Patriarhul Daniel, despre Papa emerit Benedict al XVI-lea: O venerabilă personalitate contemporană

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române transmite condoleanţe întregii Biserici Romano-Catolice, într-un mesaj adresat după moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea, pe care îl consideră „o venerabilă personalitate contemporană”.

461 afișări
Imaginea articolului Patriarhul Daniel, despre Papa emerit Benedict al XVI-lea: O venerabilă personalitate contemporană

Sursa foto: MediafaxFoto

„Cu profundă durere, am aflat despre plecarea din această lume, după o îndelungată suferinţă pe care a îndurat-o cu mult curaj, a celui ce a fost al 265-lea episcop al Romei, Papa emerit Benedict al XVI-lea, o venerabilă şi bine-cunoscută personalitate contemporană. Împărtăşim durerea Sanctităţii Voastre provocată de această pierdere şi adresăm condoleanţe întregii Biserici Romano-Catolice”, se arată în mesajul transmis sâmbătă de Părintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române Papei Francisc.

„Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel Care este învierea şi viaţa (cf. Ioan 11, 25), să odihnească sufletul Papei Benedict al XVI-lea în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi”, se mai arată în mesaj.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea, primul care a demisionat în ultimele secole, a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici