Peste 9.000 de locuri de muncă vacante la nivel naţional. Vezi ce meserii se caută

Peste 9.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 18 - 24 martie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Bihor, Timiş, Cluj, Hunedoara, Vaslui, Vâlcea şi Tulcea, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

138 afișări
Imaginea articolului Peste 9.000 de locuri de muncă vacante la nivel naţional. Vezi ce meserii se caută

Peste 9.000 de locuri de muncă vacante la nivel naţional. Vezi ce meserii se caută (Imagine: Shutterstock)

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt disponibile 9.126 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (1.145) şi în judeţele Iaşi (601), Bihor (553), Timiş (437), Cluj (418), Hunedoara (404), Vaslui (370), Vâlcea (338) şi Tulcea (305).

Cele mai puţine oferte de muncă sunt înregistrate în judeţele Caraş-Severin (28), Mehedinţi (29), Galaţi (49), Ialomiţa (52), Sălaj (59), Constanţa (80), Dolj (83), Teleorman (94) şi Giurgiu (98).

Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 615 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri, director magazin (62), inspector asigurări (16), manager proiect (14), consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală (13) sau consiler juridic (10).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 8.511 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (1.038), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (423), lucrător comercial (421), muncitor necalificat în industria confecţiilor (419), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (386), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (302) sau muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (178).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici