Papa Francisc va vizita Bahrainul în luna noiembrie

Papa va vizita Bahrainul în luna noiembrie pentru a participa o conferinţă, anunţă Vaticanul, potrivit Reuters.

138 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc va vizita Bahrainul în luna noiembrie

Papa Francisc va vizita Bahrainul, predominant musulman, în perioada 3-6 noiembrie, pentru a participa la o conferinţă internaţională, a anunţat miercuri Vaticanul.

Papa va vizita ţara insulară pentru a participa la Forumul Bahrainului pentru Dialog: Est şi Vest pentru coexistenţă umană.

În 2019, Francisc a mers la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, fiind primul suveran pontif care a vizitat peninsula arabă şi a ţinut o slujbă acolo.

Bahrainul este musulman în proporţie de aproximativ 70% şi, spre deosebire de Arabia Saudită, permite micii comunităţi creştine, formată în principal din muncitori străini, să îşi practice credinţa în mod public în cele două biserici de acolo.

Oficialii Vaticanului au anunţat pentru prima dată călătoria în Bahrain în zborul de întoarcere din călătoria papei în Kazahstan la începutul acestei luni, dar nu au precizat datele. Nici anunţul de miercuri nu a oferit detalii despre programul vizitei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici