Părinţii tânărului mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu acuză autorităţile că vor muşamalizarea cazului/ Familia Iorgulescu promite ajutor pentru cei doi copii rămaşi fără tată

Părinţii tânărului mort în accidentul provocat de Mario Iorgulescu acuză autorităţile că vor muşamalizarea cazului, pentru că nimeni nu le-a spus nimic despre ce s-a întâmplat în noaptea accidentului.

8785 afișări
Imaginea articolului Părinţii tânărului mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu acuză autorităţile că vor muşamalizarea cazului/ Familia Iorgulescu promite ajutor pentru cei doi copii rămaşi fără tată

Părinţii tânărului mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu acuză o posibilă muşamalizare

Mama lui Dani, băiatul mort în accidentul produs la ieşirea din Bucureşti, a spus, marţi, la Antena3, că fiul ei venea de la o înmormântare când maşina a fost lovită frontal de bolidul lui Mario Iorgulescu.

„Veneau de la o înmormântare. Băiatul meu a plecat primul. După el veneau şi prietenii, cu două maşini. La semafor, la Chitila, băiatul ăsta, Mario, a venit cu viteză şi a intrat direct în el. Ne-au sunat nişte vecini de-ai noştri, nişte băieţi care au recunoscut maşina. Au sunat-o pe sora mea, nu pe mine, pentru că le-a fost teamă. Eu cred că da (se vrea muşamalizarea – n.r.). Nimeni nu ne-a spus nimic. Un accident aşa de mare şi nu a fost nimeni acolo, o televiziune. Primul el a fost luat (Mario Iorgulescu – n.r.) . Poliţia toată a încercuit maşina lui. Eu nu am fost să văd, dar (...) după cum a văzut lumea, aşa se spune, că cel puţin băut era”, a spus mama tânărului mort în accidentul de duminică dimineaţa.

Tatăl băiatului a afirmat că familia Iorgulescu sau anchetatorii nu au luat încă legătura cu familia.

„Nu a luat niciun fel de legătură. Ne-am luat copilul acasă şi atât”, a spus bărbatul.

Dani, bărbatul care conducea maşina lovită frontal de bolidul de lux al fiului şefului Ligii Profesioniste de Fotbal avea 24 de ani şi era tatăl unei fetiţe de 7 ani şi a unui băieţel de 4 luni.

Poliţiştii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul accidentului provocat duminică de Mario Iorgulescu, la ieşirea din Bucureşti, în urma căruia a murit şoferul lovit de fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

Familia Iorgulescu promite ajutor rudelor tânărului mort în accidentul provocat de Mario

Familia Iorgulescu a transmis, marţi, că a luat legătura cu rudele tânărului care a murit în urma accidentului produs de Mario. Gino şi Gabriela Iorgulescu promit că vor face tot ce se poate pentru creşterea şi educaţia celor doi copii rămaşi fără tată.

Gabriela şi Gino Iorgulescu, părinţii lui Mario, tânărul care a provocat accidentul de duminică dimineaţa, în timp ce se afla la volanul unui bolid de lux, au transmis, marţi, un comunicat de presă, în care arată că au luat legătura cu familia tânărului care a murit în accident şi au promis ajutor.

„În aceste ore grele pentru noi toţi cei atât de afectaţi de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugăminţile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în faţa lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămaşi fără tată. Ştim că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omeneşte posibil pentru creşterea şi educaţia lor, pentru ca drumul copiilor în viaţă să fie cât mai bun”, au transmis şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, GIno Iorgulescu, şi soţia sa, Gabriela.

Dani, bărbatul care conducea maşina lovită frontal de bolidul de lux al fiului şefului Ligii Profesioniste de Fotbal avea 24 de ani şi era tatăl unei fetiţe de 7 ani şi a unui băieţel de 4 luni.

Poliţiştii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul accidentului provocat duminică de Mario Iorgulescu, la ieşirea din Bucureşti, în urma căruia a murit şoferul lovit de fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

În plus, lui Mario Iorgulescu i-a fost reţinut permisul de conducere.

Poliţiştii precizează că accidentul s-a petrecut în urma nerespectării regimului legal de viteză şi pătrunderea pe contrasens.

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineaţă cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

În plus, lui Mario Iorgulescu i-a fost reţinut permisul de conducere.

Poliţiştii precizează că accidentul s-a petrecut în urma nerespectării regimului legal de viteză şi pătrunderea pe contrasens.

Luni, medicii de la Spitalul Elias au anunţat că evoluţia lui Mario Iorgulescu este lent favorabilă. El este conştient, rămânând conectat la aparatele de ventilaţie mecanică.

„Evoluţia pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias cu diagnosticul de Politraumatism prin accident rutier, este lent favorabilă. El este conştient, rămânând conectat la aparatele de ventilaţie mecanică. Se apreciază că deocamdată nu a depăşit zona riscului vital şi continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă", potrivit unui comunicat de presă al managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean.

Mario Iorgulescu a fost internat duminică în Spitalul Elias din Capitală, în urma unui accident grav produs la ieşirea din Bucureşti, în urma căruia celălalt şofer a murit.

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineaţă cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici