IPJ Constanța anunță că polițiștii de la Transporturi au fost sesizați în 9 august cu privire la faptul că două persoane aflate pe o șalupă ar fura componente de la cele patru barje scufundate în Dunăre, în zona localității Izvoarele.
Polițiștii au mers la fața locului și au verificat barjele. În urma controlului, aceștia au constatat că nu lipsesc componente și nu există urme de tăiere.
Totodată, polițiștii au identificat proprietarul ambarcațiunii, un bărbat de 46 de ani, care a fost dus la audieri.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt calificat.
În urma incidentului, polițiștii din cadrul IPJ Constanța desfășoară acțiuni specifice în zona sectorului fluvial de la Izvoarele.
Misiunile sunt desfășurate în sistem integrat împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.
Forțele de ordine execută patrulări, acțiuni de monitorizare și supraveghere pe sectorul fluvial și în zonele adiacente localității Izvoarele.
Potrivit IPJ Constanța, acțiunile au caracter permanent și preventiv și urmăresc descurajarea oricăror inițiative de natură infracțională, creșterea gradului de siguranță și asigurarea unei reacții rapide la orice sesizare.
Cele patru barje au fost scufundate controlat în Dunăre în cadrul unei operațiuni menite să contribuie la menținerea unui nivel suficient al apei pentru funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă, în contextul nivelului scăzut al Dunării.