Social

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie ridică noi documente de la Spitalul Marie Curie din Capitală

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ridică, marţi, noi documente de la Spitalul Marie Curie din Capitală, au declarat surse judiciare pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Antrenorul echipei naţionale masculine de baschet cadeţi Under 15 din Ungaria, găsit mort în Capitală

Managerul tehnic al echipei naţionale masculine de baschet de cadeţi Under 15 din Ungaria, Levente Zentai, a fost găsit mort, marţi, în camera unui hotel din sectorul 3 al Capitalei, la faţa locului fiind trimisă o echipă de la Morţi Suspecte, au declarat surse apropiate anchetei pentru MEDIAFAX.

FOTO Eduard Hellvig, directorul SRI: Sper că dosarul Revoluţiei va clarifica pentru istorie şi pentru justiţie ce s-a întâmplat

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a declarat, marţi, la ceremonia dedicată Zilei Luptătorului Antitero, că are personal speranţa că dosarul Revoluţiei din 1989 va clarifica "pentru istorie şi pentru justiţie ceea ce s-a întâmplat".

George Becali trebuie să-i plătească 3.000 de euro daune morale juristului CSA, Florin Talpan

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, luni, ca George Becali să îi plătească 3.000 de euro daune morale colonelului Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei (CSA), decizia nefiind definitivă.

Unde mai găsiţi locuri de cazare pentru Crăciun. Ofertele de ultimă oră

Pomana porcului, foc de tabără, colinde şi sosirea lui Moş Crăciun, de sărbători în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi oferte greu de refuzat la pensiunile din Delta Dunării. Pentru cei care nu au ales încă un loc pentru a-şi petrece sărbătorile, mai există oferte de ultimă oră.

Marţi, zi de doliu în Argeş, pentru înmormântarea lui Constantin Stroe, fostul director al uzinei Dacia

Consiliul Judeţean Argeş a votat hotărârea prin care s-a stabilit ca marţi, 20 decembrie, ziua funeraliilor fostului director general al Uzinei Dacia, doctor inginer Constantin Stroe, să fie declarată zi de doliu în judeţul Argeş, informează corespondentul MEDIAFAX.

Contestaţia medicului Burnei la arestul la domiciliu este judecată marţi de Curtea de Apel Bucureşti. ”Sper ca pe viitor mentalitatea românească să se schimbe”

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti judecă, marţi, contestaţia medicului Gheorghe Burnei la măsura arestului la domiciliu dispusă în cazul său, dar şi a procurorilor, care au cerut arest preventiv.

Cod galben de ceaţă în şase judeţe din ţară. Trafic feroviar întrerupt din cauza unui accident

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenţionări cod galben de ceaţă pentru şase judeţe din ţară.

Brigada Rutieră: Ceaţă şi polei pe mai multe artere din Capitală, vizibilitate sub 50 de metri

În municipiul Bucureşti, pe mai multe artere rutiere se circulă în condiţii de ceaţă, iar, din cauza temperaturilor scăzute, pe suprafaţa carosabilă s-a format polei, anunţă Brigada Rutieră.

Patru răniţi după ce maşina în care erau, condusă de un tânăr fără permis, s-a răsturnat în Suceava

Patru tineri au fost răniţi, luni, într-un accident produs în municipiul Suceava după ce un tânăr de 20 de ani, fără permis de conducere, a intrat pe contrasens a lovit o bordură, iar maşina s-a răsturnat şi a acroşat alt autoturism, şoferul vinovat fugind de la locul accidentului.

Trafic îngreunat de ceaţă pe Autostrada Soarelui, vizibilitate redusă sub 50 de metri

Traficul rutier pe Autostrada 2 Bucureşti – Constanţa se desfăşoară îngreunat din cauza ceţii dense, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Corpul de control al premierului, în inspecţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca

Corpul de control al primului-ministru efectuează o inspecţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, acţiunea vizând modul de organizare şi funcţionare a unităţii spitaliceşti.

FOTO, VIDEO Un tânăr din Bacău a fost prins în timp ce încerca să treacă graniţa cu droguri ascunse în anvelope

Un tânăr din judeţul Bacău a fost prins în flagrant, la Vama Nădlac, în timp ce încerca să introducă în ţară trei kilograme de cannabis şi zeci de grame de haşiş, ascunse în anvelopele unui autoturism, acesta fiind ulterior arestat alături de un presupus complice, anunţă DIICOT.

