Primăria Capitalei are în plan deschiderea unei bănci de alimente pentru persoanele defavorizate

Primăria Capitalei are în plan deschiderea unei bănci de alimente pentru persoanele defavorizate, două creşe noi, şi un program de spălătorii sociale în toate sectoarele Capitalei.

209 afişări
Imaginea articolului Primăria Capitalei are în plan deschiderea unei bănci de alimente pentru persoanele defavorizate

Primăria Capitalei are în plan deschiderea unei bănci de alimente pentru persoanele defavorizate

Primăria Capitalei a discutat vineri cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, pentru a stabili noi măsuri de dezvoltare a serviciilor oferite categoriilor sociale vulnerabile, se arată într-un comunicat de presă remis vineri agenţiei MEDIAFAX.

În cadrul şedinţei s-a discutat despre o serie de proiecte sociale, cum ar fi "banca de alimente", Bucureştiul fiind singură capitală europeană fără o banca de alimente pentru preluarea, depozitarea, prelucrarea şi distribuirea alimentelor oferite de producători şi marile lanţuri de retail categoriilor de persoane nevoiaşe care ar putea beneficia de acestea.

"Sunt foarte determinată să punem bazele proiectului băncii de alimente, pentru că reprezintă o componentă firească a procesului de prevenire a risipei alimentare. De fapt am fost foarte interesată de combaterea acestui fenomen, încă de când s-a dezbătut proiectul de lege privind limitarea risipei alimentare în Senat, proiect pe care l-am şi votat", a declarat Primarul General.

Firea a explicat că s-a identificat o clădire care ar putea găzdui această banca de alimente şi că se doreşte accesarea de fonduri europene pentru amenajarea acesteia.

Un alt subiect abordat a fost dezvoltarea serviciilor oferite oamenilor fără adăpost, având în vedere că, în ultimii ani, numărul celor care necesită cazare în sezonul rece a crescut semnificativ (56% dintre aceştia provenind din alte judeţe). DGASMB are în prezent la dispoziţie 700 de locuri de cazare. Astfel, drept soluţie temporară, pentru această iarnă, se va supune votului consilierilor generali posibilitatea achiziţionării sau închirierii unor containere pentru suplimentarea locurilor, urmând că anul viitor să se dezvolte şi alte centre pentru persoanele fără adăpost.

Totodată, s-a discutat şi despre dezvoltarea programului de spălătorii sociale în toate sectoarele Capitalei. În prezent, DGASMB pune la dispoziţia categoriilor defavorizate două spălătorii sociale, una în Calea Griviţei nr. 216, cu o capacitate de 10 maşini de spălat şi 10 uscătoare, şi cea de a două la OMINIS, cadrul Complexului de Servicii Sociale, unde sunt 10 maşini de spălat. Aceste servicii sunt destinate persoanelor nevoiaşe, care nu au posibilitatea să îşi poată spală hainele acasă.

Primarul Captalei a mai explicat că un alt proiect pe care actuală administraţie doreşte să-l dezvolte este cel privitor la construirea de noi creşe în Capitală. "Municipalitatea are în administrare 12 creşe cu 425 de locuri, dar, având în vedere cererea tot mai mare, acestea au devenit insuficiente. Avem în pregătire alte două creşe care pot deveni funcţionale în maxim şase luni, ambele în sectorul 1, iar în viitorul apropiat vom identifica şi alte noi spaţii care pot găzdui creşe pentru părinţii care doresc să se întoarcă mai repede la serviciu", a spus Firea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici