PROGNOZA METEO: Ce temperaturi se vor înregistra luni şi marţi în ţară şi Capitală

Începutul săptămânii aduce vreme predominant frumoasă, luni cerul va fi variabil în estul şi sud-estul ţării şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua în Moldova, Delta Dunării şi în zona de munte, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 - 60 km/h, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

2469 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Ce temperaturi se vor înregistra luni şi marţi în ţară şi Capitală

PROGNOZA METEO: Ce temperaturi se vor înregistra luni şi marţi în ţară şi Capitală (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Temperaturile maxime, vor fi totuşi în scădere uşoară în regiunile estice, acestea urmând să fie cuprinse între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -9 şi 0 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei spre -13 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. 

Marţi în ţară, vremea se va menţine predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în regiunile vestice şi sud-vestice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime, în scădere în regiunile extracarpatice, dar în creştere în vest, vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade. Temperaturile minime se vor situa de la -13  / -12 grade în estul Transilvaniei până la 4...5 grade în sudul Banatului. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.  

În BUCUREŞTI luni vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10 - 11 grade, iar cea minimă de -4 / -2 grade.  

 

Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici