Peste 1.500 de români trataţi anual în Anadolu Medical Center din Istanbul, pentru boli oncologice - Mediafax

Peste 1.500 de români trataţi anual în Anadolu Medical Center din Istanbul, pentru boli oncologice

Peste 1.500 de pacienţi români beneficiază, anual, de tratament în Anadolu Medical Center din Istambul pentru diferite forme de cancer, în unitatea sanitară boala fiind abordată multidisciplinar, au explicat, miercuri, doi dintre medicii spitalului, prezenţi în Capitală la o discuţie cu bolnavii.

2456 afişări

Imaginea articolului Peste 1.500 de români trataţi anual în Anadolu Medical Center din Istanbul, pentru boli oncologice

Peste 1.500 de români trataţi anual în Anadolu Medical Center din Istanbul, pentru boli oncologice (Imagine: Shutterstock)

"Numărul pacienţilor străini creşte constant în fiecare an. Dacă în 2010 aveam 3.400 de pacienţi străini, cu 80 la sută mai mult comparativ cu anul precedent, în 2011 am atins cifra de 4.500. Începând cu 2007 am dezvoltat o strategie în acest sens. De aceea putem oferi în prezent servicii la cele mai înalte standarde profesionale pacienţilor din aproape 30 de ţări, din diferite regiuni ale lumii. Am creat special un departament internaţional, care are 47 de angajaţi permanenţi, şi asigurăm traducere în 15 limbi", a spus directorul Serviciului pentru Pacienţi Internaţionali, Anadolu Medical Center, Asli Akyavaş.

El a mai spus că în clinica medicală din Istambul sunt trataţi chiar şi pacienţi din ţări cu servicii medicale foarte bine dezvoltate.

"Avem, de exemplu, pacienţi din SUA care vin la noi pentru fertilizare in vitro, ortopedie, chirurgie cardiacă şi probleme stomatologice, dar şi pacienţi cu cancer din Anglia", a declarat Asli Akyavaş.

Potrivit medicilor turci, tratamentul bolilor oncologice necesită o abordare multidisciplinară.

"Tratamentul tipurilor de cancer ginecologic necesită o abordare multidisciplinară. La Anadolu, toate cazurile de cancer sunt examinate de un consiliu de evaluare a tumorilor, alcătuit din patologi, radiologi, specialişti în medicină nucleară, oncologi medicali, oncologi specializaţi în radioterapie şi chirurgi. Astfel, după finalizarea evaluării pre-operatorii, echipa multidisciplinară stabileşte planul de tratament cel mai adecvat pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de starea de sănătate, localizarea tumorii, precum şi tipul şi stadiul bolii. Rezultatele sunt cu adevărat uimitoare", a explicat, miercuri, la întâlnirea din Capitală, profesor de hematologie, medicină internă şi oncologie medicală, Necdet Üskent, MD de la Anadolu Medical Center.

Conceput în jurul ideii de "spital în spital", Centrul de Oncologie Anadolu permite colaborarea, în acelaşi cadru, dintre toate disciplinele implicate în tratarea şi monitorizarea pacienţilor cu cancer.

"Această colaborare este deosebit de importantă, deoarece atât pacientul, cât şi medicul primar pot avea acces cu uşurinţă la alte discipline medicale. Abordarea multidisciplinară este de asemenea recomandată pentru diagnosticarea şi tratamentul cancerelor ginecologice. Departamentul de Oncologie Ginecologică are capacitatea de a trata toate tipurile de tumori ginecologice, precum cancer de col uterin, cancer uterin, vulvar, vaginal şi tumori trofoblastice gestaţionale. Una dintre abordările cele mai importante pentru tratamentul chirurgical al cancerelor ginecologice constă în efectuarea chirurgiei radicale folosind metode chirurgicale laparoscopice şi robotice, care permit o recuperare mai rapidă şi diminuarea durerii. În prezent, administrăm aceste metode majorităţii pacientelor, pe care le putem astfel externa şi trimite acasă în doar câteva zile", a spus profesor asociat Obstetrică şi Ginecologie, de la Anadolu Medical Center, Fatih Güçer.

Potrivit medicului, în sălile de operaţii din Istambul, poate fi obţinut un diagnostic pe baza unei secţiuni îngheţate, cu ajutorul patologului care îi asistă. "Datorită infrastructurii tehnologice avansate, toate studiile de imagistică radiologică pre-operatorie pot fi reanalizate de chirurg şi radiolog în timpul operaţiei, chiar în sala de operaţii. Chirurgia robotică permite suturarea mai confortabilă în interiorul abdomenului, precum şi suturarea prin îndoirea şi răsucirea mult mai flexibilă a instrumentelor decât în cazul încheieturii umane. Detaliile obţinute prin mărirea de zece ori a ţesuturilor reprezintă un ajutor enorm pentru chirurg", a mai spus miercuri, Fatih Güçer.

Medicii din Istanbul au stat de vorbă cu zeci de persoane care au fost tratate în clinica din Turcia, dar şi cu alţi bolnavi care au solicitat o a doua opinie cu privire la boala pe care o au.

Anadolu Medical Center este specializat în chirurgia laparoscopică şi robotică pentru tratamentul cancerelor ginecologice, asigurând rezultate mai bune şi confort sporit pentru pacienţi.

Anadolu Medical Center (Istanbul, Turcia) furnizează expertiză de specialitate şi tratamente de ultimă generaţie în oncologie şi sănătatea femeii pentru pacienţi din toată lumea, având traducători în 28 de limbi de circulaţie internaţională.

Centrul a fost reacreditat în iulie 2011 de Societatea Europeană de Oncologie Medicală. Din 2002, Anadolu Medical Center este afiliat al Johns Hopkins Medicine, una dintre cele mai prestigioase instituţii medicale ale lumii, cu peste o sută de ani de expertiză.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ROMÂNI ,
TRATAMENT ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.