Centrul de Resurse Juridice cere demisia din funcţie a directorului de la Protecţia Copilului Galaţi

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) cere demiterea din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Ciprian Groza, pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile "în materia apărării şi protejării minorei filmată în urma unui abuz sexual".

197 afișări
Imaginea articolului Centrul de Resurse Juridice cere demisia din funcţie a directorului de la Protecţia Copilului Galaţi

Centrul de Resurse Juridice cere demisia din funcţie a directorului de la Protecţia Copilului Galaţi

Centrul de Resurse Juridice îşi manifestă public, prin intermediul unui comunicat de presă, îngrijorarea faţă de modul în care directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Ciprian Groza, şi-a îndeplinit atribuţiile în materia apărării şi protejării minorei filmată în urma unui abuz sexual şi cere public demiterea acestuia din funcţia pe care o ocupă în prezent.

Fiind întrebat dacă copiii din centrele de plasament sunt mai vulnerabili în astfel de situaţii, răspunsul acestuia a fost: „Categoric nu.”

Reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice susţin că în contextul actual, în care citim în mod recurent despre abuzurile sexuale şi traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale a copiilor, în special al fetelor din centrele de plasament, aflăm despre cazul fetei de 14 ani, copil din sistemul de protecţie specială, filmată plină de sânge pe stradă, ignorată de poliţia care a refuzat să coboare din maşină pentru a-i acorda un prim – ajutor.

"Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilul (DGASPC) Galaţi au afirmat că minora “avea bilet de voie” şi că ar fi “întreţinut relaţii sexuale consimţite cu iubitul ei”[1]. Ne întrebăm cum consideră – cu nonsalanţă – reprezentanţii DGASPC Galaţi că ar fi putut consimţi o minoră de 14 ani la un act sexual? Şi cum este protejat dreptul la imagine al acestei fete, ale cărei imagini au fost difuzate în spaţiul public (drept protejat prin art. 27 din Legea 272/2004)? (...) De foarte mulţi ani direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului, sub oblăduirea preşedinţilor de consilii judeţene, ignoră principiul interesului superior al copilului. De peste 15 ani, închizând ochii la multele abuzuri şi abateri de la litera legii, statul român simulează apărarea şi protecţia copiilor daţi în grijă, acceptând ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate de directorul DGASPC (iniţial până în 2013 au fost exercitate de preşedintele consiliului judeţean)", potrivit sursei citate.

Potrivit CRJ, de trei ani, avocaţilor şi psihologilor orgaizaţiei li se interzice accesul în vizite inopinate în centrele de protecţie a copilului, după ce din 2003 au realizat rapoarte, au propus amendamente legislative, au format personal, dar au şi reclamat în instanţă abuzurile şi lipsa de protecţie a miilor de copii aflaţi în grija statului.

"Ultima dată acum acum două luni, urmare a presiunilor din sistem, Ministerul Sănătăţii a retras după numai 7 zile, autorizaţia acordată Centrului de Resurse Juridice pentru vizitarea centrelor de plasament şi a centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi (art. 47, Legea 487/2002). Aşadar, cum sunt identificate cazurile de neglijenţă, exploatare, abuz sau viol comise aspura copiilor din centrele de plasament, în condiţiile în care până şi cazurile ce ajung să fie expuse atenţiei publice sunt „camuflate” cu explicaţii şubrede, lipsite de credibilitate sau profesionalism? Cine este reprezentantul legal al acestui copil din sistemul de protecţie specială? Cel mai probabil directorul DGASPC Galaţi. Acesta este în egală măsură şi responsabil cu managementul instituţiei şi realizarea activităţilor la nivel judeţean. În ce măsură cele două roluri s-au suprapus? Se află în conflict de interese?", se mai arată în comunicat.

Centrul de Resurse Juridice îi adresează directorului DGASPC Galaţi, care exercită conform legii, drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minora abuzată sexual, solicitarea de a clarifica următoarele aspecte:

Ce acţiuni a întreprins în sprijinul fetei? De câte ori a interacţionat cu minora plasată în grija statului cu măsură de protecţie specială şi ce informaţii (la nivel de părinte) are despre fată? Îi cunoaşte prietenul? Cum veghează directorul la respectarea dezvoltării fizice şi psihice a minorei? Cum a informat minora asupra asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora? Cum a informat minora că are dreptul să depună singură plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale? A sesizat directorul DGASPC Galaţi la rândul său lipsa de intervenţie şi acordare a ajutorului de către IPJ Galaţi? În cazul în care drepturile şi obligaţiile părinteşti s-au menţinut la familia biologică, în ce măsură aceştia sunt în contact cu minora, implicaţi în viaţa ei de zi cu zi şi sprijiniţi să îi acorde sprijinul şi în situaţii de neglijenţă sau abuz?

Totodată, Centrul de Resurse Juridice solicită IPJ Galaţi să precizeze câte sesizări a primit din partea copiilor aflaţi cu măsură de protecţie specială în centrele de plasament din subordinea DGASPC Galaţi? Câte sesiuni de informare a organizat în aceste centre pentru a conştientiza minorii asupra pericolelor, cum şi unde pot sesiza şi cine îi poate apăra? Câţi dintre angajaţii IPJ Galaţi au fost pregătiţi pentru a identifica abuzurile asupra copiilor din centrele de plasament?

Taguri:
crj,
demisie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici