PERCHEZIŢII la U CLUJ şi PETROLUL PLOIEŞTI, în cazul unor transferuri de jucători. Prejudiciul - 11 milioane de euro

Procurorii DIICOT fac, miercuri, percheziţii la U Cluj şi Petrolul Ploieşti, în legătură cu transferurile cu titlu gratuit ale unor jucători de fotbal, în condiţiile în care clubul clujean era într-o situaţie financiară precară, prejudiciul fiind estimat la 11 milioane de euro.

1267 afișări
Imaginea articolului PERCHEZIŢII la U CLUJ şi PETROLUL PLOIEŞTI, în cazul unor transferuri de jucători. Prejudiciul - 11 milioane de euro

PERCHEZIŢII la U CLUJ şi PETROLUL PLOIEŞTI, în cazul unor transferuri de jucători. Prejudiciul - 11 milioane de euro (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj a obţinut autorizaţie de percheziţie de la instanţa clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti între cluburile U Cluj şi Petrolul Ploieşti.

Potrivit DIICOT, prejudiciul stabilit în acest caz a fost estimat la 11 milioane de euro.

Fotbal Club Universitatea Cluj a transferat gratuit 15 jucători către Petrolul

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informează că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliţia Română precizează că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arată Poliţia Română, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autorităţile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susţinerea echipei.

În vara acestui an, Petrolul Ploieşti a transferat doisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj:  Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani) şi Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici