Polițiștii au deschis un dosar penal în urma accidentului produs sâmbătă, 11 iulie, în zona Brâna Albișoarei din Munții Bucegi, unde o femeie și-a pierdut viața, iar alți trei alpiniști au fost răniți.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, oamenii legii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au fost sesizați cu privire la producerea incidentului montan și au demarat imediat cercetările.
La locul tragediei au intervenit echipaje ale Serviciului Public Județean Salvamont și elicoptere SMURD, care au desfășurat o amplă operațiune de salvare.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că grupul era format din patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani.
În urma accidentului, o femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită decedată la locul producerii incidentului.
Ceilalți trei membri ai grupului, toți bărbați, au fost evacuați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă au existat încălcări ale normelor de siguranță.
„Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Patru persoane care practicau alpinism au fost implicate, sâmbătă, într-un accident grav după ce coarda de asigurare s-a rupt, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.