Restricţii de circulaţie în Capitală pentru evenimentele de comemorare a 27 de ani de la Revoluţie

În perioada 20-22 decembrie vor fi restricţii de circulaţie pe mai multe artere din Bucureşti, în zona Universitate, Tineretului, Calea Victoriei, Piaţa Revoluţiei, Dorobanţi, pentru evenimente de comemorare a 27 de ani de la Revoluţie, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Maşină în flăcări în curtea unui liceu din Piteşti

O maşină aflată în curtea unui liceu din Piteşti a luat foc, luni, iar pompierii acţionează pentru stingerea incendiului în urma căruia nu există victime, informează corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă la o şcoală din Arad în cazul unui elev ce a leşinat după ce a fumat o ţigară cu droguri

Anchetă a Inspectoratului Judeţea de Poliţie şi a Inspectoratului Şcolar Arad după ce un elev de la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară a leşinat în curtea şcolii după ce ar fi fumat o ţigară care conţinea un drog, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un om a murit în Prahova, într-un accident produs între un autobuz cu călători şi o autoutilitară. Alte nouă persoane sunt rănite

Nouă persoane au fost rănite şi una a decedat, în urma unui accident în care au fost implicate un autobuz în care se aflau călători şi o autoutilitară.

GALERIE FOTO Lucrările la Centrul de Mari Arşi din Timişoara au fost finalizate: se aşteaptă aparatura şi se caută asistente

Lucrările la Centrul de Mari Arşi din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, care au costat circa 900.000 de euro, au fost finalizate la sfârşitul acestui an, dar acesta va fi deschis abia în 2017, pentru că aparatura medicală nu a fost achiziţionată şi nici tot personalul necesar nu a fost angajat.

Care sunt preţurile brazilor în ţară, cu câteva zile înainte de Crăciun

În Ploieşti, preţul unui brad este între 50 de lei şi 250 de lei, iar comercianţii spun că vor mai lăsa din preţ în zilele următoare, în timp ce în Constanţa preţurile la brazi ajung la cel mult 200 de lei.

Cerul va fi mai mult noros în aceste zile. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

În regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea şi în cele sudice cerul va fi mai mult noros, iar în restul teritoriului înnorările vor fi temporare, informează ANM.

Protocol de colaborare între Crucea Roşie România şi DSU pentru intervenţia în caz de dezastre

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi Crucea Roşie România au încheiat, luni, un protocol de colaborare pentru prevenirea şi intervenţia în caz de dezastre, semnarea fiind făcută în prezenţa Principesei Margareta a României, a doctorului Raed Arafat şi a directorului Crucii Roşii Române.

Avocatul Poporului va decide dacă sesizează CCR în legătură cu legea care interzice unui condamnat penal să facă parte din Guvern, după învestirea noului Executiv

Avocatul Poporului anunţă că va decide dacă sesizează CCR în legătură cu constituţionalitatea legii care interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern după învestirea noului Executiv.

Patru accidente în 30 de minute în judeţul Caraş-Severin, pe un drum care nu a fost curăţat. Două firme, amendate

Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au amendat, în ultimele zile, două firme responsabile cu deszăpezirea pe drumurile judeţene, după ce au constatat mai multe deficienţe, pe unul dintre acestea fiind înregistrate, duminică, patru accidente rutiere în 30 de minute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Procurorii au cerut închisoare cu executare pentru Alina Bica, Horia Simu şi Şerban Pop/ Bica, apostrofată la intrarea în instanţă: „Ne-aţi tâlhărit de proprietăţi!”

Procurorii anticorupţie au cerut, la termenul de luni, pedepse cu executare pentru Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, Şerban Pop, fost preşedinte al ANAF, şi Horia Simu, om de afaceri, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie.

O ambulanţă SMURD a fost implicată într-un accident de circulaţie, în Ploieşti. O persoană este inconştientă

O ambulanţă SMURD care se deplasa cu un pacient către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost implicată, luni, într-un accident de circulaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un fotbalist de la CFR Cluj a provocat un accident în Maramureş soldat cu 4 răniţi, printre care o fetiţă

Fotbalistul echipei CFR 1907 Cluj, Răzvan Horj, a provocat, duminică, un accident în zona localităţii Văleni, judeţul Maramureş, soldat cu patru persoane rănite, printre care şi o fetiţă de 12 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Raport: Direcţia de Sănătate Bucureşti nu a făcut verificări în spitale înainte de tragedia din Colectiv, deşi au fost semnalate probleme privind igiena/ Reacţia secretarului de stat în MAI, Raed Arafat

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti nu a făcut controale, înainte de tragedia din Colectiv, în cele 50 de unităţi sanitare cu paturi verificate, deşi au fost semnalate probleme privind igiena, se arată în raportul Corpului de Control al premierului, întocmit în perioada martie-septembrie 2016.

Incendiu la un restaurant din Pipera

Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţa, la un restaurant din zona Pipera din Capitală, flăcările fiind extinse pe o suprafaţă de 20 mp, la acoperişul localului, potrivit ISU. Nicio persoană nu a fost rănită.

14 angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia fac greva foamei în faţa companiei din Târgu-Jiu

Un grup de 14 persoane, lideri de sindicat şi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, au decis luni să protesteze în faţa sediului companiei, din Târgu-Jiu, manifestându-şi nemulţumirea faţă de faptul că nu a fost aprobată rectificarea bugetului, în ceea ce priveşte fondul de salarii.

Cutremur cu magnitutinea 3,4 pe scara Richter, în Vrancea

Un cutremur cu magnitutinea 3,4 pe scara Richter s-a produs, luni dimineaţa, în zona seismică Vrancea, seismul având loc la o adâncime de 75 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Elicopterul SMURD, solicitat pentru a prelua victima unui accident rutier din judeţul Sibiu

Un elicopter SMURD de la Târgu Mureş a fost solicitat, luni, să preia victima unui accident rutier care a avut loc pe DN 14, în localitatea Şaroşu pe Târnave, traficul în zonă fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un autobuz cu 49 de călători a luat foc în mers, drumul Bârlad-Bacău fiind blocat

Un autobuz cu 49 de călători a luat foc în mers, luni dimineaţă, la ieşirea din Bârlad, iar drumul spre Bacău a fost blocat. Şoferul a oprit imediat şi toţi cei 49 de pasageri au fost evacuaţi.

Cod galben de ceaţă în şapte judeţe. Se circulă îngreunat pe mai multe artere

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, cod galben de ceaţa pentru judeţele Dâmboviţa, Brăila, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, valabil până la ora 10.00. Centrul Infortrafic informează că se circulă îngreunat pe mai multe artere important.

Cum va fi vremea de Crăciun. PROGNOZA METEO pentru această săptămână

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză pentru perioada 19 – 25 DECEMBRIE 2016. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

ACCIDENT ÎN LANŢ la ieşirea din Sibiu: Un om a murit şi un altul este în stare gravă după ciocnirea a patru maşini

O persoană a decedat şi alta este rănită grav în urma unui carambol care a avut loc duminică seara la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie, într-o zonă rezidenţială, în accident fiind implicate patru maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 18 decembrie

Duminică, 18 decembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Joi, 15 decembrie, Loteria Română a acordat 11.432 de câştiguri în valoare totală de 727.764 lei.

Ninsori şi polei în mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Cerul va fi temporar noros. Mai ales seara şi noaptea, pe arii restrânse, va ninge slab în zona montană, iar în Moldova, nordul Dobrogei şi posibil şi în nord-estul Munteniei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, ce vor putea favoriza depunerea de polei, informează ANM.

GALERIIE FOTO Prima shaormerie dulce, în care se vinde kebab cu ciocolată, deschisă la Timişoara de un tânăr de 19 ani

Un tânăr în vârstă de 19 ani a deschis prima shaormerie dulce din Timişoara, în care clienţii pot găsi kebab cu ciocolată, fructe şi frişcă, întreaga investiţie ridicându-se la suma de 20.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sute de kilograme de carne şi produse din carne, confiscate de autorităţi în Sectorul 4 al Capitalei

Sute de kilograme de carne şi produse din carne, care erau scoase la vânzare în pieţele agro-alimentare din Sectorul 4 al Capitalei, au fost confiscate, duminică, de ANPC, care a descoperit că acestea fie nu aveau acte de provenienţă sau certificare sanitară, fie erau depozitate necorespunzător.

Şoferul băut care a accidentat mortal doi copii în judeţul Olt a fost arestat

Tânărul în vârstă de 29 de ani, din Şerbăneşti, judeţul Olt, care sâmbătă seara a accidentat mortal cu autoturismul doi copii, în timp ce se deplasau pe marginea drumului judeţean ce trece prin mijlocul localităţii, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.