Premierul Mihai Răzvan Ungureanu anunţă că a semnat hotărârea prin care Guvernul acordă bani primăriilor

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, la Iaşi, că a semnat vineri lista cuprinzând primăriile care vor primi bani din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului şi că actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial în perioada imediată.

285 afișări
Imaginea articolului Premierul Mihai Răzvan Ungureanu anunţă că a semnat hotărârea prin care Guvernul acordă bani primăriilor

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

"Lista cu primăriile care au primit bani o s-o vedeţi cât de curând în Monitorul Oficial. Hotărârea de Guvern a fost semnată astăzi (vineri - n.r.)", a spus Ungureanu.

Hotărârea de guvern privind distribuirea fondurilor către primării a fost aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului, dar, procedural, actul normativ trebuie semnat şi de şeful Guvernului înainte să fie transmis spre publicare la Monitorul Oficial.

Premierul s-a întâlnit, vineri după-amiază, la Iaşi, cu prefectul Dragomir Tomaşeschi şi cu preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad. Întâlnirea, desfăşurată cu uşile închise la Prefectura Iaşi, a durat o oră şi jumătate.

În şedinţa de marţi, prin hotărâre, Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. În lipsa acestei ordonanţe de urgenţă, adoptată în aceeaşi şedinţă şi intrată miercuri în vigoare, hotărârea de guvern privind distribuirea banilor către primării nu avea o bază juridică.

Pentru ca operaţiunea să fie posibilă, Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, mai multe legi şi a introdus derogări de la normele actuale, suspendând pe tot parcursul acestui an regula conform căreia autorităţile locale nu pot primi bani din Fondul de rezervă decât dacă şi-au redus plăţile restante.

Legislaţia în vigoare prevede că Guvernul poate acorda bani din Fondul de rezervă numai primăriilor în cazul cărora plăţile restante înregistrate la sfârşitul anului anterior celui în care sunt solicitate alocaţiile sunt mai mici decât restanţele din anul precedent.

În acelaşi timp, Executivul a introdus o derogare de la Legea finanţelor publice şi şi-a acordat dreptul de a putea aproba, până la sfârşitul acestui an, alocări de sume din Fondul de rezervă şi pentru plata arieratelor.

Conform Legii finanţelor publice, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pot fi alocaţi bani doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Guvernul a aprobat alocarea banilor după ce MEDIAFAX a anunţat, citând surse oficiale, că premierul Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.

Sursele arătau că premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.

La începutul acestei săptămâni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat însă că premierul Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici