Poliţistul din Târgu-Jiu, ridicat de colegi pentru un dosar de furt în Germania, lăsat în libertate

Agentul din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu, în cazul căruia a fost emis un mandat european de arestare privind un dosar de furt în Germania, va rămâne în România, în libertate, până în 23 ianuarie, au decis, sâmbătă,judecătorii Curţii de Apel Craiova,care au cerut traducerea în limba română a mandatului.

1206 afișări
Imaginea articolului Poliţistul din Târgu-Jiu, ridicat de colegi pentru un dosar de furt în Germania, lăsat în libertate

Poliţistul din Târgu-Jiu, lăsat în libertate

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au cerut, sâmbătă, instanţei să se pronunţe cu privire la punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania pe numele unui agent din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu, cauza fiind amânată până la traducerea mandatului.

„Amână cauza pentru înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română", a decis, sâmbătă, Curtea de Apel Craiova.

Următorul termen va avea loc pe 23 ianuarie.

Bărbatul de 35 de ani a fost ridicat, vineri seara, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Gorj şi dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

„Poliţiştii SIC au pus în executare un mandat european de arestare, pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Târgu-Jiu", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Surse judiciare au precizat că poliţistul ar fi declarat că este o neînţelegere. Aceleaşi surse susţin că tânărul este nepotul unui fost inspector şef adjunct al IPJ Gorj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici