Peste 2.500 de maşini, verificate pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Peste 2.500 de autovehicule au fost verificate, sâmbătă, de poliţişti, în timpul unei acţiuni de control desfăşurată la kilometrul 110 al Autostrăzii Bucureşti-Piteşti, iar în peste 250 de cazuri au fost constatate nereguli precum lipsa rovignetelor sau a asigurărilor obligatorii de răspundere.

41 afișări
Imaginea articolului Peste 2.500 de maşini, verificate pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Peste 2.500 de maşini, verificate pe Autostrada Bucureşti-Piteşti (Imagine ddin arhivă; Tudor Costi/Mediafax Foto)

Potrivit şefului Poliţiei Autostrăzi, comisar şef George Grigore, la acţiune, care a durat trei ore, au participat 50 de poliţişti, care au aplicat 16 amenzi şi au ridicat 70 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost suspendate trei permise de conducere - două pentru viteză şi unul pentru conducere sub influenţa alcoolului.

În timpul acţiunii, un şofer a fost surprins de aparatul radar conducând cu viteza de 215 kilometri la oră. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bucureşti, le-a spus poliţiştilor că nu şi-a dat seama de viteza pe care a atins-o întrucât maşina sa are un motor foarte puternic. Deoarece a depăşit cu peste 50 de kilometri viteza maximă admisă pe autostradă, şoferului i-a fost suspendat permisul de conducere pentru trei luni şi a fost amendat.

Poliţiştii au depistat şi un şofer care avea o îmbibaţie alcoolică de 0,75 miligrame alcol pur în aer expirat. Acestuia i-a fost ridicat permisul de conducere şi i-a fost întocmit dosar penal, a declarat comisarul şef George Grigore.

Controlul a vizat combaterea conducerii sub influenţa alcoolului sau drogurilor sau cu viteză peste limita legală şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici