Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că incidentul este accident de muncă, petrecându-se în curtea unei societăţi comerciale din comuna Brazi. Un muncitor, în vârstă de 38 de ani, din Ploieşti, în timp ce era la serviciu a fost strivit de mai multe cofraje folosite pentru turnarea betonului.
„Incidentul s-a petrecut într-o zonă unde erau mai multe blocuri de beton, iar în partea cealaltă se aflau patru plăci metalice de la cofrajele pentru beton. A fost strivit de plăci, în zona pieptului”, a declarat Popescu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că bărbatul a fost în stop cardio respirator şi a fost resuscitat.
„Bărbatul a fost în stop cardio respirator, s-au executat manevre de resuscitare. A fost intubat, având un traumatism abdominal. Este inconştient şi transportat la UPU Ploieşti”, a declarat Vasiloae.
Potrivit directorului adjunct al ITM Prahova, Constantin Stoica, inspectorii de muncă fac verificări, precizând că victima manevra o macara în momentul în care s-a produs accidentul.
Citeşte şi: Lider de sindicat la Penitenciarul Târgşor: Legea recursului compensatoriu este o „graţiere mascată”
Citeşte şi: Anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi după ce un bărbat a murit în urma unei o intervenţii chirurgicale minore
Citeşte şi: Modul cum se transportă cadavrele la Morga din Galaţi, anchetat de ofiţerii anticorupţie | FOTO
Citeşte şi: Fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: Aproximativ 400 de deţinuţi vor fi eliberaţi din închisori în următoarele zile
Citeşte şi: Cea mai mare seră din România, inaugurată în Timiş: Roşiile cresc în coajă de nucă de cocos | GALERIE FOTO
Citeşte şi: Un tânăr din Motru a predat la Poliţie un portofel cu o sumă importantă, pierdut de un preot. Unde a găsit banii
Citeşte şi: 23 de persoane, trimise în judecată de DNA Alba Iulia pentru abuz în serviciu, achitate definitiv
Citeşte şi: Ministrul Educaţiei, despre cazul elevului trimis să se tundă: Nu este un abuz, dacă e respectat regulamentul