Social

Cazul poliţistului acuzat de fapte de pedofilie | RAPORTUL Corpului de Control al MAI: Fostul inspector general, Bogdan Despescu şi alţi 17 angajaţi din Poliţia Română, cercetaţi disciplinar | DOCUMENT

Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a dispus, în urma verificărilor de la IGPR, dispuse ca urmare a cazului poliţistului acuzat de agresiune sexuală, Eugen Stan, cercetarea disciplinară a 18 angajaţi ai Poliţiei Române, printre care şi fostul inspector general, Bogdan Despescu.

Petronela, fetiţa din Iaşi ai cărei părinţi refuzau tratamentul pentru cancer, a murit

Petronela, fetiţa de 9 ani ai cărei părinţi au fost obligaţi de instanţă să accepte tratamentul pentru cancer, a murit, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

ACCIDENT GRAV în judeţul Timiş: Un copil a murit, iar trei adulţi au rămas încarceraţi după ce două maşini s-au lovit frontal | foto

O fetiţă de şase ani a murit, iar trei persoane au rămas încarcerate, după ce două maşini s-au lovit frontal, vineri seara, pe un drum judeţean din Timiş, traficul fiind blocat pe ambele sensuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Circulaţie restricţionată în Capitală. Mijloacele de transport vor circula pe trasee modificate pe strada Luterană

Circulaţia rutieră este restricţionată pe strada Luterană, între Ştirbei Vodă şi General Berthelot din cauza unor lucrări alea Apa Nova, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

O bucată din pietonala din centrul Iaşului s-a surpat. Perimetrul a fost securizat | FOTO

O bucată din Pietonala Ştefan cel Mare şi Sfânt, din centrul Iaşului, s-a surpat vineri, zona de aproximativ 4 metri pătraţi fiind încercuită pentru ca trecătorii să nu se accidenteze. Primăria a început deja lucrările de refacere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum va fi vremea în week-end. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade în regiunile sud-vestice şi sudice şi apropiate de acestea în restul teritoriului, informează ANM.

Un bărbat din Galaţi care a fost muşcat de un câine fără stăpân va fi despăgubit de Primărie

Un bărbat care a fost muşcat de un câine fătă stăpân în timp ce se afla pe o strada din Galaţi şi a rămas cu o infirmitate la mâna dreaptă va primi 4.300 de euro daune de la Primărie, în urma deciziei Judecătoriei Galaţi. Hotărârea nu e definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mesajul lui Florin Iordache, preşedinte al Comisiei pentru legile justiţiei şi ex-ministru, pentru Tudorel Toader: Ministrul Justiţiei nu are cum să „arunce” către Parlament decizia în privinţa DNA

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat, vineri, la Slatina, că aşteaptă raportul de evaluare a activităţii DNA, ce va fi prezentat joia viitoare, de Tudorel Toader, adăugând că acesta nu va putea plasa responsabilitatea către Parlament în ceea ce priveşte decizia în cazul Codruţei Kovesi.

Româncă arestată în Italia, prinsă la Penitenciarul Botoşani, unde îşi vizita concubinul

O femeie de 36 de ani, din Suceava, care a fost arestată de autorităţile italiene, a fost reţinută de poliţiştii din Botoşani în baza unui mandat internaţional, în timp acesta se afla în Penitenciarul din oraş, unde îşi vizita concubinul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţia Română: În 80% dintre cazurile de la 112 s-a intervenit în mai puţin de 10 minute

Poliţiştii au gestionat anul trecut 740.000 de intervenţii în urma apelurilor la 112, iar la 80,65% dintre cazurile semnalate la numărul unic de urgenţă, poliţiştii au intervenit în mai puţin de 10 minute, potrivit bilanţului pe anul 2017 al Poliţiei Române.

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei: Maşinile circulă cu 10-20 km/h spre staţiunile montane

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, vineri, pe Valea Prahovei, spre staţiunile montane, unde s-au format coloane de maşini, viteza medie cu care înaint4ează maşinile fiind de 10 – 20 de kilometri pe oră, potrivit Poliţiei Române.

Preot din Motru, la sfinţit maşinile din Gorj: Se face rânduiala, nu se face niciun abracadabra sau altceva / Slujba de binecuvântare, anunţată pe Facebook

Mai multe maşini ale unor şoferi din judeţul Gorj au fost binecuvântate, vineri, de un preot paroh din Motru. Acesta a anunţat slujba de sfeştanie pe Facebook, transmite corespondentul Mediafax.

Poliţiştii din Prahova au descins la o adresă greşită din Bucureşti. Surpriza avută când au vrut să forţeze uşa

Poliţiştii din Prahova, aflaţi în căutarea unui bărbat dat în urmărire după ce a înşelat mai multe persoane prin ”metoda premii”, au descins la o adresă greşită din Bucureşti. Poliţiştii au încercat să forţeze uşa, dar proprietarii au deschis-o, iar oamenii legii şi-au dat seama că au greşit locul.

Descoperirea unui adolescent poartă acum, pe cer, numele localităţii în care s-a născut

Un adolescent din Galaţi, Andrei-Marian Stoian, care e pasionat de astronomie, a descoperit patru stele variabile cu ajutorul unui telescop performant, pe care a decis să le numească Schela, după numele localităţii în care s-a născut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un membru CSM propune înlocuirea dosarelor pe hârtie pentru a scurta durata proceselor

Judecătorul Andreea Chiş, membru CSM, susţine că e necesar să fie introdus în strategia CSM dosarul electronic în instanţe, astfel încât cererea de chemare în judecată să fie trimisă pe mail şi să nu mai fie dosare pe hârtie, efectul fiind scurtarea duratei proceselor.

Licu, despre problemele de imagine din PÎCCJ şi IGPR: Orice pădure are uscăturile ei

Adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a afirmat, vineri, la prezentarea bilanţului pe anul 2017 al IGPR, că „orice pădure are uscăturile ei”, referindu-se la problemele de imagine cu care s-au confruntat Parchetul General şi Poliţiei Române.

Încă o persoană a murit din cauza virusului gripal. Numai în ultimele cinci zile au fost confirmate 14 decese

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că, vineri, a fost confirmat încă un deces cauzat de virusul gripal, fiind vorba despre un bărbat de 28 de ani, din judeţul Iaşi, nevaccinat antigripal. Numărul total al deceselor a ajuns la 32, în sezonul 2017-2018

100.000 de euro, în bugetul uneia dintre cele mai bogate comune din ţară, pentru staţii de autobuz ca în Dubai: „Unicat în România!”

Staţii de autobuz ca în Dubai vor fi amplasate în Brazi, judeţul Prahova, una dintre cele mai bogate comune din ţară. Autorităţile au alocat pentru proiect 100.000 de euro, transmite corespondentul Mediafax.

Carmen Dan: Raportul controlului făcut la IGPR, după cazul poliţistului Eugen Stan arestat pentru agresiuni sexuale, va fi publicat. O să discutăm planul de măsuri

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, că vineri va fi publicat pe site-ul ministerului raportul întocmit după verificarea efectuată de Corpul de control al MAI la Inspectoratul General al Poliţiei Române, după cazul poliţistului Eugen Stan, arestat în agresiuni sexuale.

Victor Ponta, audiat la DNA în dosarul lui Liviu Dragnea. Remarca acidă la adresa lui Sorin Grindeanu şi Eugen Teodorovici

Victor Ponta, fost premier, a ajuns, vineri, la sediul DNA, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul Tel Drum, în care este cercetat preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Ponta a mai fost audiat în această cauză.

Biserica INTERZICE desfăşurarea activităţilor artistice în lăcaşurile de cult. Ce se va întâmpla cu filmarea nunţilor şi a botezurilor

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca, în lăcaşurile de cult, să fie interzise desfăşurarea şi filmarea activităţilor culturale şi artistice, pe motiv că acestea "pot provoca tentinţe de auto-secularizare" a spaţiului bisericesc. Vor fi acceptate filmările la nunţi sau botezuri.

Trei bărbaţi din Mureş, bănuiţi că au vânat ilegal urşi bruni, reţinuţi. Ce au găsit poliţiştii la percheziţii şi la cât se ridică prejudiciul

Trei bărbaţi bănuiţi că au vânat ilegal urşi bruni, specie protejată de lege, au fost reţinuţi în urma a nouă percheziţii în judeţele Mureş şi Sibiu. Prejudiciul este estimat la peste 120.000 de euro, poliţiştii găsind la precheziţii, pe lângă un craniu de urs, zeci de trofee de cerb şi căprior.

Plecată din România, Udrea transmite pe Facebook un mesaj „laşilor” care nu se „ocupă de ce e important pentru ţară”

Plecată din ţară, Elena Udrea lansează un nou atac, pe Facebook, susţinând că „Sistemul a dat şah mat şi Kovesi a umilit toţi marii politicieni ai ţării”. De asemenea, fostul ministru se războieşte cu presa care a scris că a fugit din România în Costa Rica, acuzând-o de manipulare.

Reacţia Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism: Declaraţiile premierului arată nivelul de aplecare al demnitarilor faţă de aceşti cetăţeni

Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a transmis o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă, referitoare la folosirea în sens peiorativ a termenului <>, menţionând că arată nivelul de înţelegere de către politicieni a oamenilor cu această condiţie.

Cocoşu’ roşu. Andru Nenciu scrie despre fotbalistul care i-a refuzat pe toţi selecţionerii României

Ce înseamnă „peste 3-4 ani mă voi întoarce la Dinamo!”.

Premierul Dăncilă, despre cei care critică îndepărtarea României de valorile europene: Cred că sunt autişti

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că doreşte o abordare transparentă cu liderii europeni pe tema respectării statului de drept în România, ea numindu-i “autişti” pe cei care, în dezbaterea din Parlamentul European, au criticat îndepărtarea autorităţilor de la Bucureşti de valorile europene.

Ministrul Sănătăţii, după evaluarea Spitalului de Arsuri din Bucureşti: Acesta este un moment zero. Vor fi luate măsuri administrative

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a mers, vineri, la Spitalul de Arsuri din Bucureşti, unde a discutat cu medicii şi conducerea unităţii. Ministrul a precizat că vor fi luate măsuri administrative, fără a preciza care sunt acestea.

Un deputat PNL propune ca toate cauzele cu minori sa fie soluţionate la Tribunal

Deputatul liberal Gabriel Andronache a propus, joi, ca toate dosarele referitoare la familie şi minori să fie soluţionate numai de către Tribunal, unde să fie înfiinţate secţii specializate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Modul în care se va finanţa reabilitarea Cazinoului din Constanţa, dezbătut de localnici

Constănţenii sunt invitaţi să îşi spună părerea în ceea ce priveşte reabilitarea Cazinoului din oraş, aceştia fiind întrebaţi dacă aşteaptă reabilitarea pe bani de la Compania Naţională de Investiţii sau ar fi preferabil ca oraşul să se împrumute şi să reabiliteze monumentul.

GRIPA a mai făcut o victimă: O femeie din Bihor a murit din cauza virusului gripal. Numărul deceselor a ajuns la 31

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că, joi, a fost confirmat încă un deces cauzat de virusul gripal, fiind vorba despre o femeie de 62 de ani, din Bihor. Numărul persoanele moarte din această cauză a urcat la 31.

Iohannis, despre analiza activităţii DNA: Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra lui Tudorel Toader

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu i s-a părut că se fac presiuni politice asupra ministrului Justiţiei, Todorel Toader, în ceea ce priveşte analiza activităţii DNA, afirmând că Tudorel Toader este "un profesionist reunit" şi va avea o poziţie "fundamentată juridic".

Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să atace DNA/ DNA face o treabă foarte bună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că "nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea" acestei instituţii, afirmând că această încercare "jalnică şi necinvingătoare" şi îi confirmă că DNA face "o treabă foarte bună".

Iohannis: SPP este un corp de profesionişti, care fac o muncă foarte bună, foarte grea

SPP este "un corp de profesionişti, care fac o muncă foarte bună, foarte grea", a declarat, joi seară. preşedintele Klaus Iohannis.

Atac dur al preşedintelui Iohannis în scandalul din jurul DNA: Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea sa/ I-am primit, la Cotroceni, pe Dragnea şi Dăncilă

Şeful statului Klaus Iohannis a declarat, joi seară, ca a avut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, unul dintre subiectele discutate fiind şi despre justiţie şi a lansat un atac dur la adresa celor care atacă DNA. Iohannis a afirmat că "nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea" acestei instituţii, afirmând că această încercare "jalnică şi necinvingătoare" şi îi confirmă că DNA face "o treabă foarte bună".

Copil găsit singur în casă,în pericol să cadă de la etaj, dus într-un centru al Protecţiei Copilului

Un băieţel în vârstă de cinci ani a fost plasat în regim de urgenţă la Protecţia Copilului din Constanţa după ce pompierii, chemaţi să intervină, joi seara, l-au găsit singur, încuiat în casă, gata să cadă de la etajul al patrulea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nina Iliescu denunţă ştirile false privind pensia sa: Producţia de „fake news”, industrie de viitor/ Ce sumă primeşte lunar

Soţia fostului şef de stat Ion Iliescu, Nina Iliescu, a publicat, joi, pe blogul acestuia, în mod inedit, o precizare în care denunţă apariţia unei serii de ştiri false cu privire la pensia sa, ea apreciind că, din păcate, producţia de „fake news” este o industrie de viitor.

Focar de hepatita A în Gheorgheni: Aproape 30 de pacienţi, majoritatea copii, sunt internaţi în spital

Aproape 30 de pacienţi, majoritatea copii, dintr-o comunitate vulnerabilă din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, au fost internaţi în spital cu hepatita A, de la începutul anului, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) monitorizează focarul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Irinel Popescu, fost şef CNAS, cauţiune de 150.000 euro în dosarul în care e acuzat de luare de mită

Irinel Popescu, fost preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) a fost pus sub control judiciar pe cauţiune de DNA, fiind acuzat de luare de mită. Cauţiunea depusă este de 150.000 euro.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader amână din nou decizia în scandalul de la DNA: Săptămâna viitoare voi prezenta un raport privind activitatea DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că va prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea DNA, DIICOT şi a Ministerului Public, urmând ca săptămâna următoare, joi, să prezinte public concluziile privind activitatea DNA.

Tânăr mort după ce maşina care îl ducea la spital după primul accident a fost implicată într-un carambol

Un tânăr de 27 de ani din Câmpulung de Tisa, judeţul Maramureş, a murit, joi, la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, după ce s-a răsturnat cu un tractor şi a fost rănit, iar în timp ce era transportat la spital maşina în care se afla a fost implicată în carambol, transmite corespondentul Mediafax.