Ponta: Serbia va implementa drepturile minorităţilor, iar în Timoc se va vorbi româna şi în 100 ani

Premierul Victor Ponta şi omologul său sârb Aleksandar Vucici s-au întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii de români din Valea Timocului, Ponta arătându-se convins că Serbia va implementa la nivel european drepturile minorităţilor şi că în Valea Timocului va fi vorbită limba româna şi peste 100 ani.

175 afișări
Imaginea articolului Ponta: Serbia va implementa drepturile minorităţilor, iar în Timoc se va vorbi româna şi în 100 ani

Ponta: Serbia va implementa drepturile minorităţilor, iar în Timoc se va vorbi româna şi în 100 ani (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Ponta a arătat că este pentru prima dată când şefii guvernelor din cele două ţări, alături de miniştrii de Externe, vizitează împreună comunitatea românilor din Valea Timocului.

"Ştiu sigur că putem rezolva problemele dacă suntem prieteni, dacă ne respectăm şi dacă avem proiecte comune şi că prin conflict nu o să rezolvăm niciodată nimic. Am toată încrederea că Guvernul Serbiei va implementa tot ceea ce ţine la nivel european de drepturile minorităţilor. Sunt convins că şi peste 50 sau 100 de ani o să se mai vorbească limba română aici, aşa cum sunt multe comunităţi în Romînia, în Banatul românesc, unde se vorbeşte limba sârbă", a declarat Ponta.

Premierul a adăugat că multe dintre problemele minorităţii trebuiau să ajungă la cel mai înalt nivel politic, iar treptat vor fi rezolvate.

Ponta a punctat totodată că minoritarii romîni din Valea Timocului sunt cetăţeni loiali ai Serbiei, trăiesc şi doresc să fie acolo şi în secolele care urmează, iar pentru minorităţile din ambele state, dincolo de a fi cetăţeni români sau sârbi, este important ca în scurt timp să fie cetăţeni europeni, împreună.

Anterior, premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Belgrad, a declarat, în contextul afirmării sprijinului pentru integrarea europeană a Serbiei, că drepturile minorităţilor nu vor fi subiect de condiţionare din partea României, dar că autorităţile române cer oricărui stat european să respecte standardele în domeniu.

În urmă cu doi ani, în martie 2012, România şi Serbia au semnat, la Bruxelles, un protocol privind minorităţile, care precizează expres asumarea de către Belgrad a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale.

Preşedintele Traian Băsescu declara atunci, la Bruxelles, că, probabil, fiind "copleşiţi" de problemele guvernării şi de cele privind Kosovo, "prietenii sârbi" au uitat de semnarea protocolului privind minorităţile, iar autorităţile române le-au amintit.

Semnarea acestui protocol a fost condiţia României pentru a accepta acordarea statutului de ţară candidată la UE pentru Serbia.

România a blocat atunci, în cursul reuniunii miniştrilor Afacerilor Europene din statele UE, luarea unei decizii privind acordarea statutului oficial de candidat Serbiei.

România a exercitat presiuni asupra Serbiei pentru a primi garanţii în privinţa etnicilor vlahi, a explicat un diplomat european, care a catalogat drept "o surpriză" opoziţia Bucureştiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici