Ploaie puternică la Piteşti: Două persoane salvate de pompieri, mai multe case şi străzi inundate

Două persoane cu dizabilităţi din Piteşti, mamă şi fiu, au fost salvate cu barca de pompieri, iar mai multe case şi străzi din oraş au fost inundate, în noaptea de miercuri spre joi, în urma ploilor puternice care au depăşit 60 de litru pe metru pătrat.

379 afișări
Imaginea articolului Ploaie puternică la Piteşti: Două persoane salvate de pompieri, mai multe case şi străzi inundate

Ploaie puternică la Piteşti: Două persoane salvate de pompieri, mai multe case şi străzi inundate (Imagine: Marius Cristescu/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, peste o sută de pompieri au intervenit în Piteşti, Costeşti, Curtea de Argeş şi Buzoieşti, în urma ploilor abundente care au depăşit 60 de litru pe metru pătrat.

În Piteşti, apa a atins chiar şi doi metri în unele zone din cartierul Găvana.

"Am intervenit cu 11 autospeciale, patru camioane, 12 motopompe, o barca pneumatică şi peste 100 de pompieri. A fost o ploaie puternică de 60 de litri pe metru pătrat căzută într-un timp foarte scurt de trei ore. La Buzoieşti, a fost salvat un băiat de 16 ani care era singur în casă, i s-a întins o cordiţă şi a fost preluat de pompieri. Alte două persoane au fost salvate cu barca. Sunt persoane cu dizabilităţi care au fost transportate la spital pentru supraveghere. Problemele cele mai mari au fost pe stada Gârlei din cartierul Gavana din Piteşti, o zonă joasă unde apa s-a acumulat. La Buzoieşti şi la Drăganu au fost copaci căzuţi pe carosabil şi au fost îndepărtaţi", a declarat Mădălina Epure.

Cele două persoane evacuate cu barca pneumatică de către pompierii militari au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde au rămas sub observaţie, având hipotermie uşoară.

"Este vorba de o femeie de 78 de ani şi un bărbat de 36 de ani, mamă şi fiu, care au fost evacuaţi şi duşi la spital, sunt în stare stabilă, au avut o hipotermie uşoară, dar au fost stabilizaţi şi rămân sub observaţie medicală", a declarat coordonatorul SMURD Piteşti, medicul Daniel Marius Pascu.

Prefectul de Argeş, Cristian Soare, a declarat că, în urma unei prime evaluări, 15 locuinţe din Piteşti au fost inundate.

"Prima evaluare arată că sunt 15 locuinţe afectate de ploaie în Piteşti. Cât priveşte cele două persoane evacuate de pompieri şi aflate acum la spital, mamă şi fiu, ambii cu dizabilităţi, urmează să stabilim dacă acestea se pot întoarce în locuinţă. Se intervine acum pentru salvarea unei persoane blocate în maşină în localitatea Miceşti şi pompierii acţionează pentru scoaterea apei din subsoluri", a declarat prefectul Cristian Soare.

Prefectul a precizat că situaţia este sub control.

În unele zone din Piteşti, şuvoaiele de apă au luat maşinile şi le-a purtat zeci de metri, iar oamenii au ieşit din case de frica inundaţiilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, în Argeş nu mai plouă, iar apele au început să se retragă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici