Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, ridicaţi de DNA chiar din sediul partidului. Ce mită ar fi fost cerută şoferilor de tir care treceau graniţa

Procurorii DNA efectuează, luni, percheziţii la sediul PSD Arad, într-un dosar de corupţie. Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA chiar din sediul partidului şi dus la audieri la Timişoara. Şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ispravnic, a fost ridicat.

7304 afişări
Imaginea articolului Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, ridicaţi de DNA chiar din sediul partidului. Ce mită ar fi fost cerută şoferilor de tir care treceau graniţa

Percheziţii DNA la sediul PSD Arad. Un deputat a fost chemat la audieri: „Nu ştiu despre ce este vorba”

UPDATE ora 13.20 Şi liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a fost ridicat de la sediul PSD Arad - surse

Şi preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a fost ridicat de procurori şi ofiţeri din sediul PSD Arad şi dus la audieri. Surse din cadrul anchetei spun că anchetatorii au ridicat, timp de 3 ore, din sediul PSD Arad mai mult acte.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că şi preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a fost ridicat din sediul PSD Arad.

De asemenea, procurorii DNA şi ofiţerii DGA au ridicat din sediul partidului, timp de 3 ore, acte, după care au plecat.

Anterior, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ispravnic, fusese ridicat, luni dimineaţa, de la sediul PSD Arad, în cadrul percheziţiilor într-un dosar de corupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul anchetei.

UPDATE ora 11.28 Deputatul PSD Florin Tripa spune că are calitatea de suspect

Deputatul PSD Florin Tripa a spus, la ieşirea de la audieri din sediul DNA Timişoara, că are calitatea de suspect în dosarul pentru fapte de corupţie întocmit după percheziţiile care vizează posibile acte de corupţie de la punctul de lucru al DRDP Timişoara.

La ieşirea de la audieri din sediul DNA Timişoara, deputatul PSD Florin Tripa a spus că a dat declaraţii după percheziţiile care vizează posibile acte de corupţie de la punctul de lucru al DRDP Timişoara.

Întrebat de ce anume e acuzat, deputatul a răspuns că de trafic de influenţă.

Întrebat, de asemenea, dacă avea cunoştinţă despre posibile fapte de corupţie în Vama Nădlac 2, deputatul a răspuns negativ. În plus, Florin Tripa a afirmat că nu a intervenit pe lângă nimeni pentru vreo angajare.

„Sunt un om drept, un parlamentar care stau într-un apartament cu două camere”, a adăugat deputatul. Întrebat cum s-a ajuns la el în dosar, acesta a răspuns: „nu ştiu, prin interceptări, probabil cineva s-a lăudat”.

De asemenea, deputatul PSD Florin Tripa a spus că are calitatea de suspect în dosar.

UPDATE ora 10.45 Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, ridicat de la sediul PSD Arad - surse

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ispravnic, a fost ridicat, luni dimineaţa, de la sediul PSD Arad, în cadrul percheziţiilor din Banat într-un dosar de corupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul anchetei.

Potrivit aceloraşi surse, percheziţiile vizează posibile acte de corupţie de la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde şoferilor ale căror camioane erau cântărite, iar greutatea nu corespundea legilor sau actelor de transport li s-ar fi pretins "taxe".

Mita dată de transportatori pentru ca angajaţii DRDP să nu verifice greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport, au explicat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Surse din anchetă au mai precizat pentru MEDIAFAX că în speţă este vorba despre faptul că directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ilie Ispravnic, şi alţi directori i-ar fi constrâns pe angajaţi să solicite de la şoferii de camioane mită.

Un deputat a fost chemat la audieri: „Nu ştiu despre ce este vorba” 

Deputatul PSD Florin Tripa a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că se află la sediul DNA Timişoara, unde a fost chemat la audieri.

”Nu ştiu despre ce este vorba, nu ştiu în ce dosar. Ştiu că sunt percheziţii la sediul PSD Arad”, a spus Tripa.

Surse din anchetă au precizat pentru MEDIAFAX că în speţă este vorba despre faptul că şeful Direcţiei de Drumuri şi alţi directori i-ar fi constrâns pe angajaţi să solicite de la şoferii de camioane mita, care era colectată mai departe de şefi. O parte din mită rămânea la aceştia, restl se ducea către parlamentari pentru favoruri, funcţii, posturi etc, au explicat pentru MEDIAFAX sursele citate.

În cauză, a fost pus în executare şi un mandat de aducere a unui angajat al Direcţiei de Drumuri.

Oficial, DNA central a transmis că procurorii de la Timişoara "efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite în perioada 2016-2019".

"În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate pe raza judeţelor Timiş şi Arad, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediul judeţean al unui partid politic şi domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie", precizează DNA central.

Aleşii vizaţi de percheziţiile de la PSD Arad sunt Dorel Căprar, Florin Tripa şi Ioan Chisăliţă - surse

Trei parlamentari sunt vizaţi de percheziţiile făcute de procurorii DNA Timişoara la sediul PSD Arad, respectiv Florin Tripa - deputat PSD de Arad, Dorel Căprar - deputat PSD de Arad şi Ioan Chisăliţă - deputat PSD de Caraş Severin, au declarat pentru MEDIAFAX surse din anchetă.

Surse din anchetă au precizat pentru MEDIAFAX că în speţă este vorba despre faptul că directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ilie Ispravnic, şi alţi directori i-ar fi constrâns pe angajaţi să solicite de la şoferii de camioane mită, care era colectată mai departe de şefi.

O parte din şpagă rămânea la aceştia, restul se ducea către parlamentari pentru favoruri, funcţii, posturi etc, au explicat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici