Social

Ministerul Afacerilor Externe: Un cetăţean român a fost repatriat în siguranţă din Irak / MAE reaminteşte că pe site-ul instituţiei este postat un avertisment de călătorie pentru Irak

Ministerul Afacerilor Externe informează că un cetăţean român a fost repatriat în siguranţă, duminică, din Republica Irak, pe ruta terestră Erbil-Istanbul-Bucureşti, potrivit unui comunicat transmis către MEDIAFAX.

Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă. Ciuhodaru, iniţiatorul proiectului de lege: În România, au loc anual peste 2.500 de violuri

Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat, care prevede înăsprirea pedepselor pentru viol, în scopul scăderii numărului acestor infracţiuni şi sporirea protecţiei victimelor.

O fetiţă de 12 ani a murit după ce a căzut de la etajul opt al blocului în care locuia

O fetiţă în vârstă de 12 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul opt al blocului în care locuia. Vecinii au anunţat autorităţile, iar Poliţia a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod portocaliu de NINSORI ŞI VISCOL / HARTĂ: Numeroase judeţe şi Capitala, vizate de noile avertizări ANM / Peste 5.000 de pompieri militari, gata să intervină în zonele cu probleme

Valul de frig va cuprinde toată ţara, au anunţat, duminică, meteorologii, care au actualizat avertizările cod galben şi cod portocaliu privind valul de frig.

Universitatea din Suceava, al cărui rector a fost ministrul Educaţiei, ÎNTRERUPE cursurile din cauza gerului şi a problemelor la sistemul de termoficare al oraşului/ Se închid şcolile în Constanţa, Dolj şi Giurgiu

Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a hotărât, duminică, sistarea cursurilor luni şi marţi, din cauza frigului şi a problemelor sistemului de termoficare centralizată a oraşului, care nu poate asigura încălzirea corespunzătoare a căminelor şi a sălilor de curs. De altfel, ministerul Educaţiei a primit informare de la inspectoratele şcolare din Giurgiu şi Dolj că în zilele de luni şi marţi, nu se vor face ore, iar în judeţul Constanţa, şcolile vor fi închise numai luni, din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi ger, decizie luată şi de Primăria capitalei.

Dublu ASASINAT în Capitală | Un tânăr şi-ar fi ucis iubita şi apoi un vecin în scara blocului / UPDATE: Bărbatul, prins şi arestat pentru 30 de zile

Un bărbat ar fi comis o dublă crimă în Capitală, omorând-şi iubita de 24 de ani, dar şi un vecin în scara blocului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat, care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Şcoli ÎNCHISE, luni şi marţi, în Bucureşti. Firea: Prefer să se spună că am fost uşor prea alertaţi decât să numărăm victime/ Critici de la USR: închide şcolile ca să nu se închidă TRAFICUL/ Cum au reacţionat bucureştenii

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, duminică, la şedinţa comandamentului de iarnă, că, având în vedere avertizarea cod portocaliu de ger sub care se va afla Bucureştiul, şcolile vor fi închise în zilele de luni şi marţi.

Codul galben de frig a intrat în vigoare | Recomandările Ministerului Sănătăţii, pentru populaţie, în zilele cu GER: Oamenii să evite deplasările în spaţii deschise

În zilele cu ger, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.

O maşină a luat foc în mers pe o stradă din Videle, Teleorman / La cât se ridică valoarea pagubelor | FOTO

O maşină a luat foc în mers, duminică, în oraşul Videle, judeţul Teleorman, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patriarhia: Catedrala Mânturii Neamului va fi sfinţită pe 25 noiembrie / „A dezgropa scheletul sofismului «vrem spitale, nu catedrale» este dezonorant. A inculpa BOR că nu se construieşte o infrastructură în România este jenant şi ridicol”

Terminată în proporţie de 80%, Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită pe 25 noiembrie, în prezenţa a sute de invitaţi, inclusiv patriarhii tuturor Bisericilor Ortodoxe. În anul 2017, Primăria Capitalei a donat, pentru Catedrală, 19,5 milioane de lei, iar Guvernul, 20 de milioane lei.

Când va fi gata Aeroportul Braşov: şantierul va fi redeschis după o pauză de cinci ani / Cele cinci obiective noi din prima etapă de lucrări

O pistă de decolare-aterizare şi un gard care împrejmuieşte terenul viitorului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav este tot ce reprezintă acum investiţia în viitorul aeroport de la Braşov. După o pauză de cinci ani, şantierul s-ar putea redeschide în aprilie, iar lucrările ar fi gata în 2020.

Autoturismul de lux al unui fost şef de Poliţie, incendiat cu cocktail Molotov într-o parcare din Focşani

Un autoturism de lux a ars în totalitate, duminică dimineaţa, într-o parcare din Focşani, după ce a fost incendiat cu un cocktail Molotov. Maşina aparţine unui fost şef de post din comuna Nereju, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 20 de persoane evacuate dintr-un bloc din Dâmboviţa, în urma unui incendiu | FOTO

Peste 20 de persoane au fost evacuate, duminică dimineaţa, dintr-un bloc din Moreni, judeţul Dâmboviţa, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un apartament. Două persoane au fost intoxicate cu fum şi transportate la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patru persoane în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un TIR, pe DN 7, în Argeş

Patru persoane au fost rănite grav, duminică dimineaţa, pe Drumul Naţional 7, în comuna Linteşti, judeţul Argeş, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit de un TIR, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INTERVIU cu Florin Leca, medicul care a înfiinţat prima clinică de cardiologie veterinară: „Dacă îl vezi pe unul sub o maşină, făcând respiraţie gură la gură unui câine comunitar, lucrul ăsta ar trebui să dea de gândit societaţii în general”

„Mă număr printre românii fericiţi care vin în fiecare zi cu plăcere la muncă”, a declarat, într-un interviu acordat Gandul.info şi Mediafax, medicul veterinar Florin Leca, cel care a înfiinţat prima clinică de cardiologie veterinară si a făcut parte din echipa multidisciplinară care a realizat prima implantare a unui stimulator cardiac unui câine.

Obiecte inedite cu portul popular în miniatură, pregătite de meşteşugari pentru ziua de 1 Martie – GALERIE FOTO

Mărţişoare croşetate, cusute, sub formă de trăistuţe şi alte modele tradiţionale au fost expuse, de sâmbătă, la Târgul de Mărţişor din Iaşi, unde participă peste 30 de meşteri populari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un fost vas turcesc s-a scufundat în Portul Constanţa – GALERIE FOTO

Un fost pescador turcesc, confiscat de Garda de Coastă după ce fusese prins în timp ce transporta migranţi în România, s-a scufundat, sâmbătă în Portul Constanţa. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Asistent medical acuzat că a violat zeci de paciente, condamnat la 8 ani de închisoare

Un asistent medical de la Spitalul Judeţean din Brăila acuzat că a violat zeci de paciente a fost condamnat definitiv la închisoare. Curtea de Apel Galaţi a decis ca bărbatul de 60 de ani să ispăşească 8 ani în închisoare şi să plătească daune morale în valoare de 15.000 de euro.

World Education Fair, târgul pentru elevii care vor să devină studenţi în afara ţării. Ţara cu universităţile care domină în preferinţele tinerilor români

Târgul educaţional World Education Fair şi-a deschis porţile pentru elevii români care îşi doresc să devină studenţi în universităţile din afara ţării, astfel peste 70 de instituţii de învăţământ străine au venit la Bucureşti să îşi prezinte ofertele, Marea Britanie rămânând în topul preferinţelor.

Cadavre ÎNCURCATE la spital. Una dintre familii a realizat eroarea şi a reuşit, în ultimul moment, să oprească înmormântarea rudei sale, care avea loc la km distanţă

Cadavrele a două femei, care au decedat la Institutul Oncologic Bucureşti, au fost încurcate de către aparţinători după ce aceştia au semnat pentru preluarea lor şi au ajuns cu ele acasă, a declarat, pentru MEDIAFAX, Lidia Kajanto, managerul IOB, precizând că s-a deschis o anchetă internă.

FOTO-ŞTIRE | Top 5 IMAGINI inedite din săptămâna de foc care s-a încheiat cu o cerere de demitere la nivel înalt

Evenimentele care au marcat săptămâna aceasta au fost suprinse în cele mai bune cadre fotografice de colegii noştri de la MediafaxFoto. Instantaneele au povestea lor care completează într-un mod sugestiv ştirile documentate de reporterii agenţiei de presă. Cinci imagini ilustrative din ultimele 7 zile sunt alese pentru a descrie cel mai bine situaţia relatată în articolele mediafax.ro.

Tragedie pentru o familie al cărei bebeluş de 4 luni a murit în timp ce era alăptat. Cum îşi explică medicii moartea subită a sugarului

Bebeluşul de 4 luni, resuscitat vineri seară de paramedicii SMURD Maramureş a murit, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, o necropsie urmând să stabilească exact cauzele care dus la decesul acestuia, transmite corespndentul MEDIAFAX.

Viscolul şi ninsorile puternice aduc deja restricţii de circulaţie şi cazuri disperate: Ambulanţă care ducea la spital o gravidă în travaliu, blocată din cauza zăpezii/ Apelul CNAIR către şoferi

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a restricţionat, sâmbătă, traficul pe DN 13B, în judeţul Harghita, între localităţile Praid şi Gheorghieni, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului.

Tudorel Toader, despre raportul Inspecţiei Judiciare care ar putea fi confidenţial, publicat pe site-ul Ministerului odată cu raportul despre DNA: M-am consultat cu specialiştii

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru Mediafax, referitor la raportul IJ publicat pe site şi despre care au apărut informaţii în spaţiul public că ar fi confidenţial, că documentul fusese publicat deja înainte şi că s-a consultat cu specialiştii în păstrarea datelor din minister.

PROTEST la Salina Praid: zeci de angajaţi au întrerupt lucrul şi stau la gura minei. Activitatea de turism, blocată

Aproximativ 60 de angajaţi ai Salinei Praid, din Harghita, au întrerupt lucrul, iar activitatea de turism este blocată, nemulţumirile şi mişcările de protest urmând să continue până luni, salariaţii afirmând că 80% dintre ei câştigă salariul minim pe economie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Educaţiei: A fost aprobat CALENDARUL de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă, sâmbătă, că, prin ordin de ministru, au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019.

Primarul Timişoarei, compoziţie muzicală proprie, postată pe Facebook: Dedicaţie haterilor mei! / Nicolae Robu, filmat în timp ce cântă la chitară şi cu vocea / VIDEO

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a prezentat, pe pagina sa de Facebook, o compoziţie muzicală proprie, pe versuri de Nicolae Labiş, pe care o dedică “haterilor” săi, fiind filmat în timp ce cântă la chitară şi cu vocea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod PORTOCALIU de ger. Comitete de urgenţă, convocate de MAI în contextul avertizării meteo/ Zonele unde meteorologii anunţă temperaturi de până la -22 grade C, dar şi ninsori. HARTA ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod portocaliu de ger, care vizează Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi care intră în vigoare luni dimineaţa. Meteorologii avertizează că se vor înregistra şi minus 22 de grade Celsius.

O cisternă încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol s-a răsturnat într-un sens giratoiu din Neamţ \ FOTO

O cisternă încărcată cu o butelie de 23 de tone de butanol şi octanol s-a răsturnat, sâmbătă, în judeţul Neamţ, într-un sens giratoriu, la intersecţia Roman-Iaşi-Suceava. Nu sunt scurgeri de din cisternă, ci doar de combustibil din rezervorul autotrenului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numărul accidentelor rutiere provocate de şoferi băuţi la volan a crescut în ultimii patru ani

La nivel naţional, numărul accidentelor rutiere grave provocate de şoferi care au condus sub influenţa alcoolului a crescut în ultimii patru ani, de la 226 de cazuri în anul 2013 la 247 înregistrate anul trecut, potrivit datelor furnizate, la solicitarea MEDIAFAX, de către Poliţia Română.

Trafic oprit pe DN1 din cauza unui accident în urma căruia trei oameni au fost răniţi

Circulaţia este oprită, la ora transmiterii ştirii, pe DN1, pe ambele sensuri de mers, în dreptul localităţii Beclean din judeţul Braşov, după ce, pe sensul de mers Făgăraş către Sibiu, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un tir, trei persoane fiind rănite uşor.

Cutremur cu magnitudinea de 3,7 pe scara Richter, sâmbătă, în judeţul Buzău / IGSU: În urma seismului nu sunt informaţii că s-ar fi produs pagube

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 pe scara Richter a fost înregistrat, sâmbătă, în judeţul Buzău, conform datelor Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Eliminarea TVA pentru livrarea fructelor şi legumelor proaspete. Iniţiatorii proiectului de lege: Ar promova o dietă sănătoasă, mai ales pentru copii

Deputaţii PNL Robert Boroianu şi Vasile Gudu au iniţiat un proiect de lege prin care propun eliminarea TVA pentru livrarea fructelor şi legumelor proaspecte, motivând că acest lucru ar promova o dietă sănătoasă, mai ales pentru copii.

Viorica Dăncilă: Îmi doresc ca evaluarea Laurei Codruţa Kovesi să fie foarte corectă, va fi decisivă pentru liderii europeni

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte ca evaluarea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi să fie "foarte corectă şi punctuală", afirmând că această evaluare "pro sau contra" va fi decisivă pentru liderii europeni.

La 26 de ani, o tânără din Cluj a dat cariera din oraş pe afacerea din satul bunicilor: Sunt fericită că pământul mă răsplăteşte pentru atenţia pe care i-o acord, nu mă văd făcând altceva

O tânără în vârstă de 26 de ani din Cluj-Napoca, absolventă a două facultăţi şi a unui master în comunicare la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), a lucrat trei ani într-o multinaţională, după care a decis să deschidă o afacere în agricultura bio, pe terenul bunicilor, într-un sat din Maramureş.

Cinci persoane rănite, după ce un autoturism s-a răsturnat la Dumbrăveni, în judeţul Suceava

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, în localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava, după ce şoferul unui autoturism a derapat, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tudorel Toader anunţă că s-a întâlnit miercuri cu delegaţia Grupului de State împotriva Corupţiei, GRECO. Discuţiile au vizat legile justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, un comunicat de presă prin care anunţă că s-a întâlnit miercuri cu echipa de experţi - raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO), discuţiile vizând legile justiţiei.

Lâna de oaie, folosită pentru izolarea caselor. Sistemul revoluţionar creat de un român, după mai mulţi ani de cercetări: „Este cel mai bun element din câte are planeta”

Lâna de oaie este folosită de un om de afaceri din Bistriţa-Năsăud pentru a izola casele construite din lemn, la munte. După mai mulţi ani de cercetări, Emil Iugan a adus pe piaţă produsul revoluţionar, transmite corespondentul Mediafax.

Poliţist de la Brigada Rutieră a Capitalei, lovit de o maşină condusă de un şofer băut, în timp ce verifica actele unui alt conducător auto

Un poliţist de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost transportat la spital, sâmbătă, după ce a fost lovit de o maşină în timp ce verifica actele unui şofer. Şoferul care l-a acroşat pe agent era băut.

Schwartzenberg, despre Codruţ Marta: Sunt convins că e în viaţă

Elan Schwartzenberg, plecat din ţară în urmă cu şase ani şi urmărit internaţional, a declarat, într-un interviu televizat, că, după părerea sa, Codruţ Marta este în viaţă, precizând că există dovezi ale existenţei acestuia în viaţă ulterior zilei în care s-a întâlnit cu omul de afaceri, la Snagov.