Social

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri asigură ordinea de Florii şi Paştele catolic

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri asigură ordinea şi siguranţa publică în perioada Floriilor şi a Paştelui romano-catolic. Aceştia vor fi prezenţi în apropierea lăcaşurilor de cult unde au loc slujbe religioase cu ocazia Floriilor şi a Sărbătorii Pascale romano-catolice, în staţiunile turistice şi în zonele de agrement, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Păpuşă cu înfăţişarea unei femei rome, lansată la Sibiu de Ziua Internaţională a Romilor – FOTO

O păpuşă creată special pentru a semăna cu femeile rome şi îmbrăcată în haine tradiţionale a fost lansată, sâmbătă, la Sibiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, ea fiind numită "Lulica", după bunica lui Florin Cioabă, şi urmând a fi distribuită şi în grădiniţe, pentru a preveni discriminarea.

Ponta: Iliescu a avut un puseu de tensiune, a fost la spital, acum este acasă, în stare foarte bună

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avut un puseu de tensiune, a fost la spital, iar analizele au fost bune, a declarat, sâmbătă, liderul PSD Victor Ponta, care a precizat că în prezent Iliescu este acasă.

Oprescu, aplaudat la mitingul USL: O să mă faceţi să mă simt la un moment dat primarul interplanetar

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a luat cuvântul la mitingul USL, fiind întâmpinat cu aplauze, lucru care l-a determinat să afirme că este pe cale să se simtă "primarul interplanetar".

Primarul PSD al unei localităţi din Dâmboviţa, acuzat că a incendiat maşina unui lider UNPR

Maşina liderului UNPR din localitatea dâmboviţeană Bucşani, Ion Cărtuţă, a fost distrusă în urma într-un incendiu, iar acesta susţine că autoturismul, care era parcat în curtea casei sale, ar fi fost incendiat de către primarul PSD al comunei.

„Şcoala Altfel”, o săptămână fără presiunea clopoţelului şi a lecţiei de 50 de minute – FOTO

"Şcoala Altfel", privită iniţial ca o săptămână pierdută, a fost un pas spre întărirea relaţiei profesor - elev, în absenţa presiunii clopoţelului, a lecţiei care trebuie parcursă în 50 de minute, a ceasului ce merge prea alert între momentul "Bună ziua, luaţi loc!" şi "Sunteţi liberi, bună ziua!".

Mitingul USL la Romexpo a început pe ritmuri de rock

Mitingul USL din pavilionul central al Romexpo, la care participă aproximativ 5.000 de delegaţi ai PSD, PNL şi PC, a început pe ritmurile melodiei "Thunderstruck" a formaţiei hard rock AC/DC.

Ziua Mondială a Sănătăţii: Zece recomandări pentru o stare bună de sănătate şi la bătrâneţe

Renunţarea la fumat, prevenirea cancerului, a bolilor infecţioase şi diabetului zaharat, menţinerea stării de sănătate fizică şi mintală, precum şi participarea la viaţa socială sunt recomandările pentru a avea o stare bună de sănătate şi la bătraneţe transmise cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a alergat la un cros organizat de Spitalul Municipal Oradea cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a alergat, sâmbătă, la un cros organizat de Spitalul Municipal Oradea cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, el făcând mai multe recomandări pentru menţinerea sănătăţii în pofida îmbătrânirii şi spunând că face mişcare cel puţin o dată sau de două ori pe săptămână

Ungureanu, unui ieşean care îi spune să aibă încredere în societatea civilă: E singura ce mă sprijină

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost aşteptat, sâmbătă, la Iaşi, de un grup de protestatari care i s-au plâns de corupţia din justiţie, iar unuia dintre ei, care l-a îndemnat să aibă încredere în societatea civilă, premierul i-a răspuns: "Ei sunt singurii care mă sprijină".

Ungureanu despre salariile bugetarilor: Încercăm să dăm tuturor ceea ce li s-a luat,nu e o promisiune

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că Guvernul va încerca să dea tuturor bugetarilor ceea ce le-a fost luat în urma tăierilor salariale din iulie 2010, spunând însă că aceasta nu este o promisiune, pentru că el nu face promisiuni, ci o "speranţă".

Timişoara, oraşul cu două dintre cele mai bizare bancomate din lume – FOTO

Un bancomat amplasat astfel încât să fie folosit de un jucător de baschet şi unul potrivit pentru actorul Verbe Troyer, vedeta filmului "Austin Powers", supranumit Mini-Me, se află în Timişoara şi sunt considerate printre cele mai bizare ATM-uri din lume în ediţia electronică a Daily Mail.

Doi soţi din Alba au fost arestaţi pentru trafic de minori, viol şi incest. Şi-au obligat copiii să cerşească şi să se prostitueze

Doi soţi au fost arestaţi preventiv de către procurorii DIICOT, fiind acuzaţi că şi-au obligat cei patru copii, dintre care trei minori, să cerşească în municipiile Alba-Iulia şi Blaj şi să se prostitueze, tatăl copiilor fiind acuzat şi de incest, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu fiicele sale

Ungureanu: Undeva până în vară sper să aduc salariile la nivelul anterior, este unul dintre pariuri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu afirmă că speră ca, undeva până în vară, să aducă "puţin zâmbet" pe feţele românilor prin ridicarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul anterior, arătând că acesta este unul dintre pariurile Guvernului pe care încearcă că îl câştige.

Stafilococ auriu, depistat în laptele care a provocat toxiinfecţii alimentare în cazul a 63 de elevi din Prahova

Cei 63 de copii şi trei adulţi din Prahova diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară, la sfârşitul lunii martie, după ce au consumat produse distribuite prin programul "Lapte şi corn" s-au îmbolnăvit din cauza laptelui, care era infectat cu stafilococ auriu, au stabilit autorităţile sanitare.

Ungureanu la Iaşi: Sper ca proiectul aeroportului să fie deblocat, a zăcut mult pe masa autorităţilor

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri seară, la Iaşi, în urma unei întâlniri cu administraţia judeţeană, că speră ca "responsabilitatea majoră" pe care o au autorităţile locale să nu fie divizată de interese politice, iar proiecte precum cel al Aeroportului Iaşi să fie deblocate.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu anunţă că a semnat hotărârea prin care Guvernul acordă bani primăriilor

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, la Iaşi, că a semnat vineri lista cuprinzând primăriile care vor primi bani din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului şi că actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial în perioada imediată.

Prahova: Traficul pe DN 1 A, blocat în urma unui accident în care au fost implicate două tiruri

Circulaţia pe DN 1 A este blocată, vineri seară, la graniţa dintre judeţele Prahova şi Braşov, în localitatea prahoveană Măneciu, după ce două tiruri s-au ciocnit frontal, iar unul dintre acestea a rămas blocat pe carosabil.

Primăria Capitalei a depus, din 2009, opt proiecte cu finanţare europeană, de 72 mil. de euro

Municipalitatea bucureşteană a depus, din 2009, opt proiecte cu finanţare europeană în Programul Operaţional Regional, în valoare totală de circa 72 de milioane de euro, din care aproximativ 44 de milioane erau fonduri nerambursabile, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Primăriei Capitalei.

ANOFM: Peste 10.000 de posturi vacante, la nivel naţional. Ce meserii se caută

Peste 10.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 6-13 aprilie, cele mai multe fiind în Cluj, Iaşi, Dolj, Bucureşti, Timiş, Alba, Hunedoara, Braşov, Constanţa şi Mureş, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Primarul Buzăului:Sunt cercetat de DNA, am calitate de învinuit în două dosare. Am sechestru pe toată averea

Primarul oraşului Buzău, Constantin Boşcodeală, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost instituit sechestru asigurător pe toată averea sa, în urma a două dosare aflate în lucru la DNA şi în care are calitatea de învinuit, pentru abuz în serviciu.

Aproximativ 1.000 de persoane au participat la mitingul suporterilor Universităţii Craiova

Aproximativ 1.000 de persoane au participat vineri, la Craiova, la mitingul suporterilor echipei Universitatea Craiova, principalul mesaj al manifestaţiei fiind "Dreptate pentru Ştiinţa". Printre participanţii la miting s-au numărat tehnicianul Sorin Cârţu şi mama lui Cristi Neamţu, Ioana Cioboată.

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti critică, în Pastorala de Paşti, societatea actuală europeană, „toată axată pe economie”

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, critică, în Pastorala de Paşti, societatea actuală europeană, care ar fi "toată axată pe economie" şi care, pentru nu fi "auzită vocea celor nevoiaşi şi fără speranţă, aplică 'îmbălsămarea'".

Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Floriilor

Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc, duminică, onomastica cu ocazia Floriilor, cel mai predominant nume fiind Viorica.

Plimbări gratuite cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău, de Florii şi de Paşte

Bucureştenii se vor putea bucura de plimbări gratuite cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău, în duminica Floriilor şi de Paşte, în zilele de 15 şi 16 aprilie, informează un comunicat. Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, pune la dispoziţia bucureştenilor navele Bucur, Băneasa, Otopeni, Dâmboviţa şi Aurora.

Pelerinaj de Florii în Capitală, sâmbătă, de la mănăstirea Radu Vodă la Catedrala Patriarhală

Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi din Capitală şi din judeţul lfov vor participa sâmbătă la pelerinajul de Florii, care va începe la mănăstirea Radu Vodă şi se va încheia la Catedrala Patriarhală, anunţă reprezentanţii Patriarhiei Române.

