Social

Pentru prima oară slujbele de Paşte se ţin în biserici pustii

Înconjurat doar de câţiva prelaţi, Papa Francisc a ţinut slujba de Paşte în biserica pustie. Gândul meu se îndreaptă în această zi mai ales spre cei care au fost afectaţi direct de coronavirus: bolnavii, cei care au murit şi rudele care deplâng dispariţia celor dragi, de la care, mulţi nici nu au reuşit să îşi […]

23 de bătrâni dintr-un centru de persoane vârstnice din Orăştie au fost confirmaţi cu COVID-19

Un număr de 23 de bătrâni dintr-un centru pentru persoane vârstnice din Orăştie au fost confirmate, duminică, cu noul COVID-19, după ce unul dintre ei a luat virusul din Spitalul din Deva. Pe lângă bătrâni, şi cinci cadre medicale au COVID-19.

Reacţia managerului Spitalului Judeţean Vrancea, după ce a fost dus la spital cu forţa: Prefectul comite abuzuri asupra unui bolnav de Covid-19

Managerul Spitalului Judeţean din Vrancea, Cosntantin Mândrilă se consideră a fi victima unui abuz după ce a fost mutat dintr-o pensiune în spital deoarece este infectat cu virusul COVID-19. El a transmis presei o scrisoare în care îşi prezintă punctul de vedere şi îl acuză pe prefectul judeţului Vrancea de comiterea unui abuz. Managerul spitalului […]

Un fost senator i-a pregătit soţiei, de Florii, o masă romantică pe plaja din Eforie. Poliţia l-a amendat pentru încălcarea Ordonanţei Militare

Christian Gigi Chiru, fost senator al României, i-a pregătit soţiei, de Florii, o masă romantică pe unul dintre digurile plajei din Eforie. Aceştia au postat clipul pe Facebook iar comentariile au început să curgă:   „Pe declaraţie ce aţi scris? Nu de alta dar cum sfidaţi voi legile să le sfideze şi alţii”, a întrebat […]

Pot să îmi vizitez părinţii şi să iau masa cu ei de Paşte? Răspunsul autorităţilor

Având în vedere numărul mare de întrebări primite de la cetăţeni cu privire la deplasările de Florii şi de Paşte, Grupul de Comunicare Strategică a lansat un set de răspunsuri. Întrebările vizează vizitele la părinţi de paşte, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi deplasările în alte oraşe.   Printre întrebările care au primit răspuns de […]

Alte patru decese au fost confirmate în rândul pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus. Bilanţul total a ajuns la 314

Patru noi decese au fost înregistrate în rândul pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus. Pacienţii aveau vârste cuprinse între 41 şi 77 de ani.

Este obligatoriu să prezint declaraţia pe propria răspundere fizic sau este suficient să arăt poza de pe telefon? Ce spun autorităţile

Având în vedere numărul mare de întrebări primite de la cetăţeni cu privire la deplasările de Florii şi de Paşte, Grupul de Comunicare Strategică a lansat un set de răspunsuri. Întrebările vizează vizitele la părinţi de paşte, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi deplasările în alte oraşe.   Printre întrebările care au primit răspuns de […]

Ce pot completa pe declaraţia pe proprie răspundere pentru a mă deplasa până la domiciliul iubitei mele? Răspunsul autorităţilor

Având în vedere numărul mare de întrebări primite de la cetăţeni cu privire la deplasările de Florii şi de Paşte, Grupul de Comunicare Strategică a lansat un set de răspunsuri. Întrebările vizează vizitele la părinţi de paşte, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi deplasările în alte oraşe.   Printre întrebările care au primit răspuns de la […]

Ce sancţiune a primit un maramureşean care a distribuit pe Facebook un îndemn privind mersul la biserică de Înviere

Un maramureşean din Borşa s-a ales cu dosar penal pentru instigare publică după ce a distribuit pe Facebook un îndemn privind mersul la biserică în noaptea de Înviere.

56 de români din Kuweit au fost repatriaţi cu o cursă aeriană privată

Un număr de 56 de români sunt repatriaţi din Kuweit, cu o cursă aeriană operată de o companie privată, anunţă, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Raed Arafat, despre pacienţii care nu au coronavirus: Medicul decide cazurile prioritare. O proteză de şold poate aştepta, un infarct nu!

Ce faci dacă ai nevoie de un medic? Dacă mergi la spital şi nu suferi de o afecţiune gravă, vei avea de aşteptat. Raed Arafat a explicat situaţia pacienţilor într-o ediţie specială a emisunii “Marius Tucă Show”.   Raed Arafat, secretar de stat MAI: Dacă poţi aştepta tratamentul este mai bine pentru că nu te expui […]

Medicii români nu au voie să vorbească despre activitatea din spitale

„Dacă până la instituirea stării de urgenţă, doctorii ofereau informaţii despre pacienţii infectaţi cu COVID 19, acum nimeni nu mai spune nimic. Doctorilor le este teamă de consecinţe. Astfel, singura sursă de informare rămâne Grupul de Comunicare strategică de la Bucureşti”, transmite Violeta Ghimboaşă, corespondent Mediafax. În toată România sunt interdicţii de comunicare. Prefecţii din […]

Ambulanţierii refuzaţi de ambulanţă. Au fost ţinuţi la porţi de colegii speriaţi

Comedia absurdului la Târgu Jiu. Doi ambulanţieri au fost trimişi acasă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, înainte de a ieşi din tură, pentru că au transportat la spital un pacient care călătorise în Franţa. Doar că bărbatul fusese în Franţa în urmă cu patru luni şi nu prezenta simptome de coronavirus. Cu toate astea, […]

Aglomeraţie a fost şi astăzi în pieţe. Oamenii s-au înghesuit, mulţi fără mască şi mănuşi

Echipează-te cu mască şi mănuşi dacă mergi la cumpărături, în Bucureşti. Pieţele au fost pline, astăzi, de Florii. În pieţele Obor, Progresului şi Reşiţa mulţi dintre cumpărători nu respectă regulile. Fără să-şi acopere gura sau mâinile, mulţi oameni se plimbă printre tarabe în căutarea alimentelor. Asta în ciuda eforturilor depuse de poliţişti. Înarmaţi cu portavoce, […]

Credincioşii romano-catolici au fost prezenţi doar spiritual la slujba de Paşte. Pe scaune dintr-o biserică au fost lipite poze cu credincioşi

N-ai văzut niciodată Paştele cum îl vezi acum. Bisericile sunt aproape goale, iar credincioşii aşteapă lumina acasă, în faţa ecranelor.    Este pentru prima dată când credincioşii romano-catolici nu pot veni să ia lumină în seara de Înviere. Preoţii desfăşoară slujbele, dar bisericile nu mai sunt pline, ca în anii trecuţi. Aceştia vor urmări ceremonia […]

Sărbătoare pe patul de spital. Medic: „M-am infectat de la un pacient care a murit. Sunt tristă că nu sunt cu familia mea”

„Poftiţi în cort, la triaj. Hai, fă o tură! Sperăm să nu fie nevoie de el prea mult timp”, spunea medicul de famile Rodica Mostiş în martie, când întindea cu grijă lângă  cabinetul său din Liebling, Timiş, un cort de triaj pentru pacienţi. Din păcate însă, ceva mai târziu s-a îmbolnăvit după ce a intrat […]

Marinarii români doresc să muncească: Vrem să fim recunoscuţi ca „lucrători cheie” pentru economie

Navigatorii cer autorităţilor să fie recunoscuţi drept „lucrători cheie” pentru economie, să fie exoneraţi de carantină şi să le fie permisă deplasarea la nave prin curse charter, în condiţii de siguranţă.

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis pentru românii care sărbătoresc Paştele Catolic şi pentru cei care sărbătoresc Floriile

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru românii care sărbătoresc astăzi Paştele Catolic, dar şi pentru cei care sărbătoresc Floriile.

Coronavirusul a fost poreclit „Ninja” de cercetători. De câte ori se poate replica în primele 48 de ore petrecute în organism

Cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong au făcut o comparaţie între SARS, virus apărut în 2003, şi SARS-CoV-2, versiunea mult mai periculoasă care provoacă COVID-19.

Studiu clinic. Care este cel mai promiţător remediu pentru infecţia cu noul coronavirus

Noi speranţe în tratamentul pentru Covid 19 vin de la compania Gilead Sciences. În cadrul unui studiu clinic au fost trataţi cu Remdesivir 53 de pacienţi din SUA, Canada şi Europa, care au avut nevoie de suport respirator. Toţi au intrat într-un program special care permite medicilor să folosească medicamente neaprobate atunci când nu există […]

Te-ai gândit cum e 14 zile la izolare? Ana îţi povesteşte prin ce-a trecut: „În fiecare zi mă trezeam cu teamă. Speram să nu am simptome”

În prezent, autorităţile îţi spun să stai acasă şi să nu ieşi decât pentru strictul necesar. Însă te-ai gândit cum este să stai 14 zile la izolare, cu teama că ziua de mâine îţi va aduce simptomele coronavirusului?   Ana, care a fost 14 zile în izolare pentru că s-a întors din Franţa, îţi povesteşte […]

Din ce ţară provin majoritatea cazurilor noi identificate în China. Oficialii de la Shanghai arată cu degetul în altă direcţie

Mai mult de jumătate dintre cazurile noi de pacienţi cu coronavirus raportate de China provin din Rusia, susţin autorităţile de la Shanghai.

COVID-19: Donaţii pentru „armata” în halate albe. Spitalul Hunedoara a primit un aparat pentru depistarea noului coronavirus

Nu te speria de coronavirus! Microbul care omoară ne şi uneşte. Medicii de la spitalul din Hunedoara, unde sunt trataţi 30 de oameni bolnavi de COVID-19, îşi vor cumpăra combinezoane, măşti de protecţie, mănuşi şi halate de unică folosinţă cu banii donaţi de o firmă din industria farmaceutică.  “De când pandemia COVID a lovit şi […]

Patru persoane dintr-un cămin de bătrâni din Galaţi, confirmate cu COVID-19

Primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, duminică, pe Facebook, că în interiorul căminului de bătrâni administrat de Primărie au fost luate măsuri de protecţie a vârstnicilor şi că nu se ştie cum s-au îmbolnăvit cele patru persoane. „Deşi s-au luat măsuri de protejare a părinţilor şi bunicilor aflaţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice Sf. […]

Timişorenii, dezinfectaţi la intrările din pieţe. Unii nu sunt convinşi însă că măsurile de protecţie sunt eficiente

Carantina îţi schimbă modul de a trăi. Nici măcar piaţa nu o mai faci ca până acum. În Timişoara, de exemplu, descoperi măsuri noi când mergi la cumpărături. La intrarea în pieţe au apărut acum tuneluri de dezinfecţie. „Nu ştiu cât sunt de utile. Potrivite, da, dar nu ştiu cât sunt de utile, pentru că […]

Viaţa după carantină. Care sunt regulile noi cu care vine ieşirea din autoizolare. Modelul Italiei: Fără săruturi şi îmbrăţisări în public, vizitele la restaurant doar cu programare

Cum va arăta viaţa după carantină? Ne întrebăm toţi în aceste momente. Fac acelaşi lucru şi guvernanţii care au început să schiţeze reguli pe care va trebui să le respectăm şi după ce ieşim din autoizolare. În Italia, ţara europeană cu cei mai mulţi morţi din cauza coronavirusului, speră să poată ridica măsurile de carantină […]

Pot să folosesc aceeaşi declaraţie pe propria răspundere dacă îi schimb data? Ce spun autorităţile

Având în vedere numărul mare de întrebări primite de la cetăţeni cu privire la deplasările de Florii şi de Paşte, Grupul de Comunicare Strategică a lansat un set de răspunsuri. Întrebările vizează vizitele la părinţi de paşte, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi deplasările în alte oraşe. Redăm, mai jos, lista completă a întrebărilor şi […]

Cum sunt primiţi românii care merg la cules de sparanghel în Germania. Un patron a mers 250 km pentru a-i lua de la aeroport

Câteva mii de români au hotărât să ia drumul Germaniei pentru a lucra în agricultură, în ciuda pericolului cauza de epidemia de coronavirus. Şi alţii urmează să ia drumul străinătăţii.

Bilanţul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus în România. Peste jumătate din cazuri, în Suceava

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 812 cadre medicale sunt infectate în Romania cu noul coronavirus, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu. Mai mult de jumătate din cazuri, 429, sunt înregistrate în judeţul Suceava. Peste 100 de cazuri de îmbolnăviri în rândul personalului medical se înregistrează în Bucureşti. […]

Chinezii apelează la o companie românească să-i ajute să creeze spitale mobile pentru bolnavii de Covid-19

Te-ai gândit vreodată că o companie din România se poate ridica la nivelul construcţiilor din China? Ei bine, avem o firmă care face mai mult de atât. A ajuns să-i îndrume pe chinezi în construirea modulelor pentru bolnavii de coronavirus. Mihai Hlihor, reprezentantul companiei, îţi spune conceptul. „Am creat o reţetă în care nu mai […]

Didier Raoult, doctorul „excentric” care a tratat cu brio 91% dintre pacienţii cu coronavirus: „Unii medici au luat-o razna cu metodologia”

Didier Raoult (68 de ani) este un specialist în boli infecţioase din Franţa. El este "pionierul" tratarii COVID-19 cu medicamentul antimalarie numit hidroxiclorochină.

Paştele în vremea coronavirusului. Bucatele credincioşilor catolici au fost sfinţite online de preoţii de la Cluj-Napoca

Viaţa nu mai este cum o ştii! Coronavirusul şi restricţiile pentru încetinirea contaminării schimbă tradiţiile. Bucatele tradiţionale pregătite de Paşte de creştinii romano-catolici de la Cluj-Napoca au fost sfinţite online. Preoţii au oficiat slujba religioasă în Biserica ”Sfântul Mihail” şi au transmis-o în direct pe Facebook pentru enoriaşii obligaţi să stea în casă în perioada […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 12 aprilie. Am trecut pragul de 6.000 de cazuri de Covid-19 / Creşte şi numărul celor vindecaţi / Bilanţul deceselor a ajuns la 310

UPDATE ora 18.50 Patru noi decese, bilanţul ajunge la 310 Deces 307   Bărbat, 52 ani din judeţul Arad. Internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – Secţia de Nefrologie în data de 30.03.2020, pentru hemodializă. Recoltat pentru COVID-19 în data de 30.03.2020. Rezultat pozitiv în data de 03.04.2020. Decedat în data de 12.04.2020.  […]

Posibilă conducere militară la Spitalul Judeţean din Focşani. Tătaru spune că managerul, confirmat cu Covid-19, a plecat cu toată documentaţia

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că directorul Spitalului din Vrancea, Constantin Mândrilă, este confirmat cu noul coronavirus şi că acesta ar fi plecat cu toate documentele. „Dacă e să ne raportăm la tot oraşul, Spitalul Militar are 35 de cadre infectate, două cadre la ISU, un cadru la Jandarmerie, mai multe cadre la Poliţie, […]

Expert chinez, despre asemănările coronavirusului cu HIV. Cum acţionează cele două în organism

Cercetătorii chinezi de la Shanghai şi New York au descoperit similarităţi între acţiunea SARS-CoV-2 şi cea a HIV.

MAE anunţă că 117 români din Franţa, Belgia şi Ţările de Jos au fost aduşi în ţară cu o cursă TAROM

Potrivit unui comunicat al MAE, 42 dintre cetăţeni au fost repatriaţi din Franţa, 34 din Belgia, iar 41 din regatul Ţărilor de Jos. „Cetăţenii români repatriaţi se aflau în străinătate cu titlu temporar, ca turişti rămaşi în tranzit, studenţi, marinari, persoane aflate în situaţii speciale precum urgenţe medicale, inclusiv muncitori sezonieri ale căror contracte au […]

A început producţia testelor care detectează COVID-19 în 75 de minute. Cum funcţionează şi unde vor fi făcute: „Putem exporta”

Un oficial iranian din Ministrul Ştiinţelor şi Tehnologiei, Surena Satari, a anunţat că în Iran a început producţia unor teste rapide pentru COVID-19.

VIDEO: Slujba de la catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Peste 1 miliard de oameni din lume sărbătoresc azi Paştele

Duminica Învierii. Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti şi din a doua zi de Paşti sunt celebrate de PS Iosif Păuleţ.

Mii de români şi străini au intrat în ţară sâmbătă, cu maşina, înainte de Florii

9.300 de persoane, români şi străini, au intrat în ţară sâmbătă, cu o zi înainte de Florii, prin punctele de trecere a frontierei. În ultimele 24 de ore, 8.500 de persoane au ieşit din ţară. La frontiera cu Ungaria, 5.900 de oameni au intrat în ţară, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Potrivit acestora, formalităţile […]