Social

Trafic îngreunat la intrarea în Huşi, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat. Circulaţia pe DE 581 spre Vama Albiţa, reluată în ambele sensuri – FOTO

Traficul este îngreunat, marţi dimineaţa, la intrarea în Huşi, la zece kilometri de Vama Albiţa, judeţul Vaslui, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timişoara: Protest a 80 de basarabeni faţă de alegerile din Republica Moldova – VIDEO

Circa 80 de tineri basarabeni, majoritatea studenţi, au protestat, luni seara, timp de două ore, la Timişoara, nemulţumiţi de modul în care au fost organizate alegerile prezidenţiale din Moldova şi acuzând faptul că acestea au fost fraudate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dosarul „Grupul Vectra” va fi rejudecat la Tribunalul Constanţa

Dosarul "Grupul Vectra", în care Tribunalul Constanţa a dispus în luna decembrie a anului trecut condamnări de aproape 60 de ani şi despăgubiri de mai multe milioane de euro, va fi rejudecat, în primă instanţă.

Arad: O persoană a murit şi două au fost grav rănite, după ce 3 TIR-uri s-au ciocnit

O persoană a murit şi două au fost grav rănite, luni seara, pe şoseaua de centură a municipiului Arad, după ce un TIR din Bulgaria a acroşat altul din Ungaria, ricoşând apoi în cel de-al treilea, circulaţia fiind blocată, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Peste 150 de cetăţeni moldoveni au protestat la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti. Cum s-a apărat Ambasada de acuzaţiile protestatarilor – VIDEO

Peste 150 de cetăţeni moldoveni au protestat, luni seara, la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti faţă de modul în care au fost organizate alegerile şi pentru că sute de oameni nu au putut să îşi exercite dreptul de vot la secţiile din mai multe ambasade, inclusiv în România.

PSD despre iniţiativa PNL privind salarizarea: O cosmetizare a revenirii la politicile PDL/ Nu renunţăm la obiectivul de alocare a 2% din PIB pentru Apărare

PSD consideră că demersul PNL de a solicita Guvernului o nouă modificare a legii salarizării reprezintă o acţiune prin care se încearcă cosmetizarea deciziei acestui partid de a contesta la Curtea Constituţională majorările de salarii aprobate în Parlament săptămâna trecută.

DIICOT cere 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru unul dintre israelienii din „Black Cube”

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au discutat, luni, acordul de recunoaştere încheiat de israelianul David Geclowicz, în dosarul "Black Cube", instanţa rămânând în pronunţare după ce procurorii DIICOT au cerut 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Procurorii au un grup de suspecţi în cazul uciderii fiului unui ofiţer SRI; uşa casei nu era forţată

Procurorii ieşeni care se ocupă de cazul tânărului de 18 ani, fiu al unui ofiţer SRI, găsit mort, vineri seara, spun că nu există semne că uşa apartamentului ar fi fost forţată şi că au deja un cerc de suspecţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Radu Mazăre, declaraţii în faţa judecătorilor despre afacerile cu Elan Schwartzenberg

Radu Mazăre a mers, luni, la ÎCCJ unde a fost audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit bani de la un om de afaceri pentru a îl ajuta să câştige un contract, fostul primar al Constanţei povestind judecătorilor şi cum au decurs relaţiile sale de afaceri cu Elan Schwartzenberg.

Procurorul general, despre posibila redeschidere a dosarului lui Băsescu: Cele două cauze trebuie reunite

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni, despre posibila redeschidere a dosarului fostului preşedinte Traian Băsescu că, în ipoteza în care dosarul va fi redeschis, cele două cauze trebuie reunite.

PNL a transmis Ministerului Muncii propunerile liberalilor privind contesatata lege a salarizării şi cere legea în trei săptămâni

PNL a înaintat Ministerului Muncii o serie de principii privind legea salarizării unitare,cerându-i ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca în maxim trei săptămâni să prezinte un proiect de lege plecând de la aceaste principii, a declarat luni liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Iniţiativa „Coaliţiei pentru familie” de a defini căsătoria ca uniune între bărbat şi femeie, susţinută de PNL şi ALDE; Referendumul ar putea fi organizat în aprilie

Şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a declarat, luni, că BPN PNL a decis să susţină iniţiativa Coaliţiei pentru familie, privind modificarea Constituţiei pentru a defini căsătoria ca uniune între bărbat şi femeie, afirmând că referendumul pe această temă ar putea fi organizat în aprilie 2017. UPDATE: ALDE şi Coaliţia pentru Familie au semnat un protocol pentru organizarea referendumului în aprilie.

Vremea va fi deosebit de rece. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub cele climatologic specifice acestei date şi vor caracteriza o vreme deosebit de rece, la nivelul întregii ţări, informeaza ANM.

Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan; traseele montane, închise. În Parâng, alertă din cauza pericolului producerii de avalanşe – FOTO

Instabilitatea stratului de zăpadă din masivul Parâng poate conduce oricând la producerea unor avalanşe, condiţii în care salvamontiştii din Petroşani susţin că traseele de creastă din masiv sunt închise, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, Nicoale Stanciu, acuzat de DNA că a luat mită obiecte de mobilier

Nicoale Stanciu, vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, la data presupuselor fapte preşedinte al instanţei, este acuzat de DNA că ar fi luat mită constând în obiecte de mobilier în valoare de peste 14.000 lei. pentru a da sentinţe favorabile unui om de afaceri.

AMENZI de 20.000 lei pentru administratorii de drumuri din cauza deficienţelor la deszăpezire

Poliţia Română a dat 14 amenzi, în valoare de aproape 20.000 lei, administratorilor unor segmente de drum din judeţele Alba, Cluj, Mureş şi Suceava pentru deficienţe la intervenţiile de deszăpezire.

DNA a cerut cinci ani de detenţie pentru Titi Holban. Deputatul, plângând: Am pierdut tot

Procurorii anticorupţie au cerut cinci ani de închisoare pentru deputatul Titi Holban, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă. Parlamentarul le-a spus judecătorilor, plângând, că a pierdut tot.

Salvamontiştii din Buşteni şi pompierii intervin pe Valea Prahovei pentru înlăturarea arborilor doborâţi de vânt

Salvamontiştii din Buşteni intervin, luni, alături de Serviciul de Pompieri Voluntari din cadrul primăriei, pentru înlăturarea unor arbori căzuţi pe case, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă la Şcoala de Poliţie din Câmpina după ce mai mulţi elevi au ajuns la spital

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a dispus efectuarea unor verificări la "Şcoala de poliţie Vasile Lascăr" din Câmpina după ce mai mai mulţi elevi au ajuns la spital cu stări de greaţă şi dureri abdominale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecătorul din dosarul „Grădiniţa groazei”, recuzat pentru că insista să audieze copiii în şedinţă. Decizia este definitivă

Judecătorul Alexandru Bogdan Arhip, cel care a judecat dosarul „Grădiniţa groazei", a fost recuzat, la solicitarea avocaţilor care reprezintă familiile copiilor, nemulţumiţi că magistratul insistă ca minorii să fie audiaţi în şedinţă, fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alina Bica, avocatul lui Daniel Dragomir în dosarul Black Cube. Fostul ofiţer SRI cere eliberarea – VIDEO

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, arestat preventiv în dosarul Black Cube, a contestat prelungirea măsurii, acesta fiind reprezentat de Alina Bica, fost procuror şef al DIICOT, cercetată la rândul ei în mai multe cauze.

Tânăr care jefuia bătrâni în Finlanda, prins la Sibiu

Un bărbat de 26 de ani, din judeţul Sibiu, a fost reţinut şi ulterior arestat, după ce pe numele său a fost emis un mandat internaţional de arestare pentru că ar fi tâlhărit persoane vârstnice în Finlanda, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul europarlamentar Adrian Severin, la Curtea Supremă: Le pot acorda iertare călăilor în robe. Sunt pregătit pentru absolut orice. Pronunţarea, amânată – VIDEO

Adrian Severin, fost europarlamentar, a ajuns luni dimineaţa la sediul instanţei supreme unde se judecă un nou termen, cel mai probabil ultimul, din dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, acesta precizând că este pregătit pentru orice, inclusiv pentru închisoare.

Fostul şef ANAF Sorin Blejnar Sorin Blejnar rămâne în arest. Decizia instanţei este definitivă

Sorin Blejnar apare în faţa magistraţilor, marţi dimineaţa, ca urmare a constestaţiei depuse de fostul şef ANAF la arestul preventiv decis pe 8 noiembrie în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curs de astronomie, din noiembrie, la Institutul Astronomic al Academiei Române

Cursul de astronomie "Teoria şi practica observaţiilor astronomice", susţinut de lectori ai Institutului Astronomic al Academiei Romane, debutează pe 16 noiembrie la Institutul Astronomic al Academiei Române, sala Planetariu.

Bacăul, următoarea Capitală a Tineretului din România, după Timişoara

Oraşul Bacău a câştigat titlul de Capitala Tineretului din România, pe care-l va purta în perioada 2 mai 2017 - 1 mai 2018, dar şi premiul de 50.000 de euro, anunţul fiind făcut în cadrul unei gale organizate, duminică seara, la Timişoara.

Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a zilei. În nordul, centrul, estul ţării şi la munte cerul va fi mai mult noros şi mai ales ziua, local, va ninge slab, informează ANM.

Şapte persoane rănite după ce un microbuz s-a răsturnat în judeţul Braşov – FOTO/VIDEO

Şapte persoane au fost rănite, duminică seara, după ce şoferul unui microbuz de transport persoane a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe carosabil, în judeţul Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi copii din Dolj lăsaţi de părinţi în grija unei cunoştinţe au murit intoxicaţi cu fum

Doi copii din Băileşti, judeţul Dolj, au murit intoxicaţi cu fum, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul în care locuiau împreună cu o femeie în grija căreia au fost lăsaţi de părinţii plecaţi la muncă în Italia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic îngreunat în zona localităţii braşovene Timişu de Sus, din cauza unui copac căzut

Circulaţia rutieră pe DN1 Braşov – Predeal se desfăşoară îngreunat în zona localităţii Timişu de Sus, din cauza unui copac care a căzut pe firele de înaltă tensiune.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 13 noiembrie

Duminică, 13 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc după ce la tragerile loto de joi, 10 noiembrie, Loteria Română a acordat 12.032 câştiguri în valoare totală de 552.506,93 lei

Violenţe între suporterii arădeni şi timişoreni, un tânăr a ajuns la spital cu fractură craniană – VIDEO

Mai multe incidente au avut loc duminică, la Arad, între galeriile UTA Bătrâna Doamnă - Poli Timişoara, un tânăr de 28 de ani din Braşov ajungând la Spitaul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu fractură craniană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Caraş-Severin:12 turişti blocaţi pe Muntele Semenic în trei maşini, zăpada depăşeşte 30 cm/ În Argeş, traseele montane au fost închise din cauza viscolului 30 cm

Trei autoturisme în care se află 12 turişti nu pot să coboare de pe Muntele Semenic, din judeţul Caraş-Severin, unde stratul de zăpadă măsoară peste 30 de centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MAE: Punctul de trecere dintre România şi Ucraina de la Sighetu Marmaţiei – Solotvino este închis pentru traficul rutier

Punctul de trecere a frontierei dintre România şi Ucraina de la Sighetu Marmaţiei – Solotvino este închis pentru traficul rutier, fiind permisă doar trecerea pietonilor, a anunţat duminică MAE

Cum reacţionează românii în cazul unui cutremur major. „În beci avem varză la butoi şi vin în damigene. Mai tăiem o raţă, o găină, ne descurcăm”

În cazul unui cutremur major, cu răniţi şi pagube materiale, cei mai mulţi români nu ar şti cum să reacţioneze, punându-şi baza doar în echipele de salvatori, un studiu recent arătând că 8 din 10 români ignoră măsurile preventive, nu au un plan de urgenţă al familiei şi nu iau în serios campaniile.

TRAFIC AERIAN perturbat din cauza viscolului: Cursa Milano-Suceava nu a putut ateriza, iar la Cluj şapte curse au întârzieri / Cursa Suceava-Milano a fost anulată

Şapte curse aeriene interne şi internaţionale operate de pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au, duminică, întârzieri cuprinse între câteva zeci de minute şi patru ore, deoarece îndepărtarea gheţii care s-a depus pe avioane este încetinită de vânt, transmite corespondentul MEDIAFAX. Pe aeroportul din Suceava din cauza vântului foarte puternic avionul care venea de la Milano n-a putut ateriza, iar cursa aeriană Suceava-Milano a fost anulată din cauza condiţiilor meteo.

Opt turişti blocaţi la o pensiune din Munţii Şureanu, fără curent electric şi căldură – FOTO

Opt turişti sunt blocaţi la o pensiune din Munţii Şureanu, judeţul Alba, fără curent electric şi căldură, din cauza ninsorii puternice şi a vântului, şi nu pot pleca deoarece zăpada ajunge în unele zone la circa un metru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REPORTAJ. Coadă la vot la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti: O susţinem pe Maia Sandu, vrem în UE/ Sute de moldoveni au votat în Timişoara şi Suceava – GALERIE FOTO

Zeci de cetăţeni moldoveni stau duminică la coadă la ambasada Republicii Moldova din Bucureşti pentru a vota la alegerile prezidenţiale de peste Prut, mulţi dintre ei studenţi care au venit cu trenul sau cu autocarul din oraşele aflate în aproierea Capitalei.

O tânără a murit înjunghiată într-un cartier din Ilfov. Principalul suspect este tatăl vitreg

O tânără a murit, sâmbătă noapte, după ce a fost înjunghiată, la uşa apartamentului unde locuia, iar iubitul său a fost grav rănit şi se află internat la Spitalul Universitar, principalul suspect, tatăl vitreg al fetei, fiind audiat la Poliţia Ilfov.

Trafic deviat în Capitală după ce un copac doborât de vânt a blocat circulaţia. Circulaţia a fost reluată, cu excepţia troleibuzelor

Un copac a căzut, din cauza vântului, la intersecţia străzii Griviţa cu Semicercului, blocând ambele benzi de circulaţie, fiind rupte şi firele de tensiune care alimentează troleibuzele. Traficul a fost deviat în zonă, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.