Prahova nu scapă de inundații. Pompierii intervin în continuare în zonele afectate
Pompierii au intervenit pe parcursul zilei de miercuri în peste 75 de situații generate de fenomenele meteorologice și hidrologice periculoase, acționând pentru a preveni efectele produse de ploile abundente și în vederea protejării populației.
Cele mai multe misiuni au vizat evacuarea apei din gospodării, locuințe și alte zone afectate de inundații, dar și pentru a rezolva problemele provocate de vremea severă, astfel încât pagubele să fie cât mai reduse.
Intervențiile continuă și joi, echipajele de pompieri fiind mobilizate în mai multe localități. În acest moment, se acționează în orașul Plopeni, județul Prahova, în zona podului, precum și în localitatea Pleașa, în zona blocurilor, unde s-au acumulat cantități importante de apă.
În paralel, pompierii desfășoară misiuni de recunoaștere în teren, în localitățile afectate, pentru a vedea care este situația și pentru a identifica eventualele riscuri care ar putea pune în pericol populația sau bunurile acesteia.
Autoritățile continuă să monitorizeze evoluția fenomenelor.
Se precizează faptul că la Plopeni, în zona podului, unde pompierii intervin încă de ieri, exista riscul ca un panou electric din apropiere să fie afectat de creșterea nivelului apei. O eventuală avarie ar fi putut lăsa o parte a orașului fără alimentare cu energie electrică. Intervenția echipajelor a împiedicat producerea acestei situații.