Moarte suspectă în Capitală: Un bărbat a fost găsit mort în faţa unui bloc din Drumul Taberei

Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort, vineri, în apropierea unui bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, corpul acestuia având plăgi tăiate în zona gâtului, a pieptului şi a încheieturilor mâinilor, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.

Noua Lege a adopţiei: Părinţii adoptivi, obligaţi să informeze copilul de la vârste cât mai mici că este adoptat

Noua Lege a adopţiei obligă familiile care înfiază copii să îi informeze pe aceştia, de la vârste cât mai mici, că au fost adoptaţi, acest lucru urmând să fie făcut cu sprijinul specialiştilor.

Avocatul Cătălin Dancu nu a fost colaborator al fostei Securităţi

Avocatul Cătălin Dancu nu a fost agent sau colaborator al fostei Securităţi, a decis, instanţa supremă, care a respins, irevocabil, acţiunea CNSAS.

Noua Lege a adopţiilor intră în vigoare sâmbătă. Care sunt condiţiile prin care românii din străinătate vor putea înfia copii

Românii care locuiesc în afara ţării şi care doresc să adopte copii pot începe procedurile de atestare ca familii adoptatoare, modificările aduse Legii adopţiilor, care deschid parţial adopţia internaţională, urmând să intre în vigoare sâmbătă.

Oprescu: Vreau să preluăm, măcar parţial, plata salariilor din spitalele pe care le administrăm

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că şi-ar dori ca primăria să preia, măcar parţial, plata salariilor pentru medicii şcolari şi cei din spitalele administrate de municipalitate, dar şi pentru alţi angajaţi din unităţile sanitare, însă, în prezent, nu există fonduri.

Explozie la Rafinăria Petrobrazi: Şase persoane sunt rănite. Printre victime sunt şi cetăţeni austrieci

Şase persoane au fost rănite, vineri după-amiază, în urma unei explozii produse la Rafinăria Petrobrazi, între victime fiind şi cetăţeni austrieci. Explozia nu a fost urmată de un incendiu.

Oprescu: Am alocat 179 mil. euro spitalelor preluate, acum facem un spital de urgenţă pentru copii

Municipalitatea bucureşteană a alocat 179 mil. euro pentru reabilitarea şi dotarea cu echipamente de ultimă generaţie a spitalelor preluate de la Ministerul Sănătăţii şi are în derulare proiecte privind construirea unor unităţi sanitare noi, printre care a unui spital de urgenţă pentru copii.

STUDIU: Aproape 80% dintre bucureştenii care au dat şpagă la spital spun că banii au fost pentru asistente

Aproape 80% dintre bucureştenii care au dat şpagă la spital spun că banii au fost pentru asistente, iar 20% dintre ei afirmă că "atenţiile" au ajuns la medici, arată un studiu despre satisfacţia pacienţilor faţă de unităţile sanitare administrate de municipalitate, dat publicităţii vineri.

STUDIU: 66% dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de spitalele administrate de municipalitate

Majoritatea bucureştenilor, mai precis 66% dintre aceştia, se declară mulţumiţi de spitalele administrate de municipalitate, gradul de sastisfacţie fiind ceva mai scăzut faţă de serviciile medicale şi comunicarea cu medicii care nu folosesc termeni pe înţelesul lor, arată un studiu lansat vineri.

Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că a cerut 60.000 de euro, din care a primit 50.000 de euro, pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a două dosare civile privind privatizarea societăţii Moldomin.

Carnea de miel, mai scumpă faţă de anul trecut. Ce preţuri are carnea tradiţională de Paşte în ţară

Zeci de mii de miei vor fi sacrificaţi în acest an în abatoare sau în centre autorizate temporar. În majoritatea judeţelor carnea de miel s-a scumpit faţă de anul trecut. Preţurile variază destul de mult de la un judeţ la altul: între 10-16 lei un kilogram pentru miel viu şi 20-34 de lei în magazine.

MAE avertizează că o grevă de 48 de ore are loc în perioada 10-11 aprilie în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Grecia că în zilele de 10 şi 11 aprilie pe teritoriul acestui stat va avea loc o grevă de 48 de ore.

Cioacă, achitat în dosarul privind violarea corespondenţei fostei sale soţii, Elodia Ghinescu

Poliţistul Cristian Cioacă a fost achitat, vineri, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenţei prin e-mail a fostei sale soţii, avocata Elodia Ghinescu, a dispus Judecătoria Braşov după rejudecarea dosarului, decizia nefiind finală.

ALEGERILE LOCALE: Lista celor 1.223 de secţii de vot din Bucureşti

Bucureştenii şi cetăţenii care vor putea vota în Capitală la alegerile locale din 10 iunie îşi vor putea exercita acest drept în 1.223 de secţii de votare, repartizate în toate cele şase sectoare, a anunţat, vineri, Prefectura Municipiului Bucureşti.