Principalul suspect din "cazul Ţundrea", reţinut într-un dosar vizând un incident rutier

Principalul suspect din "cazul Ţundrea", Gheorghe Avram, a fost reţinut, marţi seară, într-un dosar care vizează un incident rutier pe care acesta l-ar fi provocat cu un autoturism furat, pe strada unde a avut loc evenimentul fiind descoperită ulterior o bătrână moartă.

165 afișări
Imaginea articolului Principalul suspect din "cazul Ţundrea", reţinut într-un dosar vizând un incident rutier

Principalul suspect din "cazul Ţundrea", reţinut într-un dosar vizând un incident rutier (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Avram, în vârstă de 42 de ani, din satul Pojogeni, a fost implicat, marţi dimineaţă, în jurul orei 5.00, într-un accident rutier produs după ce acesta a furat un autoturism.

Conform IPJ Gorj, în jurul orei 3.32, maşina a fost trasă pe dreapta la un control de rutină, la volan aflându-se proprietarul autoturismului, un bărbat de 39 de ani. Acesta avea o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Târgu Cărbuneşti pentru recoltarea probelor biologice.

Alţi patru pasageri aflaţi în autoturism, între care şi Avram, au rămas lângă maşină, proprietarul care a plecat cu poliţiştii lăsând cheile în contact.

Ulterior, Gheorghe Avram s-a urcat la volan şi, după câţiva kilometri, a ieşit de pe carosabil, autoturismul lovind un podeţ, după care s-a înfipt în zăpada de pe marginea şoselei.

IPJ Gorj menţionează că bărbatul a plecat apoi spre locuinţa sa, părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Surse judiciare au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că Gheorghe Avram a fost ridicat de la domiciliu în jurul orelor 6.00, el fiind adus la Târgu Jiu, pe numele lui fiind emis, luni, un mandat de aducere pentru a fi audiat de procurorul Marius Iacob, din cadrul Parchetului instanţei supreme, în "dosarul Ţundrea".

Iacob nu l-a mai audiat pe Avram, bărbatul fiind dus ulterior la Ţicleni, oraş unde a avut loc un accident.

O bătrână din oraş, Maria Petic, a anunţat, marţi dimineaţă, că un individ necunoscut a intrat peste ea în locuinţă şi a bătut-o, poliţiştii fiind anunţaţi, la scurtă perioadă, că la o distanţă de mai puţin de un kilometru o altă femeie în vârstă, Ioana Bobeanu, aflată pe stradă, are mai multe lovituri şi trage să moară.

Ioana Bobeanu a fost transportată ulterior la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, unde a decedat.

Procurorul Emil Moţa, din cadrul Parchetului Tribunalului Gorj, s-a deplasat la Ţicleni, în cursul zilei de marţi, pentru a investiga faptele în care au fost implicate cele două bătrâne, acesta declarând că există suspiciuni cu privire la decesul Ioanei Bobeanu. Procurorul a negat că între accidentul în care a fost implicat Avram şi bătrâna decedată sau cea bătută ar exista vreo legătură directă, el precizând că o eventuală legătură poate fi făcută miercuri, după ce medicii legişti vor face necropsia Ioanei Bobeanu.

Maria Petec, bătrâna agresată în locuinţă, a fost audiată marţi timp de mai multe ore, ea precizând corespondentului MEDIAFAX, la finalul audierilor, că Gheorghe Avram este bărbatul care a intrat peste ea în casă şi a lovit-o.

"Iniţial, am crezut că ginerele meu ar fi fost, dar, acum, după ce l-am văzut pe ăsta (n.r. - Avram) aici sunt sigură că el a fost. Are şi căciula neagră pe care am reţinut-o. Fosta lui concubină a fost vecină cu mine şi mă ştia, iar la femeia aia moartă el a stat în gazdă şi nu cred că nu e nicio legătură. Pe mine cred că a vrut să mă violeze, dar nu a mai apucat pentru că am ţipat după ajutor", a declarat Maria Petec.

Surse judiciare susţin că Avram va fi acuzat, miercuri, de faptele de violenţă reclamate de către Maria Petec, bărbatul urmând, tot miercuri, să fie prezentat unei instanţe pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru accidentul pe care l-a provocat.

Gheorghe Avram a fost reţinut pe 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de furt de autovehicul, conducere fără permis, distrugere şi părăsirea locului accidentului.

Bărbatul provine din acelaşi sat în care a locuit şi Marcel Ţundrea, dar şi fata de 14 ani care a fost violată şi ucisă în 1992 şi pentru care Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat jumătate.

Avram şi Ţundrea au fost, la un moment dat, şi colegi de celulă, Ţundrea declarând, înainte de a muri, că vinovat de faptele pentru care el a făcut 12 ani de închisoare ar fi consăteanul său.

Ancheta din "dosarul Ţundrea" este condusă, în prezent, de procurorul Marius Iacob - şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie.

Acesta a audiat luni, la Târgu Jiu, mai multe persoane, inclusiv rude ale fetei decedate, marţi urmând să discute şi cu Avram, audierea principalului suspect nemaiavând loc din cauza evenimentelor în care a fost implicat bărbatul.

Marius Iacob a plecat, marţi, din judeţul Gorj, menţionând că va reveni la Târgu Jiu, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare.

În satul Pojogeni, din apropiere de Târgu Cărbuneşti, în iunie 1992, a fost găsită moartă Mioara Gherasie, o fată de 13 ani. Aceasta a fost atunci violată şi apoi ucisă cu pietre, faptele producându-se în apropierea locuinţei lui Marcel Ţundrea, bărbatul devenind principalul suspect al anchetatorilor.

Ţundrea a fost condamnat ulterior la 25 de ani de închisoare pentru viol şi crimă, în anul 2004 un test ADN confirmând că altcineva comisese faptele. Bărbatul executase însă deja 12 ani din pedeapsă, iar în ianuarie 2007 a decedat din cauza problemelor de sănătate pe care le avea din perioada de detenţie.

Rudele fetei decedate în 1992 au precizat corespondentului MEDIAFAX că Gheorghe Avram este bărbatul care ar fi comis faptele, acesta fiind un localnic implicat în alte fapte cu violenţă. Bărbatul a fost, la un moment dat, chiar coleg de celulă cu Marcel Ţundrea, acesta declarând înainte de a deceda că l-a şi întrebat pe acesta de ce nu recunoaşte că el a comis faptele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici