Social

Doi copii bătuţi cu bestialitate de tatăl lor, luaţi de acasă de autorităţi/ Bărbatul a filmat scenele de o violenţă extremă

Un bărbat din Galaţi s-a filmat în timp ce îşi lovea copiii cu bestialitate şi îi ameninţa că îi omoară, apoi a trimis imaginile soţiei sale, plecată în străinătate. Cei doi copii au fost luaţi deja de acasă şi au fost duşi la o bunică, în timp ce agresorul este anchetat de poliţişti.

Incident de Ziua Jandarmeriei la Cluj. Un banner cu un mesaj despre 10 august, confiscat/ Persoanele implicate, sancţionate

Două persoane au fost legitimate de jandarmi, miercuri, la Cluj-Napoca, la manifestările organizate de Ziua Jandarmeriei pentru că au vrut să afişeze un banner cu un mesaj care amintea de intervenţia jandarmilor în 10 august în Bucureşti. Bannerul a fost confiscat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANM: Cod galben de vânt puternic în trei judeţe. Rafalele vor atinge 70 kilometri pe oră

Judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Sibiu sunt, miercuri, sub avertizare cod galben de vânt, care la rafală ajunge la 70 de kilometri pe oră.

Campanie de amploare. Poliţiştii rutieri din toate statele UE acţionează pentru prinderea vitezomanilor

În perioada 1-7 aprilie, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene vor acţiona simultan, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, anunţă Poliţia Română.

Invitaţie de neuitat de la Poliţia Locală: Şofer de „Wollvagin” parcat neregulamentar, „egzistă plamşe foto” | FOTO

Şoferul unui autoturism marca „Wollvagin” a fost invitat la Poliţia Locală Braşov pentru o parcare neregulamentară. În formularul primit de braşovean, poliţistul local a scris că „egzistă plamşe foto”.

Cei cinci candidaţi pentru funcţia de procuror european susţin joi interviul cu Tudorel Toader

Cei cinci candidaţi pentru funcţia de procuror european din partea României, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici, Elena Hach şi Daniel Horodniceanu, vor susţine joi, începând de la ora 14.00, interviul cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, potrivit unui anunţ.

Condiţii INUMANE la Clinica de Hematologie din Craiova: 4 pacienţi în pat, rugină şi pereţi distruşi | FOTO

La Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului Filantropia Craiova stau patru pacienţi într-un pat, susţine o pacientă. Saloanele au pereţii distruşi, iar la grupurile sanitare ţevile şi chiuvetele sunt ruginite. În plus, pacienţii din Craiova sunt primiţi doar pentru tratament şi trimişi acasă.

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, repus în funcţie şi demis în decurs de câteva ore/ Motivul „răsturnării de situaţie”, un mister

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmboviţa, Niculina Sandu, revocată în februarie, a fost repusă în funcţie pe 1 aprilie, iar câteva ore mai târziu a fost din nou revocată. La prima revocare, Niculinei Sandu i s-a reproşat că CJAS termină programul cu publicul la ora 14.00.

Antonio Tajani a reafirmat susţinerea PE pentru Kovesi, aflată sub control judiciar: Cer autorităţilor române să nu pună obstacole la participarea candidatei la toate fazele procedurii de selecţie

Preşedintele PE, Antonio Tajani, a făcut miercuri o declaraţie de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi, afirmând că va trimite o scrisoare autorităţilor române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea acesteia la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror şef european

Caz „fantomatic” într-o localitate: Un bătrân beat, filmat noaptea în timp ce căra o cruce. Unde a fost găsit apoi bărbatul | VIDEO

Un bărbat de 75 de ani din Dâmboviţa, beat, a furat o cruce dintr-un cimitir şi s-a plimbat cu ea prin localitatea Produleşti. Apoi, bătrânul a fost găsit căzut într-un şanţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Culmea divorţului? Un clujean, bănuit că şi-a aruncat în aer apartamentul ca să se răzbune pe fosta soţie

Un bărbat din Cluj este căutat de poliţişti, fiind bănuit că şi-a aruncat în aer apartamentul, ca răzbunare faţă de fosta sa soţie de care divorţase şi cu care se afla în proces de partaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Cluj-Napoca, în conflict cu unul dintre cei mai mari producători de medicamente

Primăria Cluj-Napoca este în conflict cu unul dintre cei mai mari producători de medicamente din ţară, la mijloc fiind un proiect imobiliar de 4 milioane de euro. De partea cealaltă, experţii administraţiei locale spun că s-a acţionat legal.

O nouă Autoritate europeană, o oportunitate pentru România. Mureşan: Cer Guvernului să depună urgent candidatura

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a cerut miercuri Guvernului să depună urgent candidatura pentru găzduirea Autorităţii Europene a Muncii, România având o nouă oportunitate de a găzdui o instituţie a UE după ”eşecul PSD-ALDE de a câştiga găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului”.

Pompierii sunt în alertă, în urma unei scurgeri de ÎNGRĂŞĂMÂNT CHIMIC dintr-un vagon de tren

Pompierii din Harghita intervin, miercuri, în gara Siculeni unde au fost sesizate scurgeri de îngrăşământ de tip URAN dintr-un vagon de tren. Vagonul a fost tras pe altă linie pentru a fi izolat şi s-a solicitat intervenţia unui echipaj special pentru intervenţii în cazul accidentelor chimice

UPDATE: Circulaţia pe cea mai AGLOMERATĂ linie de tramvai, RELUATĂ, după un accident grav

Circulaţia tramvaiului 41 este blocată miercuri dimineaţă, pe ambele sensuri, din cauza unui accident produs la intrarea pe Bulevardul Mărăşti, anunţă STB, pe Twitter. Un vatman a accidentat un bătrân de 90 de ani, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

INEDIT: Călătorie cu o plută din sticle de plastic. Opt pompieri au pornit într-o expediţie de peste 700 de kilometri | FOTO

Opt pompieri din Harghita au pornit într-o călătorie inedită, pe o distanţă de peste 700 km, pe o plută improvizată, construită din aproximativ 3.000 de sticle din plastic. Expediţia se va încheia peste două săptămâni, la Szeged, în Ungaria, salvatorii dorind să atragă atenţia asupra poluării.

Autorul jafului din 25 februarie, de la o casă de schimb valutar din Bumbeşti-Jiu, a fost prins/ Bărbatul fusese eliberat în 2018 dintr-o închisoare din Franţa

Autorul jafului din 25 februarie, de la o casă de schimb valutar din Bumbeşti-Jiu, a fost prins miercuri dimineaţa. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, din oraşul Petroşani, judeţul Hunedoara. Acesta se află la audieri, fiind acuzat de tâlhărie calificată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisia Europeană va discuta, miercuri, în Colegiul Comisarilor, despre statul de drept în România

Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker şi alţi reprezentanţi ai CE se vor reuni, miercuri la Bruxelles, în şedinţa Colegiului Comisarilor pentru a discuta despre situaţia statului de drept în România.

Vizita Papei Francisc în România: Suplimentarea bugetului pentru organizare, discutată de Guvern

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, care începe la ora 16.00, un proiect de hotărâre pentru suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului (SGG) cu suma de nouă milioane lei pentru organizarea vizitei Papei Francisc în România.

Antonio Tajani discută astăzi cu liderii grupurilor din Parlamentul European despre situaţia Laurei Codruţei Kovesi

Antonio Tajani va avea discuţii cu liderii grupurilor politice din PE despre punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi. Preşedintele Parlamentului European a precizat, într-un mesaj pe Twitter, că instituţia susţine candidatura fostei şefe a DNA pentru funcţia de procuror-şef european.

Instanţa Supremă judecă acum contestaţia Laurei Codruţa Kovesi la măsura controlului judiciar/ VIDEO Fosta şefă DNA, la sosirea la ICCJ

Instanţa Supremă judecă miercuri contestaţia Laurei Codruţa Kovesi la măsura controlului judiciar dispusă de Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie împotriva fostei şefe a DNA, anchetată pentru presupusa mită cerută pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

METEO #azi 3 aprilie: Vremea se răceşte accentuat

PROGNOZA METEO. Vremea se va rãci faţã de ziua precedentă. Vor fi înnorãri temporare în vestul şi sud-vestul ţãrii, dar numai trecãtor şi izolat va ploua slab, iar la altitudini mari în zonele montane vor fi posibile şi precipitaţii mixte.

HOROSCOP 3 Aprilie 2019 | Astrologul Anca Martin îţi spune care zodii ar putea simţi că nu mai au încredere absolută că totul se află în controlul lor

Pe lângă conjuncţiile sale cu Neptun şi Mercur, pe 3 aprilie Luna se mai angrenează într-un aspect tensionat cu Jupiter din Săgetător. Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii şi Peşti ar putea simţi că nu mai au încredere absolută că totul se află în controlul lor.

Cluj: Mai multe persoane autoevacuate dintr-un bloc în urma unei explozii la un apartament, nu sunt răniţi | VIDEO

Mai multe persoane s-au autoevacuat, marţi seara, dintr-un bloc de pe str. Fântânele din Cluj-Napoca în urma unei explozii la un apartament situat la parter care a fost inundat de fum dens, nefiind înregistraţi răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Augustin Lazăr respinge acuzaţiile de poliţie politică lansate de Lia Olguţa Vasilescu: Se încearcă decredibilizarea mea | DOCUMENT

Procurorul general Augustin Lazăr respinge, printr-un comunicat de presă, acuzele lansate de Lia Olguţa Vasilescu potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică, precizând că o astfel de dezinformare este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Un grup de medici a cerut organizarea unei sesiuni extraodinare de rezidenţiat, dar Ministerul Sănătăţii a refuzat

Mai mulţi medici au depus la Ministerul Sănătăţii un memorandum prin care solicită organizarea unei sesiuni extraodinare a examenului de rezidenţiat, pe fondul lipsei de personal în spitale, Ministerul Sănătăţii răspunzând că nu poate fi organizată la acest moment.

Pericol de explozie la Galaţi: Un utilaj agricol a scos din pământ o bombă de aviaţie/ Pirotehniştii au izolat zona

O bombă de aviaţie din cel de al Doilea Război Mondial a fost găsită de câţiva agricultori gălăţeni pe un câmp din apropierea satului Frunzeasca. Pirotehniştii au izolat zona şi spun că localnicii au avut noroc deoarece bomba are două focoase armate şi putea exploda la atingere.

Matteo Salvini: 13 deţinuţi români au fost repatriaţi. Patru urmăriţi internaţional, transferaţi în Italia/ REACŢIA autorităţilor de la Bucureşti | VIDEO

Autorităţile italiene au transferat în România 13 deţinuţi români condamnaţi în Italia, pentru ispăşirea pedepselor privative de libertate în penitenciare române, iar patru români daţi în urmărire internaţională au fost trimişi în Italia.

Boardul BNR se întruneşte să discute pe tema deciziei parlamentarilor de repatriere a rezervelor de aur/ Isărescu susţine, în nume personal, demersul

Consiliul de administraţie (CA) al BNR se întruneşte în această după-amiază pentru a discuta despre decizia Senatului legată de repatrierea aurului, opinia boardului băncii centrală urmând să fie transmisă Parlamentului, reiese din declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Trafic feroviar OPRIT în Ialomiţa, după ce un tren de marfă a lovit un TIR. UPDATE: Circulaţia, reluată pe un singur fir

Traficul feroviar este oprit în judeţul Ialomiţa, după ce un tren de marfă a lovit un TIR. Locomotiva a deraiat, iar încărcătura TIR-ului (uree, potasiu şi fosfor) a fost împrăştiată.

Toader, întrebat dacă a discutat cu Dragnea sau Tăriceanu pe OUG privind codurile sau completurile: N-am primit invitaţia

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că nu a avut discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu sau cu premierul Viorica Dăncile pe proiectele de ordonanţă de urgenţă pe coduri sau completuri, precizând că nu a primit nicio invitaţie.

Mircea Drăghici, şeful campaniei PSD, pus sub acuzare de DNA: Mi se pare exagerat/ Procurorii anticorupţie: Şi-a însuşit 380.000 de euro subvenţii

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Membru CNA, despre falimentul Realitatea Media: Nu CNA va opri emisia televiziunii Realitatea

Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a explicat pentru MEDIAFAX că, după intrarea în faliment a Realitatea Media decisă de Curtea de Apel Bucureşti, soarta Realitatea TV depinde de lichidatorul societăţii. "Nu CNA va opri activitatea la Realitatea", a comentat acesta.

Ministrul Sănătăţii, declaraţie bulversantă: Nu există un registru al pacienţilor bolnavi de cancer. Avem o evidenţă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a recunoscut, marţi, că nu există un registru al pacienţilor bolnavi de cancer, dar a precizat că există un program naţional de oncologie, în cadrul căruia orice bolnav nou depistat şi care are acces la tratament este înregistrat.

Anchetă după ce o studentă a murit în urma unei petreceri într-un club. O substanţă necunoscută, descoperită de medici în corpul ei

Poliţia din Galaţi face cercetări după ce o studentă de 20 de ani, din Republica Moldova, a murit în urma unei petreceri dintr-un club din Galaţi. Fata a ajuns la spital intoxicată cu alcool şi o substanţă necunoscută.

VIDEO – Iohannis, ignorat total la sosirea la Parlament de Dragnea şi Tăriceanu

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat marţi, la Parlament, de Alina Gorghiu şi Marilen Pirtea de la PNL, însă nu a fost aşteptat de şefii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Augustin Lazăr, acuzat de poliţie politică. Vasilescu îi cere demisia

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu, îi cere procurorului general Augustin Lazăr să îşi dea demisia imediat şi să îşi ceară scuze public pentru că a ocupat această înaltă funcţie din sistemul judiciar românesc, deşi a întreprins acţiuni de poliţie politică în timpul regimului comunist.

Iohannis: Este o incapacitate cronică pe subiectul înzestrării armatei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în plenul reunit, că există proceduri anulate în justiţie de chiar cei care le-au iniţiat, şi o incapacitate cronică pe subiectul înzestrării armatei.

MAS Talks: Claudiu Cucu, directorul companiei Romarm, la Monitorul Apărării, despre tehnica militară în România anului 2019 | VIDEO

Obiectivele, proiectele şi cum vor arată compania Romarm şi industria de profil la sfârşitul anului 2019 vor fi temele discutate, în cadrul ediţiei MAS Talks Live cu directirul general al companiei Romarm, Claudiu Cucu, marţi, 2 aprilie, de la ora 16.00.

O femeie din Braşov, care oferea servicii de masaj erotic la domiciliu, a fost tâlhărită de unul dintre clienţi

O femeie din Braşov, care oferea servicii de masaj erotic la domiciliu, a fost tâlhărită de un client, care a devenit violent şi a lăsat-o pe maseuză fără telefoanele mobile. Bărbatul a fost reţinut, iar marţi va fi prezentat instanţei, transmite corespondentul MEDIAFAX.