Social

A furat peste 700 de litri de vin de la Crama Murfatlar

Un bărbat din comuna constănţeană Cobadin a fost prins de jandarmi, în noaptea de duminică spre luni, după ce furase peste 700 de litri de vin de la Crama Murfatlar.

Românii au câştigat mai puţin în ianuarie

Câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie cu 3,5% (51 lei), faţă de decembrie, la 1.426 lei, dar a crescut cu 5,2% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, cele mai mari valori înregistrându-se în tranporturi aeriene, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, potrivit INS.

La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 23 de grade Celsius

Cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat, luni, la Miercurea Ciuc, unde au fost minus 23 de grade Celsius. Meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc a declarat că minima s-a înregistrat în jurul orei 04.00.

Cod galben de vânt şi ninsori în Bucureşti şi zece judeţe

Meteorologii au emis atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, începând de luni de la ora 18.00 şi până marţi la ora 21.00, fiind vizate sudul Olteniei, sudul şi estul Munteniei şi Dobrogea.

Acoperişul bisericii din Cimitirul Ortodox din centrul Devei s-a făcut scrum

Acoperişul Bisericii "Sfânta Treime" din Cimitirul Ortodox situat în centrul municipiului Deva a fost mistuit, duminică după-amiază, de un incendiu ale cărui cauze nu au fost deocamdată stabilite.

Confederaţia „Cartel Alfa”: Disponibilizaţii de la CFR sunt discriminaţi

Reprezentanţii "Cartel Alfa" susţin că este nedrept ca cei 10.300 de disponibilizaţi de la CFR să fie sancţionaţi de două ori, atât prin pierderea locului de muncă, cât şi prin restrângerea cu opt-nouă luni a perioadei de acordare a venitului de completare şi consideră că aceştia sunt discriminaţi.

4.000 de angajaţi de la CFR vor rămâne luni fără serviciu

Peste 10.300 de angajaţi de la CFR vor fi disponibilizaţi, din care 4.000 începând de luni, iar restul în aprilie, aceştia urmând să primească, la data încetării contractului de muncă, două salarii medii nete pe economie, indemnizaţia de şomaj şi un venit de completare timp de 12-15 luni.

Parlamentarii PDL de Constanţa vor „Program Rabla” pentru echipamentele portuare

Parlamentarii PDL de Constanţa propun extinderea "Programului Rabla" şi pentru echipamentele portuare, urmând să aibă o discuţie în acest sens cu operatorii din porturi privind utilitatea acestei iniţiative.

Mazăre spune că a fost redeschis dosarul în care era cercetat pentru utilizarea de însemne naziste

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că prim-procurorul Parchetului Curţii de Apel Constanţa a redeschis dosarul în care era cercetat pentru utilizarea de însemne naziste în public după ce a fost îmbrăcat în hainele unui general german la o prezentare de modă în Mamaia, anul trecut.

Sindicatele din învăţământ se pregătesc de greve

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a decis declanşarea protestelor, care pot ajunge până la greva generală, nemulţumiţi de diminuarea veniturilor salariale în urma aplicării Legii unice, de neacordarea unor sporuri, precum şi de disponibilizările din învăţământ, de la 1 septembrie.

Atenţie! Cetăţeni turmentaţi – indicatoare rutiere, într-un orăşel din judeţul Arad – VIDEO

Autorităţile locale din oraşul arădean Pecica au instalat mai multe indicatoare rutiere de avertizare pe care scrie "Cetăţeni turmentaţi", primarul afirmând că scopul acestora este de a reduce numărul accidentelor.

Circulaţia pe DN 17 în Pasul Tihuţa, îngreunată de ninsoare

Circulaţia pe DN 17, în Pasul Tihuţa, este îngreunată de ninsoare după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a nins încontinuu şi a suflat vântul cu până la 60 de kilometri la oră.

Trafic deviat printr-o parcare, pe DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea, din cauza unei alunecări de teren

Circulatia pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea se desfăşoară deviat printr-o parcare, în dreptul localităţii argeşene Morăreşti, pe o distanţă de 120 de metri pe sensul spre Argeş, din cauza unei alunecări de teren care a afectat şi câţiva copaci din zonă.

Harghita: Minus 21 de grade Celsius la Joseni

Temperatura a scăzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea harghiteană Joseni, până la minus 21 de grade Celsius, o temperatură aproape la fel de scăzută înregistrându-se şi la Miercurea Ciuc.

O grupare care se ocupa cu falsificarea de carduri, anihilată în Satu Mare

Membrii unei grupări de criminalitate organizată, suspectaţi că falsificau carduri şi efectuau operaţiuni financiare în mod fraudulos, au fost prinşi de poliţiştii din Satu Mare, la locuinţele acestora fiind găsite sume de bani şi arme, în acest caz fiind deja arestate trei persoane.

O navă a pierdut tractoare şi cherestea în mare, din cauza valurilor mari – VIDEO

O navă sub pavilion Republica Moldova a pierdut o parte din încărcătura pe care o transporta, tractoare şi cherestea, după ce, din cauza vântului puternic şi a valurilor mari, s-a înclinat prea tare într-un bord, iar mărfurile au căzut în apă.

Adolescentă internată în stare gravă după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Capitală

O adolescentă în vârstă de 16 ani este internată în stare gravă, la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce, vineri, a fost lovită de o maşină şi proiectată într-un alt autoturism, pe o trecere de pietoni de pe Şoseaua Pipera din Capitală.

Băsescu a fost la cumpărături într-un hypermarket din Capitală

Preşedintele Traian Băsescu a fost, sâmbătă, la cumpărături într-un hypermarket din Capitală, el menţionând că are astfel de activităţi o dată la două săptămâni.

„Alma Mater” cere deblocarea posturilor din învăţământul superior

Federaţia "Alma Mater" cere ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, deblocarea cât mai rapidă a posturilor din învăţământul superior, pentru a putea fi organizate concursurile de promovare a cadrelor didactice şi precizează că acest lucru nu va produce creşteri ale cheltuielilor bugetare.

S-a împuşcat în cap în timp ce îşi curăţa arma de vânătoare – VIDEO

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Constanţa, fost pilot militar, a murit, vineri seară, după ce s-a împuşcat în cap, din greşeală, în timp ce îşi curăţa armade vânăoare, pe ţeava căreia uitase un cartuş.

Circulaţia pe DN 72 este blocată, în acest week-end, la ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte

Circulaţia pe drumul naţional 72 este complet blocată, în acest week-end, la ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte, întrucât pe o porţiune de 350 de metri se lucrează pentru reabilitarea carosabilului, zona unde se desfăşoară lucrările fiind plină de gropi şi nereabilitată de mai mulţi ani.

Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor: Drepturile bolnavilor sunt încălcate de autorităţi

Drepturile pacienţilor sunt încălcate de unii medici şi autorităţi atunci când bolnavii sunt obligaţi să îşi cumpere medicamente, când aşteaptă luni în şir să intre în program terapeutic şi când nu pot fi internaţi în condiţii civilizate, a spus preşedintele Asociaţiei de Protecţie a Pacienţilor.

Guvernul creşte anual cu 2 miliarde lei costul cu pensiile dacă nu trimite pensionarii la muncă

Guvernul va fi obligat să suplimenteze anual cu două miliarde lei cheltuielile cu pensiile, un efort care va fi impus pe termen mediu dacă nu va obţine economii prin scăderea numărului de persoane ieşite la pensie nejustificat pe caz de boală, după reexpertizarea stării de sănătate a acestora.

Bărbaţii au salarii cu 18% mai mari decât femeile, la nivel european

Diferenţa salarială între bărbaţi şi femei, evaluată ca medie europeană la 18% în favoarea bărbaţilor, a fost condamnată de Comisia Europeană, care a anunţat măsuri de reducere a acestui fenomen de remunerare discrimatorii pe criterii de gen, în următorii cinci ani.

Guvernul a avizat lista de concedieri pentru 10.300 de angajaţi în sectorul feroviar

Lista companiilor feroviare care vor disponibiliza angajaţi în contextul procesului de restructurare în sector a fost avizată de Guvern, cu un număr total de 10.301 persoane propuse pentru concediere, astfel că procedurile de desfacere a contractelor de muncă vor începe în perioada imediat următoare.

Rata şomajului ar putea ajunge la 9% la finele anului, într-un scenariu de risc

Rata şomajului ar putea ajunge la 9% la finele acestui an, într-un scenariu de risc, cu 1,7 puncte procentuale peste proiecţia de bază luată în calcul de Guvern, şi ar urma să coboare la 6,7% anul viitor, ca efect al reluării creşterii economice.

În 2009, rata şomajului a fost mai mare în UE pentru bărbaţi decât pentru femei

Deşi în ultimul deceniu, rata şomajului în UE a fost mai mare pentru femei decât pentru bărbaţi, potrivit unui studiu EUROSTAT, începând din mai 2009, situaţia s-a schimbat, pentru prima dată şomajul fiind mai mare la bărbaţi decât la femei în Uniunea Europeană.

Pericol de avalanşe în Munţii Bucegi din cauza stratului proaspăt de zăpadă

Salvatorii montani îi avertizează pe turiştii care-şi vor petrece sfârşitul de sătămână la munte să nu se aventureze pe niciunul dintre traseele din Masivul Bucegi întrucât există riscul de avalanşe ca urmare a stratului proaspăt de zăpadă care s-a aşternut peste zăpada deja existentă.

Marko: Sistemul de învăţământ este „supraîncărcat, sărac, ultracentralizat şi instabil”

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că sistemul de învăţământ este "supraîncărcat, sărac, ultracentralizat şi instabil", afirmând că ar vrea ca până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare să fie adoptată o nouă lege, care să îl reformeze.

Olaru: Hayssam trăieşte, dosarul acestuia privind traficul de arme este în lucru

Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminlitate Organizată şi Terorism, Codruţ Olaru, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă privind bilanţul DIICOT pe anul 2009, că Omar Hayssam trăieşte, iar dosarul referitor la traficul de arme este în lucru.

Sun Plaza: Muncitorii răniţi au răni minore şi au refuzat internarea

Cei doi muncitori răniţi în urma accidentului produs, vineri, pe şantierul Sun Offices, au traumatisme minore şi au primit îngrijiri medicale la Spitalul "Bagdasar Arseni", dar au refuzat internarea, a declarat Florian Bica, purtătorul de cuvânt al instituţiei sanitare.

Boc: Dacă nu eliminăm „sporul de zâmbet şi de ochi frumoşi”, nu vom avea bani la ce trebuie

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că preşedintele Traian Băsescu a adus un argument în plus pentru a fi "chibzuiţi" în cheltuirea banilor, prin declaraţia potrivit căreia România ar putea fi nevoită să facă un nou împrumut din cauza "sporurilor inventate".

Tichetele pentru „Rabla”, vândute la negru cu aproximativ 1.700 de lei

Tichetele valorice de 3.800 de lei care se eliberează în urma casării maşinilor pentru «Rabla» se tranzacţionează la valori în jurul a 1.700 de lei, la 15 zile după startul programului de înnoire a parcului auto.

Sistemul antigrindină pentru Transilvania ar putea deveni funcţional la sfârşitul anului 2011

Centrul antigrindină pentru Transilvania, care se preconizează să fie înfiinţat la Târgu Mureş, ar putea deveni funcţional la sfârşitul anului 2011, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Caunei Florescu, şeful Direcţiei Antigrindină din cadrul Ministerului Agriculturii.

În copilărie, Boc făcea rame pentru icoane împreună cu mama sa

Premierul Emil Boc a vizitat, vineri, fabrica de mobilă Simex din Şimeul Silvaniei, unde a tăiat un lemn la fierăstru circular, spunând că aşa făcea în copilărie, când lucra rame pentru icoane împreună cu mama sa.

Meleşcanu: Pot să confirm că mă interesează un mandat de judecător la CC

Vicepreşedintele Senatului Teodor Meleşcanu (PNL) a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că este interesat, în principiu, de un mandat de judecător la Curte, menţionând că este prematură discuţia privind condiţiile în care va pleca şi precizând că nu intenţionează să treacă la independenţi.

Mazăre despre arestarea lui Solomon: „Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, vineri, referitor la arestarea primarului Craiovei, Antonie Solomon (PDL), că în acest caz se potriveşte proverbul "nu este pentru cine se pregăteşte, este pentru cine se nimereşte".

Voucherele pentru persoanele fizice în programul „Rabla”, aproape epuizate

Voucherele destinate persoanelor fizice care doresc să-şi caseze maşinile în ediţia 2010 a programului "Rabla" vor fi distribuite în totalitate până la mijlocul săptămânii viitoare, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, directorul Administraţiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu.

Medicamentele compensate s-ar putea scumpi de patru-cinci ori

Preţul medicamentelor compensate şi gratuite ar putea creşte de patru-cinci ori pentru anumite grupe terapeutice, iar al celor pentru tratarea altor afecţiuni cu până la 600 de lei, potrivit noului Contract-cadru privind asigurarea asistenţei medicale în 2010, a spus directorul ARPIM, Dan Zaharescu.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu are bani pentru medicamente

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu are bani pentru medicamente compensate şi gratuite în 2010, întrucât bugetul pe acest an reprezintă exact valoarea datoriilor transferate din 2009, a anunţat directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.