Protestatarii, din localităţile Dumitresti, Vintileasca, Chiojdeni si Jitia, s-au adunat în faţa unităţii medicale din Dumitreşti şi au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a sefului statului, Traian Băsescu.
Oamenii au pancarte pe care scria „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Nu ne luaţi spitalul”, „E o crimă” şi au scandat lozinci, în timp ce pacienţii priveau de la geam acţiunea menită să determine Ministerul Sănătăţii să revină asupra deciziei de a transforma spitalul în azil de bătrâni.
Alături de protestatari s-au aflat şi cadrele medicale, care susţin necesitatea menţinerii secţiei, dar şi autorităţile din cele patru comune.
Unitatea din Dumitreşti, care deserveşte 16 sate, a fost inaugurată în toamna anului trecut ca secţie exterioară a spitalului din Dumbrăveni şi are secţii de boli interne, pediatrie şi psihiatrie pediatrică.
De asemenea, potrivit deciziei Ministerului Sănătăţii, spitalul din Dumbrăveni ar urma să fie comasat cu Spitalul Judetean de Urgenţă din Focşani.
Ministerul Sănătăţii a propus ca din cele 435 de unităţi sanitare cu paturi care există în prezent atât în reţeaua proprie, cât şi în administrarea autorităţilor locale, 182 să rămână fără personalitate juridică şi să se reorganizeze în secţii exteriore.
Dintre cele 182 de spitale, 111 unităţi sanitare vor fi comasate, iar restul de 71 vor fi reprofilate în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, declara recent că autorităţile locale care refuză reprofilarea spitalelor din subordine, de la 1 aprilie nu vor mai primi finanţare pe actuala structură.