Primar din Bacău, filmat când jigneşte o persoană seropozitivă: Nu vă apropiaţi

Primarul din Prăjeşti, judeţul Bacău, a fost filmat când s-a adresat nepotrivit unei persoane seropozitive. Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a făcut public pe pagina de Facebook modul în care se adresează edilul.

385 afișări
Imaginea articolului Primar din Bacău, filmat când jigneşte o persoană seropozitivă: Nu vă apropiaţi

Sursa foto: Captură de ecran Facebook

Potrivit imaginilor postate pe pagina de Facebook a UNOPA, incidentul a avut loc în data de 14 septembrie, în şedinţa de Consiliu Local.

Primarul Damian Jicu apare în filmare în timp ce se adresează unei persoane, spunându-i: „Aveţi o boală transmisibilă! Nu vă apropiaţi”.

Pentru că bărbatul a intrat în sala unde avea loc şedinţa, primarul este filmat în timp ce vorbeşte la telefon, cerând întăriri: „Vă rog trimiteţi pe cineva. Omul ăsta are o boală transmisibilă! Mie mi-e frică să stau lângă un om de genul ăsta (...) Are SIDA omul ăla”.

La un moment dat, un consilier local îi spune: „SIDA nu se ia aşa”, însă primarul insistă: „Se ia, doamnă, se ia!”.

Potrivit UNOPA, este „o faptă gravă a unui primar din România anului 2023 care jigneşte, stigmatizează şi discriminează o persoana seropozitivă”.

UNOPA cere autorităţilor în drept să intervină şi să combată acest tip de comportament.

Poliţia a deschis o anchetă şi face cercetări pentru purtare abuzivă.

„La data de 15 septembrie a.c., un bărbat, de 37 de ani, din comuna Prăjeşti a depus plângere cu privire la faptul că, în timp unei şedinţe din cadrul unei instituţii, un funcţionar public i-ar fi adresat injurii şi ar fi făcut referire la starea de sănătate a acestuia. Poliţiştii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă”, a transmis Poliţia Bacău, la solicitarea MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici