Social

Magistraţii Înaltei Curţi rejudecă, luni, apelul în dosarul în care Alina Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) sunt aşteptaţi să înceapă, luni, rejudecarea apelului în dosarul în care Alina Bica, fost procuror-şef DIICOT, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, după ce a admis contestaţia în anulare.

Radu Mazăre, extrădat din Madagascar, a ajuns la Penitenciarul Rahova/ Care sunt procedurile după aducerea lui în ţară | FOTO

Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare a fost adus, luni, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre, potrivit Poliţiei Române. Fostul primar al Constanţei a fost escortat până la Penitenciarul Rahova.

Horoscop, 20 Mai 2019: Săptămâna începe cu provocări pentru Raci, iar Leii trec prin încercări pe plan sentimental

Prima zi a săptămânii se remarcă prin conjuncţia Lunii cu Jupiter în Săgetător şi aspectul tensionat de careu pe care i-l trimite aceasta lui Neptun din Peşti. Zodiile Mutabile (Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii şi Peştii) ar putea fi temătoare şi nehotărâte în privinţa anumitor chestiuni de ordin familial, profesional, financiar sau sentimental.

Meteo #azi 20 mai: Vreme mai RECE, ploi după-amiaza/ Maximele termice ale ZILEI

Vremea se răceşte uşor la nivelul întregii ţări, comparativ cu zilele precedente. Sunt prognozate noi ploi în averse, mai ales după-amiaza, şi vânt cu intensificări, informează ANM.

Cum explică specialiştii scumpirea cartofilor: Preţul depinde de producţia realizată în câteva ţări din Europa

Cartofii s-au scumpit, în aprilie, cu peste 32 la sută, specialiştii din agricultură susţinând că preţul nu este stabilit exclusiv de producţia realizată în România, ci şi de cea din ţări care au tradiţie în cultivarea cartofilor. În plus, sămânţa a fost scumpă şi adusă din import.

Coliziune între două maşini şi un tir, în Sibiu: Două persoane au fost rănite/ Trafic rutier îngreunat

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, duminică seara, pe DN 7, în zona localităţii Tălmaciu, judeţul Sibiu, în urma impactului dintre două maşini şi un tir. Două persoane au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trupul unei adolescente înjunghiate, găsit într-o pădure din Prahova. Principalul suspect, un cioban pentru care tânăra lucra

Poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru omor, duminică, după ce trupul unei tinere de 19 ani a fost găsit într-o pădure din zona Râfov, judeţul Prahova, victima având mai multe lovituri de cuţit. Principalul suspect, un cioban, este audiat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traian Băsescu: Nu exclud posibilitatea ca Emil Boc să fie candidat PNL şi PMP pentru un nou mandat de primar

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cluj, că nu exclude posibilitatea ca Emil Boc, actualul primar al oraşului Cluj-Napoca, să fie candidat pentru PNL şi PMP la alegerile locale de anul viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Numerele extrase duminică, 19 mai. Report imens la JOKER

LOTO, LOTO 6/49: Duminică, 19 mai 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 16 mai 2019, Loteria Romana a acordat 13.192 de castiguri, in valoare totala de 625.427,58 lei.

Caz cumplit la Vaslui: O femeie s-a aruncat de pe o pasarelă CFR, după ce fiul ei s-a sinucis

O femeie s-a aruncat de pe pasarela CFR din Vaslui, după ce a aflat că fiul ei, în vârstă de 27 de ani s-a sinucis într-o pădure de lângă oraş. Paramedicii SMURD au intervenit de urgenţă şi încearcă să o salveze pe femeie.

„România vrea autostrăzi”: Zeci de oameni au protestat la Sibiu cerând construirea Autostrăzii Sibiu – Piteşti

Circa 50 de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Unirii din Sibiu, cerând construirea autostrăzii Sibiu – Piteşti. Oamenii au venit cu pancarte pe care au scris că pentru 162 de kilometri pierd 3 ore pe drum.

Monitorul Justiţiei | Angela Nicolae, fost şef al biroului de relaţii internaţionale de la Parchetul General: Probabil nu ştiau toţi procurorii de protocol. Erau anumiţi procurori specializaţi

În a doua parte a interviului pentru Monitorul Justiţiei, Angela Nicolae, fostul şef al biroului de relaţii internaţionale din Parchetul General, spune că a aflat recent de existenţa protocolului între PÎCCJ şi SRI, însă în mod cert şefii secţiilor din parchete şi procurorii apropiaţi ştiau de el.

Copil de 11 ani, exploatat prin muncă de doi indivizi, cu acordul tatălui său/ Situaţia a fost descoperită de un consilier social

Poliţiştii din Dâmboviţa au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru trafic de minori şi exploatarea persoanelor vulnerabile după ce un consilier social i-a sesizat că un copil de 11 ani este pus să presteze munci grele, de tatăl său, care încasa, apoi, banii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident straniu: Trei surori au ajuns la spital după ce mama lor le-a spălat pe cap cu o substanţă folosită pentru îmbăierea OILOR

Trei surori din localitatea Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud, au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cluj Napoca, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au fost spălate pe cap cu o substanţă chimică folosită la îmbăierea oilor. Mama fetiţelor este cercetată penal pentru vătămare corporală.

Ministerul de Interne explică fotografia cu „doamna Geta”, o poliţistă devenită ţinta ironiilor pe Internet din cauza greutăţii

O poliţistă de la Brigada Rutieră a devenit ţinta ironiilor pe reţelele de socializare din cauza aspectului său fizic, după ce o fotografie, în care femeia apare în misiune pe un bulevard in Capitală, a fost postată pe reţelele de socializare, Ministerul de Interne explicând situaţia.

Un copac uriaş, de 6,6 tone, a fost salvat de la tăiere de angajaţii Spitalului Timişoara/ Operaţiunea anevoioasă de strămutare a arborelui | VIDEO

Un arbore de Tisa de 6,6 tone, aflat în parcarea Spitalului Municipal Timişoara, care ar fi trebuit să fie tăiat pentru a se realiza în acel spaţiu un buncăr pentru un aparat medical, a fost salvat de către angajaţii unităţii prin strămutarea lui într-un parc din apropiere.

Magnitudinea cutremurului din Vrancea, revizuită

Seismologii au revizuit magnitudinea cutremurului care a avut loc sâmbătă seara, în Vrancea, ei declarând că intensitatea a fost de 4,1 pe scara Richter.

Bonă din Nepal, angajată la o familie din Dâmboviţa, agresată sexual în plină stradă

O femeie din Nepal, angajată bonă la o familie din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a fost agresată sexual, sâmbătă, pe o stradă din oraş. Poliţiştii l-au prins pe agresor şi l-au dus la audieri.

CUTREMUR în zona Vrancea | Seismologii au revizuit din nou magnitudinea/ ISU: Nu s-au înregistrat apeluri sau informaţii privind posibile pagube

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a revizuit din nou magnitudinea cutremurului produs sâmbătă seara la 4,2 pe scara Richter.

Bătaie în centrul Craiovei, între susţinătorii echipelor de fotbal/ Poliţiştii au deschis dosar penal

Susţinătorii a două echipe de fotbal din Craiova s-au încăierat, sâmbătă seara, în centrul oraşului, ultraşii lăsând în urma lor mai multe sticle şi pahare sparte într-un restaurant.

Urmărire ca în filme pe DN 2: Bărbat băut, care circula cu 165 km/h, oprit de poliţişti cu focuri de armă

Un bărbat de 42 de ani, din Roman, judeţul Neamţ, care circula cu 165 de kilometri pe oră pe DN 2 E85, între Bacău şi Roman, a fost oprit, sâmbătă, de poliţişti, cu focuri de armă. Şoferul avea o alcoolemie de 1,02 mg/litru.

Noaptea Muzeelor | Misteriosul OZN de la Aiud, cunoscut drept „talpa de robot”, expus la Muzeul Etnografic din Cluj | GALERIE FOTO

Un obiect neidentificat, cunoscut ca şi „talpa de robot” sau „bucată de OZN”, descoperit în anul 1973 lângă Aiud, judeţul Alba, a fost expus la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, cu ocazia Nopţii Muzeelor, constituind o atracţie pentru vizitatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă: Peste două săptămâni voi face public rezultatul controlului efectuat la Complexul Energetic Oltenia/ Problemele identificate de premier

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la Târgu Jiu, că peste două săptămâni va fi publicat raportul Corpului de Control al Guvernului, după controlul la Complexul Energetic Oltenia. Primul ministru a identificat şi principalele probleme ale CEO.

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 19 mai 2019, de la ora 17.00

Ion Cristoiu lansează o nouă ipoteză privind miza alegerilor europarlamentare din 26 mai. Jurnalistul a afirmat, la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”, că o victorie a PNL va fi una falsă deoarece nu va determina schimbări la nivel local sau la nivelul majorităţii parlamentare.

Cei şapte fraţi din Iaşi, care au băut un bax întreg de energizant, rămân sub supravegherea medicilor

Cei şapte fraţi din comuna Vlădeni, judeţul Iaşi, care au băut energizant, rămân internaţi la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria”, pentru ca medicii să le supravegheze starea timp de câteva zile.

Preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, îi cere demisia primarului oraşului după ce edilul a pierdut procesul privind starea sa de incompatibilitate

Preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, îi cere demisia primarului oraşului, Astrid Cora Fodor, după ce edilul a pierdut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care constatase starea sa de incompatibilitate.

Şofer de autobuz, bătut CRUNT de un poliţist în Braşov/ Inspectoratul Judeţean de Poliţie a deschis o anchetă internă | VIDEO

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov a deschis o anchetă internă, după ce un poliţist s-a bătut cu un şofer de autobuz şi cu un alt bărbat, în incinta RAT Braşov, în urma unui scandal în trafic.

Bărbat căutat de poliţişti, prins în timp ce se ascundea într-o groapă acoperită cu scânduri şi gunoi | VIDEO

Un bărbat de 38 de ani, condamnat la 4 ani şi 10 luni pentru tulburarea liniştii publice, se ascundea pentru a nu fi dus la închisoare, într-o groapă acoperită cu scânduri şi gunoi, în oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, acesta fiind prins, sâmbătă, de poliţişti.

Ministerul de Externe anunţă că adresele a NOUĂ secţii de votare din străinătate au fost modificate

Ministerul de Externe anunţă că au fost modificate adresele a nouă secţii de votare din străinătate pentru alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai ca urmare a unor "decizii unilaterale ale autorităţilor publice locale" de a rezilia contractele de închiriere pentru găzduirea secţiilor.

Tragedie în Munţii Apuseni: O turistă din Ungaria a murit în timp ce se afla în drumeţie

O turistă din Ungaria a murit, sâmbătă, în zona Piatra Secuiului, din Munţii Apuseni, judeţul Alba. Femeia făcea o drumeţie, iar la un moment dat i s-a făcut rău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fratele lui Mazăre: Nu ştiu de ce autorităţile române sunt aşa convinse că Madagascar va face direct extrădarea. Poate ne explică Birchall, pe Facebook/ Ce spune despre evadare

Fratele lui Radu Mazăre, Mihai Mazăre, a infirmat, sâmbătă, informaţia potrivit căreia fostul edil ar fi evadat din închisoarea din Madagascar, precizând că Radu Mazăre a cerut mutarea din "puşcăria grea în care s-a aflat până acum într-o altă zonă a puşcăriei în care sunt condiţii puţin mai bune".

Accident înspăimântător: Bărbat ars pe tot corpul, după ce a căzut în borhot fierbinte/ Pregătea cazanul pentru ţuică

Un bărbat de 35 de ani din localitatea Simioneşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost transportat, sâmbătă, la spital, în stare critică, având arsuri pe întreaga suprafaţă corporală după ce a căzut într-un cazan cu borhot fierbinte pregătit pentru ţuică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Aurul” roşu: Renumitele cireşe „de Păuleşti” se vând cu 15 lei kilogramul pe marginea DN 1B, în Prahova

Renumitele cireşe de mai, din Păuleşti, judeţul Prahova, s-au copt şi au fost scoase la vânzare pe tarabe amplasate pe marginea DN 1B. Fructele, despre care localnicii spun că nu sunt stropite cu nimic, sunt mai puţine ca în anii trecuţi şi costă 15 lei kilogramul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INCENDIERI în lanţ: Persoane necunoscute au dat foc unor maşini în Argeş/ Trei automobile au ars în totalitate

Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă după ce trei maşini din Curtea de Argeş au ars ca o torţă, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, pompierii stabilind că focul a fost pus intenţionat. Două dintre autoturismele distruse aparţin aceluiaşi proprietar.

Trafic restricţionat sâmbătă în zona Guvernului din cauza mitingului PNL din Piaţa Victoriei

Traficul va fi restricţionat, sâmbătă, pe arterele din zona Guvernului din cauza mitingului PNL ce va avea loc în Piaţa Victoriei, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Alte 83 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână în 13 judeţe şi Bucureşti

83 cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în 13 judeţe şi în Bucureşti, în ultima săptămână, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Gest IMPRESIONANT al unui tânăr din Târgu-Jiu: Şi-a donat părul pentru copiii bolnavi de cancer

Un tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu, judeţul Gorj, masterand la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, şi-a donat părul în cadrul unei campanii care are ca scop crearea de peruci pentru copiii diagnosticaţi cu cancer.

Noaptea Muzeelor 2019 | Poliţiştii rutieri anunţă măsuri/ Ce recomandă şoferilor, dar şi pietonilor

Brigada Rutieră anunţă că sâmbătă, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, poliţiştii vor acţiona pentru a asigura fluenţa traficului, subliniind că experienţa anilor anteriori a arătat că pe arterele din jurul obiectivelor culturale a fost oprită circulaţia din cauza numărului mare de vizitatori.

Noaptea Muzeelor 2019 | Linia de autobuz din Capitală care va circula până la 4 dimineaţa cu ocazia evenimentului

Autobuzul pe linia 362 din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti (fost RATB) va circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 20:00 şi 4:00, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public.

HOROSCOP de weekend, 18 – 19 mai 2019, cu Anca Martin: Zodiile care vor avea parte de surprize în acest sfârşit de săptămână

HOROSCOP de weekend, 18 - 19 mai 2019. Evenimentul astral cel mai important al acestui weekend este Luna Plină din semnul Scorpionului care se perfectează duminică. Încă de sâmbătă, zodiile de Apă, adică Racii, Scorpionii şi Peştii, ar putea fi mai introspective, iar intuiţia lor mai ascuţită ca oricând.