Primăriile sectoarelor 1 şi 3 din Bucureşti anunţă colectarea taxelor locale

Primăriile sectoarelor 1 şi 3 din Bucureşti anunţă că a început colectarea taxelor locale şi că se acordă o reducere de şapte la sută contribuabililor care plătesc anticipat impozitului datorat pentru întregul an, până la data de 31 martie 2009.

68 afișări
Imaginea articolului Primăriile sectoarelor 1 şi 3 din Bucureşti anunţă colectarea taxelor locale

Primăriile sectoarelor 1 şi 3 din Bucureşti anunţă colectarea taxelor locale

Pentru anul fiscal 2009, impozitele şi taxele locale, taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi a altor taxe, prevăzute de Legea 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de alte acte normative specifice, rămân la nivelul anului fiscal 2008, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti 227/8 mai 2008.

Impozitele şi taxele locale, aferente anului fiscal 2009, pot fi plătite în două tranşe egale, la termenele scadente, respectiv 31 martie şi 30 septembrie 2009. Impozitul anual de până la 50 lei, inclusiv, se achită integral până la primul termen de plată scadent. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie 2009, se acordă o bonificaţie de şapte la sută. Contribuabilii care datorează taxa de ocupare a domeniul public au obligaţia depunerii declaraţiei de impunere pănă la data de 31 ianuarie 2009.

Pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată, după acest termen se impun majorări de întarziere. Majorările de întarziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Contribuabilii
, persoane fizice, îşi pot îndeplini obligaţiile de plată, în numerar, prin POS, cu cardul bancar, la casieriile DITL Sector 1, situate în Bucureşti: str. P-ţa Amzei nr. 13, sector 1; Calea Griviţei nr. 115, sector 1; Calea Griviţei nr. 208 - 210, sector 1; str. Borşa nr. 27, sector 1; str. Pajurei nr. 13, sector 1; Bd. Banul Manta nr. 9, sector 1; str. G-ral Berthelot nr. 55, sector 1; str.Gîrlei nr.2, sector 1; cât şi prin ordin de plată sau prin mandat poştal.

Contribuabilii, persoane juridice, îşi pot îndeplini obligaţiile de plată, în numerar, prin POS, cu cardul bancar, la sediul DITL Sector 1, situat în Bucureşti, str. P-ţa Amzei nr. 13, sector 1, cât şi prin ordin de plată sau prin mandat poştal.

Contribuabilii se pot adresa Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 în urmatorul interval orar: luni, marţi şi joi - 8.30 - 19.00; miercuri şi vineri 8.30 - 17.00.

Pe de altă parte, Primăria Sectorului 3 anunţă că cetăţenii îşi pot achita obligaţiile financiare la cele trei sedii ale DITL, agenţiile CEC de pe raza sectorului şi la toate Oficiile Poştale din Capitală, respectiv cele din str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5; str. Câmpia Libertăţii nr. 36; str. Sf. Vineri nr. 32.

Program de lucru cu publicul: luni, marţi, miercuri, vineri între orele 8.30-16.30 şi joi 8.30-18.30.

De asemenea, cetăţenii sectorului 3 îşi pot achita impozitele şi la toate oficiile poştale din Bucureşti, precum şi la agenţiile CEC arondate DITL Sector 3: Piaţa Alba Iulia, str. Baba Novac nr. 81-88, bl. B13P nr. 13, Bl. 10, bd. Theodor Pallady nr 67-69, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 15 bl. MC 18, str. Sf. Vineri nr. 23-25, bl. 105C şi bd. Camil Ressu nr. 2, bl. R1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici