Social

Dan Şova scapă de arestare. Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării nu a trecut de Senat

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova nu trece de Senat, fiind întrunite 79 de voturi "pentru", 67 "împotrivă", 5 abţineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile. Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost anunţat în plen, Senatul neîncuviinţând arestarea preventivă a acestuia, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii.

Guvernul amână cu un an, în noul proiect de Cod Fiscal, reducerea CAS, anunţând 2018 în loc de 2017

Cotele de contribuţii de asigurări sociale la angajat, de la 10,5% la 7,5%, şi la angajator, de la 15,8% la 13,5%, nu vor mai scădea din ianuarie 2017, cum era prevăzut în proiectul din luna februarie, ci de la 1 ianuarie 2018, conform noului proiect prezentat miercuri de Guvern.

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea vânătorii şi a fondului cinegetic

Preşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii de modificare şi completare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, opinând că intervenţiile legislative adoptate sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate şi să afecteze protejarea unor specii cinegetice

Vâlcov, în plenul Senatului: Vă cer să daţi un vot DA pentru arestarea mea, nu mă obligaţi să îmi dau demisia din Senat

Senatorul PSD Darius Vâlcov le-a cerut, miercuri, în plen, colegilor săi senatori, să dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adăugând că nu doreşte să fie obligat să îşi dea demisia din Senat, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.

Şova, în Senat: Vă rog să-mi daţi posibilitatea, respingând cererea DNA, să mă pot apăra ca om liber

Senatorul Dan Şova a cerut, marţi, în discursul pe care l-a rostit în plen la dezbaterea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale preventive, respingerea solicitării DNA, spunându-le senatorilor că îi roagă să-i dea posibilitatea de a se apăra ca "om liber".

Şova: Am început ziua la grupul de rugăciune. Dumnezeu să fie cu noi, să se facă cum vrea EL

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plenul Senatului, unde se dezbate cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, că şi-a început ziua într-un mod foarte plăcut, la grupul de rugăciune şi le-a transmis colegilor ca ”Dumnezeu să fie cu fiecare, şi să se facă cum vrea EL”.

Şova: Gorghiu a reprezentat Electrica într-un contract pe care firma mea l-a câştigat pentru Turceni/Gorghiu: Şova se agaţă de numele meu. Liberalii să nu se lase intimidaţi

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plen, că unul din contractele de asistenţă juridică ale firmei în care era asociat a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de lei a Complextului Turceni de la Electrica, care era reprezentată de societatea de avocatură a Alinei Gorghiu.

Senatul a început şedinţa în care se votează cererile de arestare ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov

Plenul Senatul în care urmează să se voteze cererile de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov, a început, miercuri, cu o întârziere de 20 de minute, şedinţa fiind condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

MAE: Până la acest moment nu au fost identificaţi români la bordul avionului prăbuşit în Franţa

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, miercuri dimineaţă, că până la acest moment nu au fost identificaţi români care s-ar fi aflat la bordul avionului companiei Germanwings în care erau 150 de persoane şi care s-a prăbuşit cu o zi în urmă în Franţa, MAE menţionând că verificările continuă.

Ponta: Indiferent de vot, Vâlcov, Şova şi Nicolescu pot fi trimişi în instanţă, liberi sau în arest

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că poziţia sa şi a PSD este de a nu bloca acţiunile Justiţiei, adăugând însă, că indiferent de votul Parlamentului, Vâlcov, Şova şi Nicolescu pot fi trimişi de procurori în faţa judecătorilor, în libertate sau în arest, pentru a se stabili dacă sunt sau nu vinovaţi.

Darius Vâlcov, audiat la DNA înainte de a merge la Senat: Vom vedea ce decide Senatul în cazul cererii DNA

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a ieşit, miercuri, după aproximativ o oră de la DNA şi va merge la Senat, care va da avizul pentru arestarea sa preventivă, el spunând că urmează să vadă ce vor decide colegii săi senatori şi că de ziua sa îşi doreşte să fie aprobate codurile fiscale.

Mesajul lui Iohannis de ziua Poliţiei: Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Poliţiei Române, arătând că seriozitatea şi profesionalismul de care dau dovadă cei care lucrează în acest sistem, în aplicarea legii, arată că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere.

Peste 20.000 de români s-au înscris ca potenţiali donatori de celule stem

Un număr de 25 milioane de oameni s-au înscris ca potenţiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice (CSH) în registrele internaţionale, în baza de date a României fiind înscrise 20.570 de persoane, anunţă Aurora Dragomirişteanu, directorul registrului naţional.

ANALIZĂ: Încuviinţarea arestării lui Vâlcov, la vot de ziua lui. Voturi la Şova şi Nicolescu, tot miercuri

Camera şi Senatul sunt aşteptate să se pronunţe miercuri asupra cererilor de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru deputatul PNL Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov, votul urmând să fie dat, în cazul fostului ministru de Finanţe, chiar de ziua sa de naştere

Pană de curent în sectorul 3, timp de peste o oră, în curs de remediere

Zona bulevardelor Camil Ressu, Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi 1 Decembrie 1918 este afectată de o pană de curent de peste o oră, însă echipele Enel au început realimentarea cu energie urmând să acopere în scurt timp toată zona, potrivit reprezenanţilor companiei.

MAI: Doar o treime din banii publici sunt cheltuiţi în mod transparent

Doar o treime din banii publici cheltuiţi anual de autorităţile centrale şi locale sunt investiţi în mod trasparent, în urma unor contracte atribuite prin Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, potrivit Strategiei Naţionale de Ordine Publică 2015 - 2020, supusă dezbaterii publice pe site-ul MAI.

ICCJ menţine măsurile preventive pentru inculpaţii din dosarul „Microsoft”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, marţi, să menţină măsurile preventive pentru inculpaţii din dosarul "Microsoft", respectiv arestul preventiv pentru Gheorghe Ştefan şi arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae.

Aurescu şi Hammond au discutat despre îmbunătăţirea percepţiei asupra românilor din Marea Britanie

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a pus accentul, în cadrul discuţiilor cu omologul britanic, Philip Hammond, pe necesitatea cooperării pentru îmbunătăţirea percepţiei asupra românilor din Marea Britanie, şeful diplomaţiei arătând, în context, că românii din această ţară sunt "bine integraţi".

MAI: Islamiştii ar putea beneficia în România de protecţia acordată solicitanţilor de azil

Persoane cu orientări islamiste ar putea ajunge în România, pe rutele folosite de traficanţii de migranţi, şi incluşi în grupurile de imigranţi, categorie care beneficiază de protecţia statului, se arată în Strategia Naţională de Ordine Publică 2015 - 2020, supusă dezbaterii publice pe site-un MAI.

Galaţi: Doi militari americani, accidentaţi în timpul unui exerciţiu desfăşurat în Poligonul Smârdan

Doi militari americani s-au accidentat, marţi, după ce au sărit cu paraşuta în timpul unui exerciţiu comun româno-american desfăşurat în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, ei fiind transportaţi cu ambulanţe la Spitalul Militar de Urgenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nicolae Dumitru i-ar fi dat lui Bittner 3,8 milioane de dolari pentru deblocarea contractului Microsoft

Omul de afaceri Nicolae Dumitru i-ar fi dat în 2004 lui Alexandru Bittner, care ar fi avut influenţă la nivelul Guvernului condus de Adrian Năstase, 3,8 milioane de dolari pentru deblocarea contractului privind licenţele Microsoft, potrivit procurorilor DNA.

Fundaşul naţionalei de fotbal Paul Papp, audiat la Tribunalul Vaslui într-un caz de trafic de minori

Fundaşul naţionalei de fotbal, stelistul Paul Papp, a fost audiat, marţi, la Tribunalul Vaslui, într-un dosar de trafic de minori, în care are calitatea de martor, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale, potrivit procurorilor DIICOT, cu una dintre victime.

A doua cerere DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă în cazul lui Vâlcov a ajuns la Senat

Cea de a doua solicitare DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a ajuns, marţi, la Secretariatul Senatului şi urmează procedura, respectiv transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni şi o va trimite Comisiei juridice, în vederea unui aviz.

România, condamnată la CEDO pentru moartea în închisoare a unui deţinut cu probleme psihice

România a fost condamnată, marţi, la CEDO, pentru lipsa unei anchete efective în cazul decesului unui deţinut cu probleme psihice care acuza că era agresat de gardieni şi îşi bătea cuie în cap, cazul fiind semnalat de APADOR-CH.

Dosarul „Bica 2”: Alin Cocoş, judecat în arest la domiciliu. Măsura poate fi contestată de procurori

Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, va fi judecat în continuare în arest la domiciliu, a decis, marţi, instanţa supremă, hotărârea nefiind însă definitivă, motiv pentru care procurorii pot contesta măsura.

DOSARUL MICROSOFT – Gabriel Sandu, în faţa procurorilor: Toţi politicienii care au acces la funcţii publice au plătit sume importante de bani

Toţi politicienii care au acces la funcţii publice au plătit sume importante de bani, iar din moment ce obţin aceste poziţii ei devin "părţi active ale mecanismului de recuperare a sumelor", a declarat, în faţa procurorilor DNA, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu.

Vâlcov a întocmit planul de afaceri pentru firmele înfiinţate prin interpuşi – documente anchetatori

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a întocmit planul de afaceri, pe care l-a scris pe mai multe coli A4 şi în care erau menţionate estimările privind cheltuielile şi veniturile, precum şi procentele care reveneau fiecăruia pentru trei firme înfiinţate prin interpuşi, susţin anchetatorii.

DOSAR disjuns din cazul „Microsoft”: DNA verifică circuitul financiar al banilor cu care au fost finanţate campaniile PDL din 2008 şi 2009

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) verifică circuitul financiar al sumelor de bani cu care au fost finanţate campaniile electorale ale PDL din 2008 şi 2009, într-un dosar disjuns din cazul "Microsoft".

Satu Mare: Un muncitor a murit strivit de două tone de sticle pentru geamuri termopan

Un bărbat în vârstă de 45 ani, angajat al unei societăţi comerciale din Satu Mare, a murit, marţi, strivit de un palet cu sticle, de aproximativ două tone, folosite pentru geamuri termopan, care a căzut peste el în timp ce acesta lucra, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conferinţa Gândul e-Commerce: Guvernul vrea ca 30% dintre români să cumpere online în 2020

România şi-a stabilit ca ţinte ca, până în 2020, 20% din IMM să primească comenzi online, iar peste 30% din populaţia între 16 şi 74 de ani să facă achiziţii de bunuri şi servicii folosind internetul, a declarat Bebe-Viorel Ionică, secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

Duşa: Medici militari merg în Ucraina pentru trierea răniţilor ce vor fi aduşi în spitale din România

O echipă de medici militari va pleca, miercuri, în Ucraina, pentru trierea răniţilor care vor fi aduşi ulterior în spitale din România, a anunţat, marţi, ministrul Apărării, Mircea Duşa.

MAI: Manifestările xenofobe pentru autonomie, un pericol pentru ordinea publică

Manifestările xenofobe care au ca scop "obţinerea autonomiei unor regiuni pe criterii etnice", reprezintă o ameninţare permanentă "asupra climatului de siguranţă şi bunăstării cetăţenilor", potrivit Strategiei Naţionale de Ordine Publică 2015 - 2020, supusă dezbaterii publice pe site-ul MAI.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a găsit lipit pe uşa biroului său un text ironic şi a chemat Poliţia

Gabriel Tufeanu, membru al CNA, a chemat, marţi, Poliţia şi Jandarmeria la sediul CNA, după ce a găsit pe uşa biroului său o foaie de hârtie pe care era scris un text ironic la adresa conducerii instituţiei, Tufeanu considerând că acest gest este "o presiune şi o hărţuire" a sa.

CNSAS: Conferinţa Naţională „Comunismul Românesc”, joi şi vineri în Capitală

Conferinţa Naţională "Comunismul Românesc", aflată la cea de-a cincea ediţie, va fi organizată joi şi vineri în Capitală, tema din acest an fiind deportarea etnicilor germani în lagărele sovietice, urmând a se acorda o atenţie deosebită minorităţilor etnice şi religioase în perioada comunistă.

România şi Letonia – primul loc în UE privind numărul de pietoni morţi în accidente rutiere

România şi Letonia ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de pietoni morţi în accidente rutiere, cele două ţări înregistrând, alături de Bulgaria şi Lituania, şi cel mai mare număr de decese în accidente, potrivit raportului european privind siguranţa rutieră.

Preşedinta Tribunalului Olt, arestată în dosarul în care este acuzată că a primit mită 200.000 euro

Preşedinta Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost arestată, marţi, în dosarul în care este urmărită penal pentru că a primit, prin intermediul unui avocat, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în libertate a unui inculpat, dar şi pentru a da o soluţie favorabilă în procesul acestuia.

Percheziţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti, într-un dosar privind atribuirea ilegală a unor contracte. Directorul administrativ al UMF ar fi luat 40 la sută din valoarea unor contracte

Procurorii şi poliţiştii au făcut, marţi, percheziţii la UMF Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de abuz în serviciu, dare sau luare de mită, în legătură cu atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii publice.

Băsescu, la ieşirea de la Parchet: Nu îmi este frică de lege. Am dat o declaraţie completă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a ieşit, marţi, după aproximativ două ore de la Parchetul instanţei supreme, unde a fost audiat în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză de şantaj, el spunând că a dat o declaraţie completă ”pentru a clarifica lucrurile” şi că nu îi este frică de lege.

Comisii: Înscrierea sau retragerea de la orele de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor

Comisiile juridică şi de învăţământ ale Camerei Deputaţilor au decis, marţi, ca înscrierea sau reînscrierea elevilor la ora de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor sau a elevilor majori, iar schimbarea sau retragerea se face tot prin cerere scrisă.

Patriarhia: Nu am fost consultaţi privind propunerea de oficiere a cununiilor civile în biserici

Patriarhia Română transmite, marţi, într-un comunicat, că nu a primit nicio solicitare pentru exprimarea unui punct de vedere oficial privind iniţiativa legislativă a unor deputaţi UDMR prin care se propune oficierea cununiilor civile în biserici.