Pasagerii cursei Wizz Air Roma – Cluj au ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste 28 de ore

Publicat: 10 11. 2009, 10:48
Actualizat: 11 11. 2012, 03:13

Cursa trebuia să plece din Roma duminică la ora 15.10 şi să aterizeze la ora 18.15 la Cluj-Napoca, dar aeronava a rămas la sol în capitala Italiei după ce a fost lovită de un fulger.

Astfel, cei aproximativ 160 de pasageri au rămas aproape o zi blocaţi pe aeroportul din Roma, ei fiind preluaţi de o altă aeronavă, care a decolat, luni seară, în jurul orei 20.00, şi a ajuns pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca la ora 22.38, cu o întârziere de peste 28 de ore.

„În noaptea de duminică spre luni, compania Wizz Air a asigurat cazare la un hotel pasagerilor care au solicitat acest lucru, precum şi vouchere pentru alimente şi apă. Compania a respectat prevederile regulamentului 261/2004 al Consiliului Europei, care stabileşte normele de asistenţă a pasagerilor în cazul întârzierii unor zboruri”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Wizz Air, Daniel Amzăr.

Aeronava lovită de fulger care a rămas la Roma a cauzat, luni, întârzieri între opt şi zece ore curselor Wizz Air din Cluj spre Dortmund şi Milano şi retur şi anularea cursei spre Paris.