Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi în prima zi de aplicare a legii recursului compensatoriu. Ministrul Justiţiei: Nu credeam că impactul va fi atât de mare| Sindicatele avertizează: În perioada următoare, vor fi eliberaţi alţi peste o mie - Mediafax

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi în prima zi de aplicare a legii recursului compensatoriu. Ministrul Justiţiei: Nu credeam că impactul va fi atât de mare| Sindicatele avertizează: În perioada următoare, vor fi eliberaţi alţi peste o mie

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat că joi, în prima zi în care legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. În baza acestei legi, prin adăugirea celor 6 zile (..) – au ieşit 529 de detinuţi. "Nu credeam că impactul va fi atât de mare", a declarat Tudorel Toader. Joi a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare. Legea prevede că, la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii, deţinuţii beneficiază de şase zile considerate executate.

4296 afişări

Imaginea articolului Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi în prima zi de aplicare a legii recursului compensatoriu. Ministrul Justiţiei: Nu credeam că impactul va fi atât de mare| Sindicatele avertizează: În perioada următoare, vor fi eliberaţi alţi peste o mie

Legea recursului compensatoriu | Federaţia Sindicatelor din ANP: Joi câteva sute de deţinuţi au fost puşi în libertate. În perioada următoare, vor fi eliberaţi alţi peste o mie

"3349 de deţinuţi au dobândit vocaţia la liberarea condiţionată în cursul zilei de ieri", a mai spus ministrul.

Astfel, cei peste trei mii de condamnaţi întrunesc acum condiţiile pentru a cere eliberarea condiţionată, condiţia privind fracţia de executare a pedepsei fiind îndeplinită mai repede datorită celor şase zile de libertate obţinute pentru 30 de zile executate în condiţii improprii.

Referitor la planul solicitat de CEDO, privind condiţiile din penitenciarele din România, ministrul susţine că legea recursului compensatoriu este doar un pas spre soluţionarea problemelor. Astfel, Toader susţine că vor fi modernizate mai multe penitenciar, vor fi construite două închisori dar şi un centru de perfecţionare a angajaţilor din ANP. De asemenea, brăţara electronică este o măsura de ordin legislativ avută în vedere.

 

"Dacă noi, anul ăsta sau la anul, rezolvăm 100% problema deţinutilor din penitenciare, dacă populaţia penitenciară este în scădere, presupunem că rezolvăm toate problemele din penitenciar, însă Hotărârea pilot nu este realizată. Avem miile acelea de cauze suspendate la CEDO, în vederea Hotărârii pilot, şi de ei nu trebuie să uităm, pe ei trebuie sa îi despăgubim, (...) şi să le dăm o justă despăgubire. Ce înseamnă asta? Ţine şi de posibilităţile noastre, de bugetul nostru, nu numai de dorinţa noastră, ne vom inspira şi din alte modele, nu vom propune un euro sau doi pe zi, pentru că vom presupune că nu e despăgubire", a mai spus Tudorel Toader, prezent la o dezbatere privind condiţiile din închisori.

Federaţia Sindicatelor din ANP: În perioada următoare, vor fi eliberaţi alţi peste o mie

Federaţia Sindicatelor din ANP susţine că joi au fost puşi în libertate sute de deţinuţi, iar în perioada următoare vor fi eliberaţi alţi peste o mie, având în vedere intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu. Sindicaliştii spun că nu există un regulament de aplicare a legii.

"O estimare bazată pe informaţiile preluate de la colegii din penitenciare arată că directorii de penitenciare deja şi-au asumat semnarea unor decizii administrative de punere în libertate a peste 300 de deţinuţi. În perioada următoare, estimăm că peste 1000 de deţinuţi vor fi prezentaţi, în plus, în fiecare lună în comisii de liberare condiţionată, ca urmare a aplicarii legii", transmite Federaţia Sindicatelor ANP.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de lipsa unui regulament de aplicare a legii.

"Legea este aplicată pe răspunderea directorilor de penitenciare care, împreună cu specialiştii din penitenciare implicaţi în acest proces, îşi asumă, practic, riscul unor liberări eronate pentru a evita detenţia ilegală. (..) Modul de calcul al acestor 6 zile considerate ca executate este incert, procedura de punere în libertate nu este clară, apar erori în evidenţa executării pedepselor, iar personalul care gestionează acest proces este insuficient", susţine Federaţia.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ANP ,
RECURS ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.