Video Părintele Francisc Doboş descrie anul 2020: Să-l uităm? Să nu uităm nimic! Cicatricile se pot transforma în frumuseţe interioară

  • Părintele Francisc Dobos a vorbit despre trăirile credincioşilor în an pandemic.
  • Anul 2020 e descris de Francisc Dobos drept provocator şi cu noi oportunităţi.
2328 afișări

Părintele Francisc Doboş a răspuns întrebărilor MEDIAFAX despre trăirile credincioşilor în an pandemic. Anul 2020 e descris de Francisc Dobos drept provocator şi cu noi oportunităţi. Înainte, oamenii au riscat poate să piardă esenţialul, iar pandemia le-a adus darul de a-l regăsi.

”Anul 2020 - provocator şi cu noi oportunităţi. De fapt, poate sunt aceleaşi oportunităţi, dar trăite diferit. Adică, am fost puşi în criză pentru ceea ce noi trăiam pe pilot automat - aici mă refer şi la religiozitate şi la participarea la liturghii, la biserică - dintr-o dată s-a închis totul. Dar dacă se închide totul din afară, cum poate să rămână deschisă inima către Dumnezeu, către transcendent, către o întâlnire cu El, ştiind că nu din vina noastră? Cum rămânem ancoraţi în Cer? Asta a fost.

Sunt lucruri pe care le-am pierdut, dar ele pot deveni, pentru un credincios adevărat o oportunitate pentru a purifica propria modalitate de a trăi relaţia cu Dumnezeu, prin întruparea Cerului în mine, cu biserica. O ocazie de purificare, nu doar de pierdere a unor obiceiuri sau de a ţine un post forţat, de a merge la biserică, în pelerinaj sau oriunde. Cel care crede cu adevărat, chiar dacă pierde mult, nu se pierde pe sine şi nu îl pierde pe Dumnezeu în această perioadă,” spune părintele Francisc Doboş.

Orice perioadă de încercare poate aduce un „un profit spiritual”

Oamenii au înţeles foarte bine că e o perioadă de încercare, dar orice perioadă de încercare poate aduce un beneficiu şi „un profit spiritual”, decât cel pe care îl consideram „căldicel”, acea trăire spirituală care nu era deranjată de alţi factori, nici de virus, nici de pandemie, nici de alte restricţii şi pe care poate - ţin să precizez: poate - nu îl preţuiam la adevărata valoare.

Pandemia ca şi persecuţia religioasă - poate să devină sămânţa creştinilor

Pandemia ne face să preţuim nu doar viaţa spirituală, ci şi relaţiile noastre omeneşti, relaţiile noastre de familie să le preţuim la adevărata valoare.

”Dumnezeu este creativ şi creator. Nu El ne-a dat pandemia, dar în orice situaţie Dumnezeu ne vizitează. Avem ochii minţii, ai sufletului, urechea interioară pregătită să Îl putem recunoaşte şi în mijlocul pandemiei şi să nu intrăm în panică când, de fapt, Dumnezeu ne poate câştiga sau ne poate atrage atenţia mai mult asupra lucrurilor care chiar contează.

Dacă aş fi putut face mai mult? Nu cred că soluţia stă întotdeauna în a face mai mult, ci în a fi mai prezent. Nu înseamnă doar cantitatea, ci o pregătire a oamenilor, a credincioşilor, a celor dragi, a comunităţilor să fie autentici, ţinând cont de realitate. Iar realitatea este de frică, de nesiguranţă, de panică. Putem fi autentici acum. Cantitatea nu este şi garanţia profunzimii, a autenticităţii noastre. De multe ori a face mai mult ne justifică în faţa propriei conştiinţe, nu neapărat în faţa lui Dumnezeu. A face mai mult „mă face pe mine să intru în poziţia lui Dumnezeu, adică să fiu eu, cumva, Dumnezeul vieţii mele. A ne lăsa vizitaţi spiritual de toată această situaţie, de aceste restricţii, mă provoacă pe mine ca preot, îi provoacă pe credincioşi: cum ne lăsăm vizitaţi de Dumnezeu şi cum reuşim să Îl deosebim, să Îl recunoaştem şi să nu îl mai confundăm cu „lucrarea noastră”, adică cu activităţile noastre, cu proiectele noastre. Ele sunt frumoase, ne vom întoarce la ele. De aceea insist: toată această perioadă de pandemie pentru cineva care e într-adevăr pătruns de propria relaţie cu Dumnezeu - pandemia ca şi persecuţia religioasă - poate să devină sămânţa creştinilor. De fapt, sângele martirilor este sămânţa creştinilor. Chiar şi perioadele de persecuţie aduc acea înrădăcinare în Cer a oamenilor. Ne întoarcem la ceea ce contează cu adevărat,” mai spune părintele.

Părintele Francisc Doboş a vorbit şi despre anul care va urma.

”În 2021 - oamenii să fie mai profunzi din punct de vedere spiritual. Să ne dăm seama că ceilalţi, cu fricile lor, nu sunt împotriva noastră.

Pandemia a adus multă frică şi multă nesiguranţă. După ce trecem prin nesiguranţă - este uman - să nu fie frica şi nici nesiguranţa cea care să dicteze acţiunile noastre, reacţiile noastre pentru că dacă rămânem doar la frică şi nesiguranţă devenim o junglă relaţională umană şi fiecare va încerca să nu se înece el. Ce mai contează dacă se îneacă alţii? Când omul creşte într-o junglă şi fiecare încearcă să trăiască şi simte un pericol din partea celorlalţi, intrăm în acea dimensiune de devorare, de sfâşiere reciprocă.

După ce trece frică … frica nu trece de la sine - de aici nevoia de Dumnezeu - să ne dăm seama că oamenii ceilalţi, cu fricile lor, nu sunt împotriva noastră. Dacă rămânem fără Dumnezeu, fiecare frică ne va face să ne devorăm. Cu Dumnezeu ne dăm seama că celălalt, cuprins de frică, este ca şi mine şi doar împreună, într-o dimensiune profund spiritual, relaţională, puteam depăşi toate aceste obstacole. De fapt, ele pot rămâne, dar noi vom fi diferiţi şi nu va fi frica cea care să dicteze regulile şi reacţiile noastre.

Cine nu va ieşi mai puternic, va ieşi distrus, chiar dacă va părea că este mai sigur pe el. Dar să evităm o ispită: să nu devenim noi Dumnezeul vieţii noastre şi măsura vieţii noastre. Pentru că atunci, la un moment dat, se termină şi entuziasmul şi vedem că „magia Sărbătorilor nu funcţionează pentru că nu mai ţine de noi şi de bagheta noastră,”  afirmă preotul.

Nu trebuie să avem pretenţia să trăim doar dintr-un make up relaţional şi să nu trebuie să uităm anul 2020, unul foarte greu. marcat de pandemia de coronavirus.

”Asta nu înseamnă că noi nu vedem unde am ajuns. Ba da vedem, dar nu este totul. Pentru că cine rămâne doar cu „vai, ce an nenorocit am avut, să uităm de 2020” … nu, să nu uite nimeni de 2020. Pentru că niciodată în viaţă noi nu uităm de nimic. De câte ori spunem „Da, eu vreau să uit de duşmani, de anumite persoane care mi-au făcut rău”. Nimeni nu uită nimic, pentru că există o memorie a lucrurilor negative care cu timpul, dacă nu are o lentilă spirituală, acea amintire ne distruge. A ne aminti de trecut, a ne aminti anul viitor de 2020, înseamnă cum mântuim noi - de fapt, Dumnezeu o face - dar cum facem noi ca Dumnezeu să mântuiască trecutul nostru, acela cu răni şi cum cicatricile noastre se pot transforma într-o frumuseţe interioară. Nu trebuie să avem pretenţia să trăim doar dintr-un make up relaţional. Să avem curajul vulnerabilităţii. Nu suntem Ironmani.

Un moment care m-a marcat în mod deosebit a fost începutul pandemiei, când ne-am trezit că toţi au rămas acasă, noi celebram sfintele liturghii cu biserica goală … e… într-un fel. Să ştii când Catedrala Sfântul Iosif era arhiplină şi deodată să nu fie nimeni, nimeni în faţa ta. De fapt, online, poate erau mult mai mulţi. Şi pandemia are oportunităţile ei. Şi perioadele de încercare şi de dificultate pot deschide noi oportunităţi, ca atunci când ne vom întoarce, poate ne vom întoarce mai bine. Foarte multe familii s-au regăsit. Mulţi au descoperit probleme, dar foarte mulţi au redescoperit ceea ce nu reuşeau să preţuiască când aveau de toate. Dar puteam să riscăm să pierdem esenţialul atunci. Iată că acum, concentrându-ne pe esenţial, poate - şi îmi doresc- ca anul viitor să fim mai recunoscători faţă de Dumnezeu,” adaugă părintele.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici