PROGNOZA METEO: AVERTIZAREA COD PORTOCALIU rămâne valabilă. Cum va fi vremea joi şi vineri

Deşi valorile termice, în special cele din cursul nopţii, vor fi în creştere, în cursul zilei de joi vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea regiunilor, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, care aminteşte faptul că avertizarea meteo emisă în data de 30 ianuarie îşi menţine valabilitatea.

5200 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: AVERTIZAREA COD PORTOCALIU rămâne valabilă. Cum va fi vremea joi şi vineri

PROGNOZA METEO: AVERTIZAREA COD PORTOCALIU rămâne valabilă. Cum va fi vremea joi şi vineri (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -14 şi -4 grade, iar cele minime între -20 şi -10 grade, mai coborâte în depresiuni şi în nordul Moldovei, dar şi mai ridicate pe litoral. Cerul va fi mai mult noros. Va ninge în general slab în sudul Banatului şi în Oltenia, local în Muntenia şi pe arii restrânse în Dobrogea. În restul ţării vor fi doar ninsori slabe, izolate. Vântul va fi moderat, cu intensificări locale, temporare în sud, cu viteze de până la 40...50 km/h, iar la munte va sufla tare, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului.

La Bucureşti, vremea va fi încă geroasă, mai ales dimineaţa. Cerul va fi noros, trecător va ninge slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -10 grade, iar cea minimă va fi de -13...-12 grade.

Vineri:

Deşi valorile termice vor continua să crească, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în special în jumătatea de nord. Cerul va fi mai mult noros, iar aria ninsorilor va cuprinde treptat toată ţara, izolat acestea urmând a fi mai abundente, cu precădere în regiunile sudice şi în zona montană. În extremitatea sudică şi de sud-est în partea a doua a nopţii precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi se va depune polei. Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi temporar în restul teritoriului, iar la munte va sufla tare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi -4 grade, iar cele minime între -16 şi -6 grade, mai ridicate atât ziua cât şi noaptea în Dobrogea.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici