târziu şi astăzi vom şti dacă urmează totuşi să se livreze mai devreme. Avem promisiuni pentru livrări […]

Pe Aeroportul Henri Coandă s-a dublat numărul personalului însărcinat să verifice certificatul verde la intratrea în ţară

Numărul de medici DSP pe fluxul de intrare în ţară prin Aeroportul Otopeni a fost dublat pentru a reduce aglomeraţia formată pentru verificarea green-pass-ului, informează, vineri, reprezentanţii Aeroportului Henri Coandă.

Câţi cetăţeni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore? Date complete

Peste 45.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, dintre care peste 8.500 cu prima doză de vaccin, a anunţat vineri CNCAV.

Proiectul de lege care ar permite interceptarea mesageriei private este necesar pentru a demara licitaţiile 5G. Ce afirmă Cîţu

„Este Codul comunicaţiilor. Este nevoie de acest proiect de lege pentru a demara licitaţiile 5G. Toate avizele au fost primite, inclusiv avizul CSAT care este un aviz foarte important. În Parlamentul României, dacă în comisii se descoperă că există diferenţe faţă de Codul de procedură penală, bineînţeles că acestea pot fi corectate. Nu sunt specialist. […]

România vrea să cumpere avioane de vânătoare F-16 din Norvegia

Solicitarea aparţine ministrului Apărării, Vasile Dîncu, care îi cere Parlamentului să aprobe achiziţia a 32 de avioane de vânătoare F-16. Aparatele ar urma să fie cumpărate din Norvegia şi, potrivit scrisorii trimise în Parlament, România va plăti 354 de milioane de euro. De asemenea, statul român va aloca 100 de milioane de euro care constituie […]

Ce au mâncat oamenii în anul pandemic 2021. Topul alimentelor preferate

După un an 2020 stresant, mulţi oameni au apelat, mai mult ca niciodată, la mâncare ca mijloc de confort, bunăstare şi comunitate. Tendinţele alimentare din 2021 indică spre o dorinţă de adaptare a unui stil de viaţă mai sănătos. De la stiluri de gătit, la ingrediente vedetă, vă puteţi aştepta ca multe dintre elementele de […]

Posibilitatea ieşirii din carantină în a 10-a zi cu test în a 8-a zi a fost eliminată dintr-un motiv administrativ

Şeful DSU, Raed Arafat, explică motivul pentru care a fost eliminată posibilitatea ieşirii din carantină în a 10-a zi cu test în a 8-a zi.

Bilanţ coronavirus, 10 decembrie: Sub 1.000 de cazuri noi şi 72 de decese

În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 931 cazuri noi de COVID-19 şi 72 de decese. Din totalul de 97 de pacienţi decedaţi anunţaţi vineri (dintre care 25 decese anterioare), 90 erau nevaccinaţi şi 7 vaccinaţi.

Ce se întâmplă cu persoanele care nu au reuşit să facă doza 2 AstraZeneca. Care sunt soluţiile alternative

Valeriu Gheorghiţă, şeful campaniei de vaccinare din România, a anunţat că un lot de vaccin produs de AstraZeneca va sosi luni în ţară pentru persoanele care nu au reuşit să facă doza 2. Totuşi, persoanele pot alege să facă doza 2 şi cu vaccinurile ARN mesager, a explicat Gheorghiţă.

Căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt autorizate în Chile

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a promulgat joi o lege ce autorizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, votată în urmă cu două zile de parlamentari. Legea prevede inclusiv dreptul de a adopta un copil, informează AFP:”A venit timpul pentru egalitatea căsătoriei în ţara noastră (…). A venit timpul pentru a consacra libertatea de a iubi […]

Autorităţile au informat câte cazuri de infectări cu Omicron sunt în România

Autorităţile anunţă că, în prezent, în România sunt 6 cazuri probabile şi 5 cazuri suspecte de infectare cu tulpina Omicron. De aemenea, sunt două cazuri confirmate şi al treilea aproape sigur va primi confirmarea, au precizat autorităţile.

Doar vaccinaţii au acces în târgurile de Crăciun din Budapesta

Târgurile tradiţionale de Crăciun s-au deschis în Budapesta doar pentru vaccinaţi, atrăgând turişti şi localnici deopotrivă, chiar dacă Europa Centrală se luptă cu o nouă epidemie de coronavirus.

Dublă medaliată olimpică, Maddie Groves, acuză că a fost abuzată sexual în adolescenţă

Groves nu a identificat persoana în cauză şi a spus că nu a depus o plângere oficială cu privire la acuzaţii la Swimming Australia sau la poliţie. „Nu am depus nicio plângere cu privire la acest individ”, a declarat ea pentru ABC. „Cred că experienţa mea în încercarea de a face plângeri în legătură cu […]

Noi măsuri anunţate de Rafila. Cum vor intra românii în ţară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă noi măsuri despre modul în care vor intra românii aflaţi peste hotare în ţară.

Coreea de Sud dă undă verde „oraşului plutitor” rezistent la inundaţii

Oraşul sud-coreean Busan are planuri pentru o nouă aşezare oceanică ambiţioasă, iar lucrările la primul cartier urmează să înceapă anul viitor. „Oraşul plutitor”, care curprinde o serie de platforme interconectate, ar putea găzdui în cele din urmă 10.000 de oameni, potrivit designerilor săi, oferind zonelor de coastă o soluţie optimă la ameninţarea reprezentată de creşterea […]

Avertisment RO Vaccinare: Tabel fals care pretinde că apariţia noilor variante este planificată

Un tabel care pretinde că apariţia noilor variante SARS CoV-2 este pre-planificată a început să fie distribuit din nou în mediul online, atrage atenţia RO Vaccinare.

10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului. România, în topul celor mai condamnate state din UE

Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită la nivel internaţional, în fiecare an, pe 10 decembrie. Aceasta comemorează ziua în care, în 1948, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Începutul oficial al Zilei drepturilor omului datează din 1950, după ce Adunarea a adoptat rezoluţia 423 prin care invita toate statele […]

Obiectele din casă sunt denumite după destinaţii celebre

Bolmen: peria de toaletă, Toftan: coşul de gunoi, Misterhult: lampa din bambus. Acele nume cu sunet exotic, pe care IKEA le oferă produselor de uz casnic, sunt cuvinte familiare vorbitorilor de suedeză şi de multe ori ele coincid cu destinaţii celebre. Acea perie de toaletă, de exemplu, poartă numele Bolmen, un lac frumos mărginit de […]

Cămile injectate cu botox pentru a câştiga un concurs de frumuseţe. Premiile în bani le-au luat minţile proprietarilor

Pentru a spori atractivitatea exemplarelor lor la un concurs popular de frumuseţe pentru cămile din Arabia Saudită, unii crescători au injectat silicon şi alte substanţe, pentru a le îmbunătăţi aspectul. Organizatorii au descalificat 43 de concurenţi, după ce au descoperit injecţii cu botox, hormoni şi alte forme de manipulare, inclusiv practica împletirii sau tăierii cozii […]

A fost desemnat jocul anului 2021. Fanii sunt surprinşi

Pe 9 decembrie s-a desfăşurat The Game Awards, ceremonia de decernare a premiilor pentru cele mai bune jocuri ale anului (dupa gen, categorie, platformă, producător sau comunitatea de fani).  Între timp au fost anunţate noi jocuri pentru anul 2022 – Star Wars Eclipse, Wonder Woman şi Alan Wake 2.  Iar câştigătoriii ediţiei 2021 sunt Cea mai […]

De sărbători, se face România mare: Diaspora se întoarce acasă într-un procent covârşitor

Tot mai mulţi români îşi fac planuri pentru a se întoarce acasă în perioada următoare. Condiţiile relaxate de călătorie pentru turiştii care vin din Uniunea Europeană şi deţin certificatul verde contribuie la reunirea famiilor ai căror membri sunt plecaţi peste hotare la muncă sau la studii. Astfel, conform unui studiu realizat de agenţia de turism […]

Rabla pentru electrocasnice. Cele peste 20.000 de vouchere s-au epuizat într-un minut

Ministerul Mediului anunţă că au fost generate 20.700 de vouchere pentru noua etapă a programului Rabla pentru electrocasnice. Acestea s-au epuizat într-un minut. Cele mai multe vouchere au fost generate pentru aspiratoare.

Un deputatul USR nu este de acord cu certificatul verde în forma propusă

Adevăratul ministru al Sănătăţii este şeful DSU, Raed Arafat, spune deputatul USR Emanuel Ungureanu. El declară că ministrul PSD Alexandru Rafila a fost „tigru în opoziţie”, iar acum este „un pisicuţ care doar miaună”.

Guvernul, criticat pentru măsurile luate în pandemie: relaxarea inhibă vaccinarea, campania a fost făcută knockout

Medicul Octavian Jurma îi critică pe guvernanţi deoarece au decis să relaxeze măsurile anti-COVID în timpul sărbătorilor de iarnă. Anunţul a făcut knockout campania de vaccinare, iar consecinţele se vor vedea în ianuarie şi februarie, avertizează specialistul.

Atenţionare de călătorie pentru români în Grecia. Motivul, o grevă a transportatorilor maritimi

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau care intenţionează să călătorească în Grecia că Federaţia Navală Panelenă a anunţat organizarea unei greve vineri şi sâmbătă, care va afecta inclusiv transportul de persoane.

Octombrie negru. A fost luna cu cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei

În octombrie 2021, comparativ cu septembrie 2021, s-a înregistrat naşterea a 15613 copii, cu 2136 mai puţini, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2021 a fost de 44.595 (22717 bărbaţi şi 21878 femei), cu 19.858 decese (9796 bărbaţi şi 10062 femei) mai multe decât în luna […]

O explozie urmată de incendiu a făcut scrum o pensiune din Cluj-Napoca. Există victime umane

O explozie puternică la o casă din Cluj-Napoca, urmată de un incendiu, s-a produs vineri dimineaţă. O femeie a fost găsită carbonizată.

53 de migranţi morţi şi 54 de răniţi într-un accident în sudul Mexicului

Autorităţile mexicane spun că cel puţin 53 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite după ce un camion de marfă care transporta migranţi din America Centrală s-a răsturnat. TIR-ul s-a răsturnat în provincia Chipas, notează abcnews. Biroul procurorului general federal a declarat că trei dintre răniţi sunt în stare critică. Luis Manuel […]

Cum va fi vremea în primele zile ale anului 2022. Şanse reduse de ploaie

Meteorologii anunţă temperaturi din ce în ce mai scăzute pentru ultimele zile de an şi primele din 2022. Şansele să plouă sunt reduse la început de ani.

Vreme periculoasă pentru şoferi. Cod galben de ceaţă în 17 judeţe, vineri dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, atenţionări Cod galben de ceaţă densă în 17 judeţe.

Start într-o nouă etapă Rabla pentru electrocasnice. Săptămâna trecută, voucherele s-au dat ca pâinea caldă

Vineri, începând cu ora 10:00, se pot genera vouchere pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare, anunţa Ministerul Mediului. Valoarea voucherelor este de 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++, 400 lei pentru uscătoare de rufe cu […]

Totul despre Terapia Hijama. De ce o iubesc fotbaliştii şi de ce medicii nu o recomandă

„Ai grijă de corpul tău, ai doar unul”, scrie Arnaut Danjuma pe Instagram, împărtăşind fotografii cu tratamentul la care a fost supus, cel de cupping sau terapie cu ventuze. Sunt mulţi sportivi care se bazează pe această practică străveche, care este încă controversată deoarece nu se bazează pe dovezi ştiinţifice reale. Este o practică milenară […]

Joe Biden oferă garanţii de apărare României şi ţărilor est-europene

Preşedintele SUA, Joseph Biden, le-a oferit asigurări de apărare, joi, liderilor ţărilor central şi est-europene membre NATO, inclusiv României, în contextul tensiunilor cu Rusia, iar liderul de la Casa Albă a reafirmat susţinerea pentru suveranitatea Ucrainei.

Amendă-record încasată de Amazon din partea autorităţilor italiene

Compania Amazon a fost amendată joi de autorităţile italiene de reglementare antitrust cu 1,13 miliarde de euro pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţă, relatează CNBC.