Poştăriţă jefuită de 39.000 de lei în centrul Aradului

O poştăriţă din Arad a reclamat, luni, că a fost jefuită, în centrul oraşului, de un bărbat care i-a smuls geanta de serviciu, în care avea aproximativ 39.000 de lei, femeia fiind audiată, în timp ce poliţiştii au fost mobilizaţi pentru prinderea suspectului.

261 afișări
Imaginea articolului Poştăriţă jefuită de 39.000 de lei în centrul Aradului

Poştăriţă jefuită de 39.000 de lei în centrul Aradului (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce, o angajată a Poştei a reclamat că a fost tâlhărită în zona Podgoria, din centrul municipiului Arad, de către un bărbat care i-a smuls geanta de serviciu, în care avea aproximativ 39.000 de lei, şi apoi a fugit.

Câteva minute mai târziu, geanta a fost găsită de localnici pe o stradă din cartierul Grădişte, la aproximativ doi kilometri de locul incidentului.

Persoanele care au găsit geanta au sunat la 112 şi au predat-o poliţiştilor, spunând că aceasta era goală.

Potrivit sursei citate, poştăriţa a fost condusă la sediul Poliţiei, unde este audiată cu privire la incident, poliţiştii încercând să afle semnalmentele suspectului.

Echipe de poliţişti au fost mobilizate în oraş pentru prinderea suspectului şi se caută martori ai incidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici