Poliţia română: 44 de grupări anihilate, aproape 260 kilograme de droguri confiscate de la începutul anului

Poliţiştii români au anihilat 44 de grupări care se ocupau cu traficul de droguri, au confiscat aproape 260 de kilograme de stupefiante şi au pus sechestru pe sume considerabile de bani, în primele şase luni ale acestui an, informează, duminică, Poliţia Română.

27 afișări
Imaginea articolului Poliţia română: 44 de grupări anihilate, aproape 260 kilograme de droguri confiscate de la începutul anului

Poliţia română: 44 de grupări anihilate, aproape 260 kilograme de droguri confiscate de la începutul anului (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

În primul semestru al acestui an, poliţiştii specializaţi în combaterea traficului şi consumului de droguri au anihilat 44 de grupări infracţionale şi au confiscat aproximativ 260 de kilograme de droguri de risc şi mare risc precum cocaină, heroină, amfetamină, cannabis şi haşiş şi peste 30.000 de comprimate de stupefiante, notează sursa citată.

Poliţiştii antidrog au anihilat 44 de grupări infracţionale organizate, formate din 251 de persoane, dintre care 106 au fost reţinute sau arestate.

În primele şase luni ale acestui an, în baza probelor adunate au fost emise 168 de rechizitorii, prin care au fost trimişi în judecată 599 de învinuiţi sau inculpaţi, pentru 756 de infracţiuni.

Au fost confiscate aproximativ 260 de kilograme de droguri de risc şi mare risc, dintre care 186,548 kilograme droguri de mare risc precum cocaină, heroină sau amfetamină, 72,949 kilograme droguri de risc precum cannabis sau haşiş şi 30.649 comprimate.

Valoarea totală a drogurilor, pe piaţă, este estimată la peste şase milioane de euro.

Totodată au fost ridicate pentru a fi confiscate sume mari de bani, astfel: 39.432.000 de lei, 48.477 de euro, 430 dolari, precum şi echivalentul a 1.000 de euro în alte valute.

Anchetatorii au mai pus sechestru asigurator şi pe două imobile şi au confiscat 19 autoturisme precum şi bunuri în valoare de 1.753.000 de lei.

În timpul raziilor şi percheziţiilor domiciliare poliţiştii au mai găsit 39 de arme de foc şi 106 cartuşe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici